Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Generaţia Europa se extinde în oraşul Chişinău

|versiune pentru tipar||
PLDM / 30 septembrie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

În data de 29 august, la Chişinău, în sectorul Centru, s-a desfăşurat o nouă întâlnire în cadrul iniţiativei “Generaţia Europa”.

Invitaţii prezenţi la întâlnire au fost George Mocanu, deputat PLDM, Octavian Grama, viceministru al Sănătăţii, şi Vasile Şaramet, vicepreşedinte TLDM.

În cadrul evenimentului, tinerii au discutat despre procesul prin care trece Moldova pentru a se integra în Uniunea Europeană, despre Planul 2020 al Partidului Liberal Democrat din Moldova şi modul în care tinerii se pot implica direct în promovarea valorilor şi culturii europene la noi în ţară.

Parlamentarul George Mocanu le-a vorbit membrilor PLDM din sectorul Centru despre crearea şi menţinerea reţelei electorale. Deputatul le-a spus tinerilor că PLDM va promova în primul rând profesioniştii, iată de ce i-a îndemnat să investească cât mai mult în propria educaţie. “Setaţi-vă ţinte şi luptaţi ca să le atingeţi. Republica Moldova are nevoi de tineri bine instruiţi care să participe la procesul de luare a deciziilor,” a spus deputatul.

Vicepreşedintele TLDM, Vasile Şaramet, a menţionat că “astăzi, Moldova se află la o răscruce şi trebuie să aleagă între Est şi Vest. Nu există o altă forţă mai puternică decât tinerii. Până la 30 noiembrie trebuie să vă convingeţi colegii, rudele şi prietenii că unica şansă pentru Republica Moldova este integrarea în UE”, a spus Vasile Şaramet.

Generaţia Europa este o iniţiativă a Tineretului Liberal Democrat din Moldova organizată în cooperare cu Fundaţia Hanns Seidel.

Sursa: www.pldm.md

Vlad Filat a participat la Festivalul Mărului Seminar NATO — la Chişinău