Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat — oaspete dorit în satele Măşcăuţi, Micleşti şi Drăsliceni

|versiune pentru tipar||
PLDM / 15 octombrie 2014 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

La 14 octombrie, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a felicitat cetăţenii din satele Măşcăuţi, Micleşti şi Drăsliceni, raionul Criuleni, cu ocazia Hramului localităţii lor şi a sărbătorii religioase — Acoperământul Maicii Domnului.

Liderul liberal-democrat a urat cetăţenilor din satul Măşcăuţi, care a împlinit 578 de ani de la întemeiere, multă sănătate, voie bună şi pace în suflet.

“Fiţi deschişi, receptivi, responsabili faţă de prezentul şi de viitorul satului în care convieţuiţi. În satele din Republica Moldova locuiesc oameni frumoşi, harnici şi buni la suflet şi sunt convins că prin comunicare, prin implicarea activă a fiecăruia, vom reuşi să facem în aşa fel încât satele noastre să devină mai curate şi luminate”, a spus Vlad Filat.

La fel, Filat a îndemnat oamenii să muncească cot la cot cu autorităţile locale pentru ca satul să se modernizeze şi prospere.

Programul festiv al hramurilor din satele Măşcăuţi, Micleşti, Drăsliceni au culminat cu un concert susţinut de interpretul român Fuego, precum şi artişti autohtoni.

Menţionăm că peste 40 de localităţi din Republica Moldova şi-au sărbătorit Hramul la 14 octombrie.

Livada de mere de la Zăicana — o afacere de success

“Un exemplu de investiţie reuşită”, astfel a calificat preşedintele PLDM, Vlad Filat, livada de mere din satul Zăicana, r. Criuleni, parte a întreprinderii Samiral Agro SRL, pe care a vizitat-o astăzi.

Livada are o suprafaţă totală de circa 20 de hectare, iar plantaţiile au 5–6 ani. Livada este asigurată cu sistem de irigare, sistem anti-îngheţ şi plasă anti-grindină. Investiţia valorează 4 mln de euro, dintre care din buget au fost acordate subvenţii de circa 8 mln lei. Întreprinderea mai dispune şi de o linie de prelucrare, sortare şi calibrare a fructelor, o cameră frigorifică cu capacitatea de până la 2800 tone şi de un sistem de asamblare a cutiilor.

Vlad Filat a accentuat că livada este o afacere de succes. “Avem aici o calitate a produselor extraordinară, condiţii moderne de depozitare şi păstrare, sortare şi ambalare conform cerinţelor pieţei europene. Sunt sigur că, aşa cum sunt prezentate produsele noastre, putem cuceri orice piaţă. Vreau să le mulţumesc celor care investesc şi creează locuri de munca, asigurând un viitor Republicii Moldova”, a spus Vlad Filat.

Potrivit managerilor întreprinderii, merele sunt exportate în ţări, precum România, Belarus, Marea Britanie. În prezent sunt identificate soluţii pentru lărgirea şi diversificarea pieţelor de desfacere.

Vlad Filat a menţionat că, în contextul restricţiilor la export impuse de Federaţia Rusă, producătorii moldoveni trebuie să profite de deschiderea manifestată de partenerii europeni, de oportunităţile oferite de Acordul de Asociere şi implicit a celui de Liber Schimb cu UE pentru a profita din plin de beneficiile unei pieţi de circa 500 milioane de consumatori.

Întreprinderea are 30 de angajaţi, iar la sezon aici lucrează zilnic circa 50–70 de persoane.

Sursa: www.pldm.md

Mesajul Lilianei Palihovici cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeilor din Mediul Rural Vlad Filat a vizitat Complexul Monicol