Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Intervenţia în situaţii de risc va fi mult mai operativă

|versiune pentru tipar||
PLDM / 11 noiembrie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Astăzi, 11 noiembrie, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a participat la inaugurarea Centrului Operaţional de Dirijare în Situaţii Excepţionale (CDSE), care va permite urgentarea reacţionării în caz de dezastre şi situaţii de risc. Centrul este dotat cu un Sistem Integrat de Management al Situaţiilor Excepţionale. La eveniment au fost prezenţi directorul de ţară pentru Moldova, Europa, Asia Centrală şi Banca Mondială, Alex Kremer, coordonatorul rezident al ONU, Nicola Harrington-Buhay, şi ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean.

Primul apel telefonic simbolic către Dispeceratul integrat a fost efectuat de ministrul de Interne.

Dorin Recean a specificat că la originea acestui proiect au fost dificultăţile de comunicare şi organizare a logisticii pentru intervenţii în situaţii excepţionale în timpul inundaţiilor din vara anului 2010.

“Acest centru a fost posibil de realizat cu suportul partenerilor de dezvoltare şi ţin să mulţumesc pentru contribuţie Băncii Mondiale şi PNUD. La fel, vreau să mulţumesc Guvernului Filat pentru faptul ca a susţinut dezvoltarea capacităţilor Ministerului Afacerilor Interne. Avem susţinerea subdiviziunilor MAI pentru intervenţii prompte şi în continuare. Obiectivul nostru este să intervenim în maxim 15 minute de la apel sau declanşarea unei situaţii excepţionale”, a spus Recean.

Preşedintele PLDM, Vlad Filat, a menţionat că, dacă existau aceste condiţii tehnice în 2009 şi, în special, în 2010, categoric situaţiile complicate legate de dezastrele naturale puteau fi depăşite mult mai uşor şi eficient.

“Este un proiect pe care l-am iniţiat în 2010 şi la care ţin foarte mult. Am fost împreună cu colegii de la Ministerul de Interne când s-a lansat ideea, am negociat cu partenerii de dezvoltare alocarea finanţării, care nu este una mică, şi vreau să le exprim recunoştinţă, pentru că, fără ei, ar fi fost greu să realizăm acest proiect. În activitatea noastră noi am avut o abordare sistemică şi vedem că aceasta a dat rezultat. Cel mai important este faptul că, prin această reformă, vom asigura cetăţenilor sentimentul de securitate şi siguranţă că, în caz de necesitate, statul şi instituţiile sale abilitate vor interveni la timp pentru a rezolva o problemă sau alta”, a spus Vlad Filat.

CDSE găzduieşte sala de şedinţe pentru Comisia pentru situaţii excepţionale, dispeceratul, care operează în regim 24/24 şi sala pentru Centrul Naţional de Coordonare. Toate locurile de muncă sunt dotate cu telefon, computer, Internet. Costul investiţiilor pentru CDSE este de cca. 4,3 mln dolari. Centrul de Dirijare în Situaţii Excepţionale este parte componentă a proiectului “Managementul Dezastrelor şi Riscurilor Climatice în Moldova” cu un buget total de 10 mln. dolari.

Sursa: www.pldm.md

Sănătatea oamenilor contează Primarul satului Zăicana a prezentat raportul de activitate