Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Cetăţenii din satul Bulboaca se pot simţi în siguranţă. Astăzi, 16 noiembrie, a fost dat în exploatare sectorul de poliţie nr. 4 al Inspectoratului de Poliţie Anenii Noi şi staţia de pompieri a Secţiei stări excepţionale. Cele două edificii moderne corespund rigorilor europene şi se încadrează într-un proiect al Ministerului Afacerilor Interne, ce prevede crearea condiţiilor de lucru pentru ofiţerii operativi, precum şi dotarea tehnico-materială a acestora.
Prezent la ceremonia de dare în exploatare a Sectorului de Poliţie, preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, a declarat că obiectivul propus este ca poliţia şi toate subdiviziunile MAI să aibă condiţiile necesare ca să îşi exercite obligaţiunile de serviciu şi să ofere acel sentiment de siguranţă de care are nevoie fiecare cetăţean.
“De rând cu alte reforme pe care le-am iniţiat cu colegii, reforma poliţiei a avut mereu prioritate. Această reformă pas cu pas îşi demonstrează necesitatea şi eficienţa. Mulţumesc întregului efectiv al MAI pentru misiunea pe care o îndeplinesc, ştiu că este o muncă extrem de grea”, a spus Vlad Filat.
Ministrul de Interne, Dorin Recean, a menţionat că edificiile inaugurate sunt unice în felul lor.
“MAI va mai inaugura asemenea sectoare moderne şi în alte regiuni ale ţării, iar în acest sens avem suportul UE şi SUA, care sunt gata să finanţeze aceste proiecte. Vă asigur că până în 2017 vom avea toate unităţile de poliţie din ţară echipate corespunzător, în aşa fel încât în maximum 15 minute echipajele de intervenţie să ajungă la necesităţile cetăţenilor. Mulţumesc celor care au participat la implementarea acestui proiect”, a menţionat Dorin Recean.
La sfârşitul ceremoniei de inaugurare, trupele de carabinieri au demonstrat elemente de luptă corp la corp.
La eveniment au mai participat viceministrul de Interne, Veaceslav Ceban, şeful Inspectoratului General al Poliţiei, Ion Bodrug, poliţişti, reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi societăţii civile.
În Bulboaca locuiesc şase mii de cetăţeni.
Peste patru mii de cetăţeni din satul Şerpeni, raionul Anenii Noi, vor beneficia de servicii medicale de calitate, aproape de casă. Acest lucru a devenit posibil după ce astăzi, 16 noiembrie, a fost inaugurat Oficiul Medicilor de Familie.
Reparaţia capitală a edificiului a fost realizată prin Proiectul investiţional de la Fondul de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale al Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină şi cu contribuţia Consiliului Raional Anenii Noi. În instituţie, asigurată cu mobilier şi echipament medical, activează un medic de familie şi şase asistenţi medicali.
La ceremonia de dare în exploatare a fost prezent preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, ministrul Sănătăţii, Andrei Usatîi, cadre medicale, precum şi cetăţenii care vor beneficia de serviciile medicale.
În cuvântul de salut, liderul PLDM a spus că reforma demarată în domeniul sănătăţii se implementează cu succes, iar inaugurarea edificiilor medicale demonstrează acest lucru.
Vlad Filat a îndemnat cetăţenii să vină periodic la consultaţii medicale, deoarece o boală depistată la timp poate fi prevenită şi tratată.
Ministrul Sănătăţii a felicitat locuitorii cu ocazia inaugurării edificiului medical, menţionând importanţa creşterii accesului populaţiei la servicii medicale de calitate, dar şi a infrastructurii, a condiţiilor în care medicii activează.
Tot în satul Şerpeni, Vlad Filat a inspectat cum decurg lucrările de construcţie a terenului de mini-fotbal. Primarul satului, Elena Nicolaev, l-a informat pe liderul PLDM că în scurt timp pe acesta urmează să fie instalat covorul artificial.
Preşedintele liberal-democrat a menţionat că este important ca tinerii să aibă un teren de mini-fotbal modern unde să poată practica sportul. Vlad Filat a discutat cu tinerii şi i-a îndemnat să ducă un mod sănătos de viaţă şi să participe la competiţii sportive, la care să obţină cât mai multe victorii.
În satul Şerpeni locuiesc peste trei mii de cetăţeni.
Sursa: www.pldm.md