Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vlad Filat — decorat de preşedintele României

|versiune pentru tipar||
PLDM / 25 noiembrie 2014
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Preşedintele Partidului Liberal Democrat din Republica Moldova, Vlad Filat, a fost decorat cu Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” — în grad de Mare Cruce. Distincţia i-a fost conferită de Preşedintele României, Traian Băsescu.

În decretul semnat de Preşedintele României se menţionează că distincţia este oferită domnului Vladimir Filat “în semn de înaltă apreciere a întregii activităţi pusă în slujba dezvoltării, pe multiple planuri, a relaţiilor dintre Republica Moldova şi România, pentru abnegaţia cu care a promovat valorile democraţiei şi parcursul european al Republicii Moldova”.

De asemenea, Traian Băsescu a semnat azi şi decretul de decorare a deputatului PLDM, Maria Ciobanu, căreia i s-a conferit Ordinul Naţional “Serviciul Credincios” — în grad de Ofiţer “în semn de înaltă preţuire a abnegaţiei şi dăruirii cu care a contribuit la formarea tinerei generaţii din Republica Moldova, pentru implicarea constantă în promovarea limbii române şi valorilor democratice”.

Sursa: www.pldm.md

Străzi asfaltate de tip European, inaugurate în or. Ungheni Vlad Filat — primul în topul influenţei politice