Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

TLDM şi TNL România îşi consolidează relaţiile

|versiune pentru tipar||
PLDM / 22 ianuarie 2015
Partidul Liberal Democrat din Moldova

În perioada 16–18 ianuarie, s-a desfăşurat şedinţa comună dintre reprezentanţii TLDM şi reprezentanţii noului TNL România (format prin fuziunea TDL şi TNL), cu genericul “Implicarea politică a tinerilor şi procesul decizional: provocări şi practice democratice în România şi Moldova”.

Participanţii la şedinţă au avut oportunitatea de a participa la o discuţie cu preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat. La eveniment, de asemenea, au fost prezenţi deputatul PLDM, George Mocanu, preşedintele TLDM, Andrei Spînu, prim-vicepreşedintele TLDM, deputatul Mihaela Spătaru, deputatul PNL România, secretarul general TNL, Costel Alexe, preşedintele TDL, Sorin Moldovan.

În cadrul întâlnirii, reprezentanţii celor două organizaţii de tineret au discutat cu referire la mai multe subiecte importante, care au cuprins situaţia politică din ambele ţări, proiectele organizaţionale, dar şi provocările pe care le întâmpină TLDM şi TNL România în activitatea politică. La aceste discuţii au fost invitaţi vicepreşedintele PLDM, deputatul Vadim Pistrinciuc, ministrul Educaţiei în exerciţiu, Maia Sandu, şeful Biroului pentru reintegrare, Gheorge Balan, directorul Fundaţiei KAS din România şi Republica Moldova, Sven-Joachim Irmer.

Deputatul George Mocanu a prezentat amplu situaţia politică din Republica Moldova şi modul în care decurg negocierile privind crearea alianţei de guvernare.

“Republica Moldova nu-şi poate permite la nesfârşit să se afle în instabilitate politică. Avem nevoie de o guvernare funcţională care să pună în practică Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană, care constituie, cu certitudine, un document vital pentru ţara noastră”, a subliniat George Mocanu.

Preşedintele TLDM, Andrei Spînu, a mulţumit colegilor din România pentru colaborarea dintre organizaţiile de tineret.

“Acest început de an este o perioadă excelentă atât pentru stabilirea noilor obiective comune pentru 2015, cât şi pentru consolidarea cooperării foarte bună pe care am avut-o pe parcursul anului 2014, inclusiv, în campanile electorale cruciale din toamna anului trecut”, a declarat Andrei Spînu.

Cu ocazia acestui eveniment, s-a stabilit crearea unei platforme de discuţie între organele colegiale de conducere ale TLDM şi noul TNL, care ar permite aprofundarea cooperării dintre organizaţii pe subiecte şi proiecte comune.

Evenimentul a fost organizat de către Tineretul Liberal Democrat din Moldova cu sprijinul Fundaţiei Konrad Adenauer.

Sursa: www.pldm.md

Omagiu pentru Grigore Vieru Liliana Palihovici este vicepreşedinte al Legislativului