Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

26 de ani de la retragerea trupelor din Afganistan

|versiune pentru tipar||
PLDM / 15 februarie 2015 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Astăzi, 15 februarie, preşedintele PLDM, Vlad Filat, a participat la ceremonia prilejuită de împlinirea a 26 de ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan. Liderul PLDM a asistat la mitingul care a avut loc la Complexul Memorii al “Feciorilor Patriei — Sfânta Amintire” din sectorul Râşcani al capitalei, a depus flori şi a gustat din terciul ostăşesc.

Liderul PLDM a menţionat că memoria celor căzuţi în războiul din Afganistan trebuie să rămână vie şi e de datoria noastră să nu permitem repetarea unor asemenea tragedii.

“Să ne închinăm fruntea pentru cei care au murit în acel război. Este important să ne aducem aminte şi să facem în aşa fel încât asemenea tragedii să nu se mai repete. Veteranii războiului din Afganistan au avut şi au o contribuţie foarte mare în edificarea statului nostru, iar când a fost nevoie au fost primii care cu arma în mâini au apărat independenţa, integritatea teritorială şi suveranitatea ţării”, a spus Vlad Filat.

Menţionăm că peste 12 mii de ostaşi moldoveni au participat la războiul din Afganistan, care a avut loc între anii 1979 şi 1989. Mai bine de 300 au murit, patru au fost daţi dispăruţi, iar mii de persoane suferă şi acum de diverse maladii. Mulţi veterani au ajuns invalizi încă la vârsta de 45 de ani.

Sursa: www.pldm.md

PLDM a identificat un nou candidat la funcţia de premier Instruirile pentru femeile liberal-democrate continuă