Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

TLDM a primit premiul pentru promovarea valorilor europene

|versiune pentru tipar||
PLDM / 25 martie 2015
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Duminică, 22 martie, TLDM a participat la cea de a VIII-a ediţie a Galei Tinerelor Valori, organizată de către Tineretul Naţional Liberal din Iaşi. Ediţia de anul acesta a derulat în formatul “Hall of Fame” şi au fost premiaţi 10 tineri implicaţi în diverse domenii de activitate — sport, cultură, social, administraţie publică etc.

Preşedintele TLDM, Andrei Spînu, a primit “Premiul Special pentru promovarea valorilor pro-europene”.

“Împreună cu echipa TLDM, ne dorim să trăim într-o ţara în care valorile europene să fie trăite şi îmbrăţişate de întreaga societate. Ne dorim să avem parte de o societate tolerantă, în care se trăieşte în echitate şi bunăstare. Ne dorim cât mai repede să aducem valorile europene aici, la noi acasă, în Moldova. Acest premiu este al tuturor tinerilor pro-europeni din Moldova,” a declarat Andrei Spînu la premiere.

La Gala Tinerelor Valori au participat, de asemenea, deputatul şi preşedintele de onoare TLDM, George Mocanu, deputatul şi vicepreşedintele TLDM, Mihaela Spătaru, precum şi vicepreşedintele TLDM, Vasile Şaramet.

Evenimentul este organizat anual de către Tineretul Naţional Liberal din Iaşi pentru a identifica, premia şi promova tinerii care au obţinut rezultate excepţionale în diferite domenii.

Sursa: www.pldm.md

TLDM Youth Club 2.0 a participat la Congresul European al Liceenilor Vlad Filat a avut o convorbire telefonică cu Joseph Daul