Această sesiune din activitatea Parlamentului începe prin a se desfăşura într-o atmosferă căreia îmi este dificil să-i dau un calificativ.

Să fie oare impostură? Comportamentul unora din afara acestei clădiri susţinuţi de alţii prezenţi chiar în această sală, ne-ar face să o credem. Dar astfel am nega starea de profundă nemulţumire pe care o traversează ţara noastră, cetăţenii noştri şi a-i insulta pe cei care suferă şi se întreabă în privinţa viitorului lor.

Să fie o farsă? Metodele urât mirositoare ale aceloraşi agitatori ar putea să ne ducă spre acest gând. Dar aceasta ar însemna să facem dovada unei lipse de responsabilităţi mai degrabă, decât de a minimiza riscurile reale existente. O spun cu toată seriozitatea: nu suntem în nici un caz feriţi de vreun incident sau provocare care ar turna gazul pe foc. Or, anume aceasta şi-o doresc şi o caută cei care nu au drept obiectiv decât destabilizarea ţării şi chiar colapsul acesteia.

Situaţia este gravă. Şi mă întreb: de ce un Parlament ales în mod democratic este încercuit, protejat de un cordon de poliţişti, şi atunci ce mai rămâne din democraţie? Oare este chiar însăşi democraţia asediată! Democraţia este până la urmă un principiu destul de simplu. O majoritate aleasă guvernează, care însă ascultă şi protejează minoritatea, dar şi pe toţi cei care împărtăşesc păreri diferite. Dar atunci când unul dintre aceşti actori vrea să-l reducă, prin forţă, la tăcere pe celălalt, democraţia devine una virtuală. Ori, în acest caz ea este chiar moartă.

Stimaţi colegi, când democraţia cade, cel care o înlocuieşte este haosul. Anume aceasta este miza zilei de astăzi şi trebuie să fim cel puţin atenţi. Ne dorim oare să ne asumăm acest risc? Aceasta este oare ceea ce aşteaptă de la noi cetăţenii? Nu cred, sunt chiar convins de contrariul. Şi nu este vorba despre negarea problemelor. Ele există şi sunt foarte reale. Şi noi, din păcate, am întârziat prea mult în a veni cu soluţii concrete pentru acestea. Este însă vorba şi de a combate orice manipulări orchestrate de inamicii Republicii Moldova, cei din interior şi cei din exterior, şi de a lupta împotriva oricăror populisme. Este un lucru cert: Moldova este o republică democratică şi europeană. Iată linia şi principiile politice pe care majoritatea parlamentară este obligată să le apere. Şi acestea nu trebuie să se schimbe. Şi nu vor fi schimbate.

În Moldova nu este loc pentru populism. Indiferent de genul de populism! Cel brutal, al celor care sunt în serviciul unei puteri străine, al cărui unic obiectiv este anihilarea tuturor eforturilor democratice, care vizează integrarea Moldovei în Uniunea Europeană. Cel mai perfid, dar la fel de nefast, al celor care, fiind în căutarea unei notorietăţi ieftine sau a unei funcţii politice de prim plan, vor să ne facă să credem în existenţa lumii idilice din poveştile cu zâne şi feţi frumoşi. Vor pace bineînţeles în toată lumea! Dar cine nu o vrea şi este împotrivă? Vor ca toţi cetăţenii să fie fericiţi! Şi eu îmi doresc acelaşi lucru. Moldova — membră a Uniunii Europene? Sunt de acord! O democraţie mai eficace? Nu pot decât să votez pentru. Sfârşitul corupţiei? Şi pentru aceasta votez de o mie de ori da! O mai bună situaţie economică şi bancară? Votez din tot sufletul. Dar toate acestea nu constituie un program.

La fel cum nu cred în omul de providenţă — bărbat sau femeie, nu cred în simple declaraţii de intenţie. Cineva care, ca şi mine, s-a confruntat, pe alocuri de o manieră dură, cu realitatea exerciţiului puterii şi a jocurilor partizane, şi frustrării de a nu putea întotdeauna să realizezi reformele în care crezi, ştie despre ce vorbesc. Departe de mine ideea de a minimiza partea mea, a noastră, de responsabilitate. Chiar dimpotrivă. Într-adevăr, noi nu am fost în stare să realizăm toate promisiunile din 2009. Cauzele le-am putea dezbate ore în şir. Dar totuşi aceasta rămâne un fapt. Însă, în acelaşi timp, este la fel de adevărat că speranţa care a renăscut în 2009 nu s-a stins şi ea rămâne a fi ceea la care aspiră în continuare cetăţenii noştri.

După alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 mi-am format o convingere, maturizată de-alungul perioadei de tăcere pe care mi-am impus-o şi îmbogăţită de numeroasele contacte pe care le-am avut cu cetăţenii noştri şi personalităţi internaţionale. Convingerea mea este următoarea: ţara noastră nu este posibil să o reformezi. Rigidităţile sistemului, greutatea obişnuinţelor şi interesele specifice ale unora fac reforma imposibilă sau, în cel mai bun caz, îi slăbesc atât de mult efectul încât ea devine cosmetică. Convingerea mea este astfel una simplă: dacă nu este posibil să ne reformăm ţara, atunci trebuie să o reclădim. Să refacem Republica Moldova. Trebuie să impunem o ruptură radicală cu rătăcirile trecutului, să corectăm erorile care au fost comise şi să impunem valorile în care credem, în toate domeniile, inclusiv în cele mai sensibile. Şi trebuie să o facem acum, începând de astăzi, nu prin destrucţie, ci prin construcţie. Aceasta este misiunea care ne revine.

Stimaţi colegi, contrar a ceea ce unii visează, Moldova nu este singură, nu este izolată pe plan internaţional. Chiar dimpotrivă, Moldova nu a fost niciodată atât de susţinută. De către România, mai întâi, care ne-a acordat un ajutor substanţial. Relaţia care uneşte ţările noastre este una sinceră şi profundă, este o relaţie care depăşeşte ambiţiile unora sau altora. Moldova este de asemenea sprijinită şi de Uniunea Europeană. Nu mai mult decât înainte, dar categoric mai bine decât înainte, căci Uniunea Europeană are o înţelegere mai bună a realităţilor locale şi regionale cu care suntem confruntaţi şi împărtăşeşte programul concret pe care prim-ministrul l-a prezentat la începutul acestei săptămâni la Bruxelles. Şi în sfârşit, suntem susţinuţi şi de democraţiile occidentale şi instituţiile internaţionale.

Cu toate acestea, asistenţa lumii întregi nu va avea niciun efect dacă în această incintă nu există voinţa politică de a impune schimbarea. Să depăşim urletele agitatorilor şi analizele cinice ale unor comentatori şi să ascultăm strigătele celor care într-adevăr suferă şi nemulţumirile tinerilor noştri care astăzi nu văd altă perspectivă decât de a părăsi ţara în căutarea unei vieţi mai bune. Le datorăm răspunsuri serioase, şi nu polemici politicianiste sterile, precum şi acţiuni concrete. Dar aceasta presupune şi anumite condiţii.

Mai întâi, existenţa unui guvern şi a unor instituţii stabile. Fără stabilitate nimic nu este posibil. Alegerile anticipate nu ar face decât să aducă mai multă instabilitate într-o situaţie deja fragilă, dar care rămâne sub control.

Mai apoi, este în egală măsură importantă conştiinţa a ceea ce suntem cu adevărat şi cea a identităţii noastre. Aceasta este indispensabil. Să privim în jurul nostru. Lumea este în schimbare. Însăşi Europa este în schimbare. Criza migratorie determinată de conflictele din Orientul Apropiat va schima de o manieră durabilă Europa, faţa acesteia, dar şi privirea pe care o va arunca în vecinătate, dar şi în lume. Cine îşi poate imagina doar o singură clipă că Moldova va rămâne în afara acestei noi realităţi? Implicarea directă a Rusiei în Siria va avea de asemenea consecinţe pe termen lung, sigur pentru ea însăşi, dar şi pentru vecinătatea ei. Trebuie să fim pregătiţi. Aceste schimbări vor genera în termene relativ scurte noi provocări de ordin economic, social, dar şi de securitate.

A avea conştiinţa a ceea ce suntem înseamnă şi a nu nega o parte a ceea ce suntem. Europa trebuie să fie alfa şi omega politicilor noastre. Îmi menţin această poziţie. Greşeala pe care am făcut-o ţine de lipsa unui efort suficient de comunicare şi explicare în acest sens. Am spus-o de mai multe ori. Nu sunt european din dogmatism. Sunt european, deoarece consider că drumul integrării europene este cel care garantează realizarea modelului societal pe care l-am ales. Nu am considerat niciodată că această cale este alegerea unei alianţe împotriva alteia sau un motiv de a contrapune o parte a populaţiei noastre alteia. Dar noi am eşuat în a lăsa loc liber populismelor de tot felul pe care le denunţasem mai devreme.

Sunt întrebat frecvent dacă Moldova este o ţară europeană, sau şi mai rău, dacă Moldova este într-adevăr europeană, şi dacă inima sa oscilează între Est şi Vest? Mi-a luat ceva timp să ştiu care este răspunsul cel mai clar şi mai comprehensibil pe care îl pot da. Da, Moldova este 100% europeană, dacă vorbim despre modelul de dezvoltare şi societal la care aspiră. Şi din această perspectivă integrarea Moldovei în Uniunea Europeană este un fapt ce nu se pretează negocierii. Acesta va devine realitate. Însă Moldova nu este doar europeană, ea este mai mult decât atât. O mare parte din populaţia sa, inclusiv minorităţile, trebuie să se simtă plenar asociate acestui proiect european pe care îl construim. Avem nevoie de o reflecţie profundă şi acţiuni consolidate în ceea ce priveşte regiunea transnistreană şi Găgăuzia.

Dragi colegi, idealurile noastre se ciocnesc de multe ori de o realitate dură căreia trebuie să-i facem faţă fără a pierde obiectivul final pe care ni l-am fixat. Exerciţiul puterii este întotdeauna însoţit de o doză de nepopularitate şi de manifestări de nemulţumire. Aceasta este valabil pentru toate statele democratice. Şi aceasta este marele merit al democraţiei. Însă, în acelaşi timp, suntem chemaţi să respectăm anumite reguli şi principii. Să se manifeste, de acord; să fie perturbată funcţionarea normală a instituţiilor şi a statului — categoric împotrivă. Mandatul ce ne-a fost acordat de popor este unul clar. Şi noua ne revine sarcina de a-l realiza până la următoarele alegeri. Ştiu că pot conta pe determinarea colegilor de partid şi de alianţă, pe sprijinul membrilor guvernului. Şi ei pot conta în schimb pe sprijinul şi cooperarea fracţiunii Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Sursa: www.pldm.md

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet