Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Declaraţia Partidului Liberal Democrat din Moldova

|versiune pentru tipar||
PLDM / 15 octombrie 2015
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Partidul Liberal Democrat din Moldova condamnă scenariul aplicat astăzi, în prima şedinţă de plen din sesiunea de toamnă a Legislativului Republicii Moldova, în cadrul căreia a fost retrasă imunitatea parlamentară a preşedintelui PLDM, Vlad Filat.

Considerăm că este o înscenare cinică împotriva lui Vlad Filat şi a Partidului Liberal Democrat din Moldova care, în ultimii ani, au devenit ţinta permanentă a unor atacuri din diferite tabere politice.

Graba cu care au fost adoptate toate procedurile în Parlament, fără a oferi deputaţilor suficient timp pentru a analiza pachetul de acte, demonstrează faptul că este o comandă politică şi că justiţia este aservită politic şi aplicată selectiv. Prin acest gest, adevăraţii vinovaţi pentru furtul de la Banca de Economii încearcă să găsească un ţap ispăşitor şi să sustragă atenţia opiniei publice de la fărădelegile pe care le comit.

Partidul Liberal Democrat din Moldova condamnă toate acţiunile de discreditare, la care este supusă formaţiunea politică şi, în particular, liderul acesteia, Vlad Filat.

În pofida tuturor atacurilor, PLDM rămâne constant şi ferm în demersurile sale pentru edificarea unui stat de drept, pentru o justiţie corectă şi un viitor european al Republicii Moldova, fiind cea mai interesată formaţiune politică în aflarea adevărului despre frauda din sistemul financiar-bancar.

Sursa: www.pldm.md

Valeriu Streleţ preia conducerea PLDM Valeriu Streleţ: Se cer acţiuni ferme pentru a scoate Moldova din captivitate