Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova a depus o sesizare la Curtea Constituţională, prin care solicită controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 172 din 15.10.2015 privind încuviinţarea ridicării imunităţii parlamentare a deputatului Vladimir Filat.
În documentul prezentat înaltei curţi sunt specificate încălcările admise de legiuitori la adoptarea hotărârii în cauză. În speţă, sunt menţionate: violarea prezumţiei nevinovăţiei, stipulată în Constituţia Republicii Moldova, încălcarea mai multor prevederi ale Legii despre statutul deputatului, Regulamentului Parlamentului, Legii privind actele legislative, a Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, etc.
“Acordarea cuvântului Procurorului General, de către Preşedintele Parlamentului, pe marginea acestui subiect, cât şi enunţarea cererii de ridicare a imunităţii de către Procurorul General violează expres procedura parlamentară consfinţită în art.10 alin. (2) al Legii despre statutul deputatului în Parlament şi art. 95 alin.(2) şi (3) al Regulamentului Parlamentului. Fapt care, în consecinţă juridică, a viciat întreaga procedură de adoptare a Hotărârii Parlamentului pentru ridicarea imunităţii. Sintagma de «trimitere în judecată penală» a unei persoane care încă nu este pusă sub învinuire penală, este nimic altceva decât violarea flagrantă a prezumţiei nevinovăţiei — consfinţită în articolul 21 al Legii Supreme a Republicii Moldova”, se menţionează în sesizare.
În aceste condiţii, fracţiunea PLDM solicită Onoratei Curţi de Jurisdicţie Constituţională examinarea de urgenţă a sesizării privind controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 172 din 15.10.2015 cu privire la încuviinţarea ridicării imunităţii parlamentare a deputatului Vladimir Filat şi suspendarea acţiunii acestui act juridic până la soluţionarea în fond a cauzei.
Sursa: www.pldm.md