Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Vadim Pistrinciuc: Votul împotriva Guvernului este iresponsabil şi regretabil

|versiune pentru tipar||
PLDM / 29 octombrie 2015 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

În primul rând, mă rog ştiţi cum, în limba rusă este o vorbă “приехали”. Deci unde ne-am pornit, am ajuns acolo unde se vehicula foarte mult în presă o eventuală demisie a Guvernului. Noi am luat act de acest vot. Din punct de vedere dacă doriţi juridico-politic: a fost încălcat acordul de coaliţie — am constatat acest lucru. Din simplul motiv că este clar stipulat, documentul este public şi Dumneavoastră ştiţi că un vot cu opoziţia nu este tolerat într-un fel. Acum am asistat la un vot chiar de demitere a propriului Guvern.

Doi: toate acuzaţiile şi toate speculaţiile care au fost incluse în această moţiune de cenzură aţi văzut că nu prind, nu au nici un fel de substrat, nici un fel de argumente şi dovadă, chiar şi mulţi deputaţi au spus acest lucru: poate din cauza că nu este încredere, poate din cauza acestor suspiciuni. Cu atât mai mult, cât despre foarte mulţi oameni care stau în această sală sunt mult mai multe învinuiri şi suspiciuni de corupţie, decât cele inventate care au fost incluse în această moţiune de cenzură. Noi calificăm acest act drept unul iresponsabil, regretabil. Despre deciziile ulterioare ale Partidului Liberal Democrat din Moldova vă vom comunica. Înţeleg dorinţa Dumneavoastră de a afla cât mai multe lucruri, însă noi ne vom întruni în şedinţe, vom discuta cu colegii noştri şi vom lua o decizie despre ce facem în viitor.

Este cert un lucru şi am să-l citez pe domnul Streleţ: “că noi nu mai putem accepta jocurile din culise, totul trebuie să fie deschis şi nu mai putem participa la conservarea unui sistem”. Ce decizie va fi luată de către Partid, vom comunica la momentul respectiv.

Nu în ultimul rând aş vrea să spun că este descurajantă această coalizare cu opoziţia, sau să-i spunem aşa — aceste mesaje comune. Astăzi am asistat la o… aşa un proces prin care tezele au fost împrumutate practic de la Partidul Socialiştilor la Partidul Democrat. Îmi pare foarte rău să constat acest lucru. Eu înţeleg că în zilele următoare vor urma foarte multe mesaje de necesitatea păstrării vectorului european etc. Am spus că noi niciodată nu suntem împotriva acestui lucru. Însă despre deciziile pe care le vor lua PLDM, vă vom comunica după ce vom avea aceste întruniri.

Şi nu în ultimul rând, pe această cale, aş vrea să fac un apel — primim mesaje din păcate şi din teritorii despre presiuni care se fac, oferte care se fac, politice şi de altă natură, colegilor noştri. Fac un apel către colegii noştri: să fie solidari, calmi. Să nu se grăbească şi să nu cedeze, fiindcă deobicei practica şi istoria demonstrează că râde cel care râde la urmă.

Sursa: www.pldm.md

Discursul Lilianei Palihovici în şedinţa parlamentului privind examinarea moţiunii de cenzură împotriva guvernului Streleţ Discursul deputatului Tudor Deliu în şedinţa parlamentului privind examinarea moţiunii de cenzură împotriva guvernului Streleţ