Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

CC a respins sesizarea deputaţilor PLDM

|versiune pentru tipar||
PLDM / 17 noiembrie 2015 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Curtea Constituţională a respins sesizarea depusă de un grup de deputaţi PLDM, în care se solicita controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 172 din 15.10.2015 privind încuviinţarea ridicării imunităţii parlamentare a deputatului Vladimir Filat.

În documentul prezentat înaltei curţi erau specificate încălcările admise de deputaţi la adoptarea hotărârii în cauză. În speţă, erau menţionate: violarea prezumţiei nevinovăţiei, stipulată în Constituţie, încălcarea mai multor prevederi ale Legii despre statutul deputatului, Regulamentului Parlamentului, Legii privind actele legislative, a Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, etc.

Curtea Constituţională a respins ca nefondată sesizarea deputaţilor PLDM. După pronunţarea deciziei, deputatul Tudor Deliu a subliniat că, de fapt, CC nu s-a pronunţat la obiectul sesizării, adică la încălcarea procedurilor de ridicare a imunităţii lui Vlad Filat, ci a declarat neconstituţionale unele acte legislative.

Decizia CC este definitivă şi nu poate fi supusă niciunei căi de atac.

Sursa: www.pldm.md

Deputaţii PLDM propun crearea unei comisii de anchetă pe cazul concesionării Aeroportului Declaraţia politică a Biroului Permanent Central al PLDM