Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Comunicat de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova

|versiune pentru tipar||
PLDM / 18 ianuarie 2016
Partidul Liberal Democrat din Moldova

În legătură cu vehiculările şi interpretările apărute în mass-media şi în contextul declaraţiei a patru deputaţi de legislatura XIX, membri ai Consiliului Politic Naţional al Partidului Liberal Democrat din Moldova, precum că decizia CPN din 16 ianuarie a fost “manipulată”, ţinem să facem câteva precizări.

În urma dezbaterilor, la vot au fost puse două proiecte de decizie:

  1. Deputaţii, care au subsemnat pentru crearea majorităţii, îşi retrag în mod public semnăturile, iar fracţiunea PLDM in corpore (18 mandate efective) participă la negocieri pentru a promova reformele în viitorul guvern.
  2. PLDM nu participă la negocieri în cadrul actualei majorităţi formalizate şi se declară partid parlamentar de opoziţie.

Din 136 de membri ai CPN cu drept de vot, prezenţi la şedinţă, pentru primul proiect, adică pentru participarea fracţiunii PLDM în deplină componenţă la negocieri, cu retragerea prealabilă a semnăturilor celor 6 deputaţi şi anunţarea în mod public a acestui fapt au optat 34 de membri. Pentru cel de al doilea proiect au votat 73 de liberal-democraţi. Ceilalţi s-au abţinut.

Astfel, calificarea deciziei CPN drept una “manipulată” nu corespunde adevărului. Din contra, decizia Consiliului Politic Naţional al PLDM este perfect statutară şi adoptată conform rigorilor democraţiei autentice de partid.

Cei care încearcă să manipuleze şi să dezinformeze opinia publică şi membrii de partid nu doresc decât să se menţină cu orice preţ la putere, chiar cu preţul trădării, acoperindu-şi laşitatea şi lăcomia cu sloganul “interesul naţional”.

Prin decizia adoptată în mod democratic, PLDM a ales să fie alături de cetăţeni, de interesele şi doleanţele lor şi, în calitatea sa de partid parlamentar de opoziţie, să facă auzită vocea poporului în forul legislativ.

Sursa: www.pldm.md

PLDM trece în opoziţie Tudor Deliu: PLDM nu participă la un act de injustiţie