Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Fracţiunea parlamentară a PLDM a iniţiat un proiect de lege pentru modificarea articolelor 78 şi 89 din Constituţia Republicii Moldova, care stipulează modalitatea de alegere şi demitere a Preşedintelui Republicii Moldova. Modificările prevăd alegerea şefului statului prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
Deputatul Chiril Lucinschi a menţionat în cadrul unui briefing de presă că acest obiectiv se regăseşte în Programul politic al PLDM, iar formaţiunea a întreprins mai mulţi paşi spre realizarea lui, începând cu participarea activă la Referendumul constituţional din 2010 şi elaborarea mai multor iniţiative legislative, unele respinse, altele în curs de examinare la Curtea Constituţională.
Actualul proiect de lege a fost iniţiat şi reieşind din disponibilitatea declarată a actualei majorităţi parlamentare de a susţine desfăşurarea unui referendum de modificare a Constituţiei. Deputatul a subliniat că modificarea Constituţiei în Parlament ar fi mult mai puţin costisitoare, decât prin referendum, asta în condiţiile în care Republica Moldova parcurge o situaţie de criză economică profundă.
“Nu ne trebuie această procedură complicată, lungă şi costisitoare. Reieşind din situaţia social-economică, noi propunem ca modificarea Constituţiei să se producă în Parlament. Ar fi şi un test de sinceritate a deputaţilor care susţin ideea referendumului”, a menţionat Chiril Lucinschi.
Deputatul PLDM a subliniat că peste 70 la sută din populaţie doreşte să aibă un cuvânt de spus în alegerea şefului statului, aceasta fiind şi una din condiţiile înaintate guvernării de către societatea civilă.
Iniţiativa a fost semnată de 11 deputaţi PLDM, iar pentru a putea fi trimisă spre avizare Curţii Constituţionale sunt necesare 34 de semnături. În acest context, Chiril Lucinschi a îndemnat aleşii poporului să susţină proiectul de lege.
“Facem un apel către toţi deputaţii din Parlament să se alăture acestei iniţiative, pentru a obţine modificarea Constituţiei în Legislativ”, a punctat liberal-democratul.
Sursa: www.pldm.md