Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Declaraţiile lui Tudor Deliu vizavi de legile cu privire la reformarea CNI

|versiune pentru tipar||
PLDM / 26 februarie 2016 | 
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Despre aşa numitul “pachet de legi integritate” s-a vorbit mult şi avem certitudinea că încă se va vorbi şi mai mult. Şi aici voi încerca să explic acest lucru.

În primul rând, am convingerea că toţi cei care ne aflăm acum în Parlament, suntem de acord că aceste legi sunt necesare, oportune şi benefice în lupta cu flagelul corupţiei. Cu toate acestea, faptele arată în timp că un partid care a făcut tot posibilul şi imposibilul să obţină prin metode obscure toată puterea în stat, ba nu susţine, ba susţine “de formă” reforma Comisiei Naţionale de Integritate. Să fiu mai explicit, voi face o incursiune în trecut pentru a vedea cum stau lucrurile.

Elaborarea proiectelor de lege în cauză a fost realizată în vederea executării măsurilor de ordin legislativ prevăzute de Planul de acţiuni pentru implementarea Strategiei de reformă a sectorului justiţiei. Totodată, proiectele au fost elaborate, inclusiv, spre realizarea unui şir de acţiuni prevăzute în Acordul de finanţare dintre Guvernul RM şi UE privind Programul de suport al reformei justiţiei, Planul de acţiuni privind implementarea Strategiei naţionale anticorupţie pe anii 2011–2015.

Respectiv, în scopul soluţionării acestor obligaţiuni faţă de Uniunea Europeană şi a problemelor invocate în rapoartele partenerilor de dezvoltare, Ministerul Justiţiei a creat un grup de lucru inter-instituţional în septembrie 2014, format din reprezentanţii MJ, CNA, Comisiei Naţionale de Integritate, societăţii civile (Transparency International — Moldova, Centrul de Analiză şi Prevenire a Corupţiei etc.), Ambasadei SUA în Moldova, care a elaborat proiectele de legi pe care le examinăm astăzi:

În luna mai-iunie 2015 au existat câteva tentative de a introduce pe ordinea de zi a şedinţei Guvernului acest pachet de legi, însă acest proces a fost blocat de PD. Totuşi, la de 16 iunie 2015 pachetul de legi integritate a fost pus în discuţie, însă nu a trecut de Guvern, deoarece miniştrii PD nu au votat aceste proiecte.

Şeful Delegaţiei Uniunii Europene la Chişinău Pirkka Tapiola a declarat atunci: “Sunt foarte dezamăgit de faptul că procesul de vot nu a avut loc. Reforma Comisiei Naţionale de Integritate este o prioritate fundamentală pentru Uniunea Europeană şi pentru asistenţa noastră. Regret foarte mult că nu s-a votat. Este important ca această lege să ajungă cât mai curând în Parlament”. La fel, şi societatea civilă a criticat dur faptul nevotării de PD a acestor legi şi a făcut un apel ca aceste proiecte să ajungă pe agenda de lucru în regim de urgenţă.

Mai mult decât atât, nici în Guvernul Streleţ aceste legi nu au reuşit să ajungă pe agendă, deoarece unii aşa zişi “colegi de alianţă”, au inventat o altă formulă de blocare şi au format chipurile un Grup de lucru Anticorupţie pentru resetarea sistemului anticorupţie, care trebuia să se expună şi asupra acestui pachet de legi, iar ulterior să fie votat de Guvern şi Parlament. În rezultat, ce s-a obţinut:

  1. Grupul de lucru s-a întrunit de câteva ori doar pentru ca concernul mediatic al PD-ului să manipuleze şi să umple creierii cetăţenilor cu iluzia cât de tare luptă PD-ul cu corupţia;
  2. Blocarea pachetului de legi de a ajunge pe agenda Guvernului Streleţ;
  3. Resetarea sistemului, dar ATENŢIE!, nu a sistemului anticorupţie, ci resetarea sistemului de guvernare prin demiterea Guvernului Streleţ şi obţinerea prin şantaj şi metode mafiotice a puterii totale în stat.

Astăzi, putem constata că actuala guvernare PD-istă în mod deliberat a tergiversat intenţionat procesul de depolitizare şi asigurare a independenţei principalelor entităţi care au misiunea de supraveghere, control şi implementare a principiilor fundamentale de drept.

Or, PLDM la 28 octombrie 2015 a propus un plan de acţiuni etapizat pentru scoaterea din subordinea partinică a entităţilor vitale pentru buna funcţionare a statului Republica Moldova, în particular fiind vorba şi despre CNI.

Astfel, PLDM a propus atunci ca într-o perspectivă imediată şi în scop de asigurare a independentei reale a entităţilor cu subordonare parlamentară, cu atribuţii de supraveghere, control şi asigurare a legalităţii, să fie adoptat în regim prioritar pachetul de legi integritate.

La fel, Forumul Civic prin Rezoluţia sa din 29 ianuarie 2016 a înaintat actualei guvernări o serie de cerinţe, printre care este şi adoptarea proiectelor de legi cu privire la Comisia Naţională de Integritate, privind declararea averii şi intereselor personale şi proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative în versiunea propusă Guvernului de Ministerul Justiţiei la şedinţa din 16 iunie 2015.

Este imperios necesar de luat în considerare şi concluziile Consiliului Uniunii Europene din 15 februarie 2016 cu privire la Republica Moldova, care, într-o manieră tranşantă a subliniat faptul că, guvernarea din Moldova ar trebui să acorde prioritate reformelor care vizează abordarea problemei politizării instituţiilor de stat şi a corupţiei sistemice, precum şi reformei instituţionale, printre care şi Comisia Naţională de Integritate.

La subiect, cu uşurinţă se atestă că proiectele 45, 46, 47 care au fost prezentate de Guvernul nocturn al “Păpuşarului”, sunt exact aceleaşi proiecte care au fost examinate în şedinţa Guvernului din 16.06.2015 si au fost boicotate de PD.

La 3 februarie 2016, Guvernul a votat pachetul de legi integritate, iar o “parte determinanta” a mass-media a apreciat cu fanfare şi tam-tam acest fapt ca pe o mare realizare a guvernării. Deja este clar că acea “parte semnificativa şi determinanta” a mass-media controlate iarăşi va scoate în slavi şi va “lăuda” performanţele şi atitudinea serioasă şi CONCRETĂ a actualei guvernări.

Însă, haideţi să vedem cum de fapt stau lucrurile. Dacă verificăm sursa originala a celor 3 proiecte, ce au fost respinse de miniştrii PD la 16 iunie 2015, şi le comparăm cu proiectele propuse de Guvernul “lunatic” al guvernării PD-iste, observăm că, cu excepţia unor mici modificări redacţionale care nu schimbă sensul iniţial al proiectelor, 99.9% e acelaşi text propus spre votare la 16.06.2015 şi respins de miniştrii PD.

Dacă nu mă credeţi, lăsaţi calculatorul să verifice şi să vă arate diferenţele de text.

Întrebarea firească care apare: În mod CONCRET, de ce înainte nu era bun pachetul de legi integritate, dar iată acum e numai bun?

În final, atragem atenţia experţilor internaţionali şi a partenerilor de dezvoltare, precum şi a societăţii civile, să monitorizeze atent procesul de adoptare a acestui pachet de legi, ca să nu ne pomenim precum în cazul Legii procuraturii (se propune iniţial un text de lege conform standardelor europene, însă noaptea se votează o lege conformă cu interesele cuiva.

Suntem conştienţi că pachetul de legi integritate reprezintă o condiţionalitate a UE în procesul de reformă a întreg sistemului de instituţii anticorupţie, de aceea fracţiunea PLDM va susţine şi va veni cu amendamente pentru a doua lectură, în scopul îmbunătăţirii lor.

Sursa: www.pldm.md

Fracţiunea parlamentară a PLDM are un nou preşedinte Declaraţiile lui Chiril Lucinschi în timpul şedinţei Parlamentului din 26 februarie 2016