Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Comunicat de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova

|versiune pentru tipar||
PLDM / 21 aprilie 2016
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Membrii şi simpatizanţii Partidului Liberal Democrat din Moldova vor participa la protestul preconizat pentru duminică, 24 aprilie. După trei luni de activitate, actuala guvernare şi majoritate parlamentară şi-au demonstrat nelegitimitatea. Sub paravanul unei retorici pro-europene, situaţia în Republica Moldova continuă să se agraveze la toate capitolele vieţii publice.

Suntem martori oculari cum această guvernare nepopulară, în loc de reforme, continuă acapararea puterii şi sfidarea legii, a libertăţilor şi drepturilor cetăţenilor Republicii Moldova. Reprezentanţii partidelor de opoziţie, membrii PLDM din toată ţara sunt supuşi şantajului şi unei presiuni fără precedent.

Îngrijoraţi de capturarea tuturor instituţiilor statului, membrii şi simpatizanţii PLDM vor participa la protestul paşnic din 24 aprilie 2016, din Piaţa Marii Adunări Naţionale.

Facem apel către toţi participanţii la protest să respecte ordinea publică, să nu admită provocări de niciun fel. Suntem conştienţi de faptul că, doar prin proteste paşnice, uniţi în numele unui stat liber şi democratic, cetăţenii pot opri capturarea totală a Republicii Moldova.

Sursa: www.pldm.md

PLDM atenţionează partenerii de dezvoltare despre ilegalităţile din Parlament PLDM propune înăsprirea pedepsei pentru acţiuni de corupere a alegătorilor