Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Deputatul din fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova, Victor Roşca, a înregistrat la Biroul Permanent al Parlamentului un proiect de lege care prevede modificarea şi completarea Codului electoral şi celui penal, cu scopul de a preveni şi a sancţiona coruperea alegătorilor în timpul campaniilor electorale.
Autorul propune înăsprirea pedepsei pentru acţiuni de corupere a alegătorilor, astfel ca aceasta să constituie amendă în mărime de la 300 la 1000 de unităţi convenţionale sau închisoare de la trei la cinci ani pentru persoanele fizice. În prezent, Codul penal stipulează amendă de la 200 la 300 unităţi convenţionale sau închisoare de la unu la trei ani.
Mai mult, proiectul de lege prevede şi introducerea pedepsei pentru persoanele care pretind sau acceptă bani, bunuri, servicii ori alte foloase în scopul exercitării dreptului electoral într-un mod anumit. Acestea se pedepsesc cu amendă în mărime de la 300 la 1000 de u.c. sau cu închisoare de la trei la cinci ani.
Deputatul Victor Roşca mai propune includerea în categoria bunurilor interzise spre a fi oferite alegătorilor, prevăzute în art.1811 din Codul Penal, a pungilor netransparente ce poartă numele şi prenumele candidatului, denumirea partidului politic, semne sau simboluri ale concurenţilor electorali. Potrivit autorului, această modificare va contribui la prevenirea tentativelor de a distribui alegătorilor bunuri interzise de legislaţie.
Iniţiativa legislativă presupune şi completarea Codului electoral cu o prevedere care ar permite anularea înregistrării concurentului electoral, în cazul în care acesta va oferi alegătorilor bani sau bunuri materiale, inclusiv din ajutoare umanitare.
Aceste modificări vor responsabiliza concurenţii electorali, vor elimina ambiguităţile în preferinţele votanţilor, vor contribui la neadmiterea cazurilor de manipulare sau corupere a alegătorilor şi, implicit, la fraudarea scrutinului.
De asemenea, autorul proiectului consideră că modificările propuse vor motiva organizaţiile locale de partid ale concurenţilor electorali să se mobilizeze pentru a elimina fenomenul corupţiei electorale.
Iniţiativa legislativă a fost contrasemnată de deputaţii PLDM.
Sursa: www.pldm.md