Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Urmare a invitaţiei Consiliului coaliţiei de guvernare la un dialog politic, ţinem să precizăm că Partidul Liberal Democrat din Moldova nu va da curs acestei propuneri, din mai multe motive.
În primul rând, scopul anunţat al acestei invitaţii, şi anume “identificarea celor mai bune posibilităţi de colaborare constructivă şi consistentă pentru susţinerea căii europene a Republicii Moldova”, este unul vag, general şi cinic. Pe de o parte, actuala guvernare foloseşte toate metodele ilegale de intimidare, persecutare şi şantaj asupra reprezentanţilor PLDM, iar pe de altă parte cheamă la dialog.
În al doilea rând, acţiunile guvernării demonstrează clar că pretinsa “luptă cu corupţia” nu este decât un mit, obiectivul urmărit fiind perpetuarea actualului sistem antidemocratic şi fraudulos. Instituţiile statului, inclusiv cele de drept, sunt subordonate unui singur centru de comandă şi acţionează în funcţie de ordinele primite.
În al treilea rând, amintim că PLDM s-a declarat partid parlamentar de opoziţie şi orice dialog cu guvernarea se prezumă de pe această poziţie.
În acest context, reiterăm faptul că vom susţine toate iniţiativele şi proiectele îndreptate spre beneficiul ţării şi al cetăţenilor, iar cele care nu au nimic în comun cu calea europeană a Republicii Moldova vor fi taxate.
Sursa: www.pldm.md