Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
La 21 martie, Curtea Constituţională a validat mandatul de deputat din partea Partidului Liberal Democrat din Moldova lui Alexandru Barbăroşie, actualul preşedinte al raionului Anenii Noi.
Alexandru Barbăroşie s-a prezentat la Curtea Constituţională fiind însoţit de preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM, Tudor Deliu, şi de deputatul Maria Ciobanu.
Colegii de fracţiune i-au urat bun venit în echipă şi s-au arătat convinşi că în activitatea legislativă Alexandru Barbăroşie va demonstra abilităţi profesionale şi calităţi personale corespunzătoare unui ales al poporului.
La rândul său, Barbăroşie a ţinut să sublinieze că, alături de deputaţii PLDM, va susţine toate proiectele de legi care vin în implementarea Acordului de Asociere cu UE.
La alegerile parlamentare din noiembrie 2014, Alexandru Barbăroşie s-a aflat pe locul 32 pe lista electorală a PLDM.
Sursa: www.pldm.md