Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

PLDM participă la congresul PPE

|versiune pentru tipar||
PLDM / 27 martie 2017
Partidul Liberal Democrat din Moldova

În perioada 29–30 martie 2017, în Malta se va desfăşura Congresul Partidului Popular European. PLDM este reprezentat la înaltul for de preşedintele partidului Viorel Cibotaru, liderul fracţiunii parlamentare, Tudor Deliu, preşedintele Organizaţiei Teritoriale Căuşeni, Ion Ciontoloi, şi exponentul tineretului liberal-democrat, Roman Cernelea. În calitatea sa de vicepreşedinte al APCE, la lucrările congresului celei mai influente formaţiuni politice din Europa participă Liliana Palihovici, vicepreşedinte al PLDM, vicespeaker al Parlamentului Republicii Moldova.

Congresul PPE este dedicat viitorului Europei, direcţiei de evoluare a UE, problemelor de politică internă, externă şi de securitate. Va fi discutat şi subiectul Brexit-ului, fiind adoptată o poziţie comună a PPE pe această temă.

La congresul din Malta au fost invitaţi circa 2000 de participanţi din mai mult de 40 de ţări.

La for vor fi prezenţi preşedintele PPE, Joseph Daul, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, preşedintele Grupului PPE în Parlamentul European, Manfred Weber, preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker, precum şi mai mulţi şefi de stat şi de guvern, între care Klaus Iohannis (România), Angela Merkel (Germania), Viktor Orban (Ungaria).

Congresul PPE îi mai are în calitate de invitaţi pe fostul preşedinte al Georgiei şi ex-guvernator al regiunii Odesa, Mihail Saakaşvili, liderul Partidului Acţiune şi Solidaritate din Moldova, Maia Sandu, dar şi preşedintele Platformei “Demnitate şi Adevăr”, Andrei Năstase.

Partidul Liberal Democrat din Moldova este membru cu statut de observator al PPE din februarie 2011.

Sursa: www.pldm.md

Un nou proiect de lege pentru demonopolizarea mass-media Vadim Pistrinciuc: PLDM rămâne fidel cauzei — de a face din Moldova o ţară liberă