Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
La 27 mai, la Chişinău s-a desfăşurat şedinţa Consiliului Politic Naţional (CPN) al Partidului Liberal Democrat din Moldova.
Pe ordinea de zi a şedinţei au fost incluse mai multe chestiuni organizatorice, cum ar fi: revizuirea componenţei CPN, alegerea noilor membri ai Biroului Permanent Central, a vicepreşedintelui şi a secretarului general al partidului. La fel, au fost puse în discuţie probleme privind organizarea şi funcţionarea PLDM, situaţia în organizaţiile teritoriale, activitatea deputaţilor liberal-democraţi, dar şi aspecte privind contextul social-politic din Republica Moldova.
Preşedintele PLDM, Viorel Cibotaru, a prezentat un raport privind situaţia actuală şi strategia formaţiunii pentru consolidarea structurilor de partid. Cibotaru a opinat că, într-un context foarte nociv pentru societate, cu alunecări tot mai evidente spre autoritarism, cu tentative metodice de distrugere a spectrului politic, PLDM a reuşit să reziste şi să-şi păstreze o mare parte din capitalul uman valoros.
La rândul său, vicepreşedintele partidului, Vadim Pistrinciuc, a menţionat că, optând să rămână în opoziţie faţă de actuala guvernare, PLDM a făcut o alegere umană, de civilizaţie şi de bun simţ, or ceea ce se întâmplă acum în Republica Moldova este degradarea oricăror institute democratice şi creşterea sentimentului de frică şi neîncredere, pe care se ţine o dictatură.
Preşedintele fracţiunii parlamentare a PLDM, Tudor Deliu, a prezentat o radiografie a activităţii deputaţilor, a poziţiilor luate şi a iniţiativelor legislative în curs de elaborare. Deliu a subliniat că fracţiunea va continua să taxeze de la tribuna Parlamentului derapajele guvernării, astfel încât oamenii să înţeleagă adevărata faţă a celor de la putere.
În dezbateri au luat cuvântul mai mulţi membri ai CPN, reprezentanţi ai organizaţiilor teritoriale, care au venit cu propuneri concrete privind activitatea PLDM.
În cadrul şedinţei au fost cooptaţi noi membri ai Biroului Permanent Central şi ai Consiliului Politic Naţional. În funcţia de secretar general al PLDM a fost ales Alexandru Fetescu, iar preşedintele OT Leova, Alexandru Bujoreanu, a fost votat în calitate de vicepreşedinte al PLDM.
Sursa: www.pldm.md