Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLDM

Tudor Deliu: Parlamentul este organ legislativ şi nu o corporaţie

|versiune pentru tipar||
PLDM / 4 septembrie 2017
Partidul Liberal Democrat din Moldova

Fracţiunea parlamentară a Partidului Liberal Democrat din Moldova va fi şi în noua sesiune a Legislativului un clopot care va trage semnale de alarmă ori de câte ori actuala majoritate va comite derapaje antidemocratice.

Preşedintele fracţiunii, Tudor Deliu, susţine că deputaţii liberal-democraţi vor veni cu mai multe proiecte şi iniţiative legislative.

“Practica, însă, demonstrează că toate iniţiativele înaintate de către opoziţie până acum se prăfuiesc în sertarele parlamentarilor şi nu sunt incluse pe ordinea de zi”, a declarat Tudor Deliu, care a subliniat că fracţiunea PLDM va sesiza opinia publică, cu privire la toate ilegalităţile care se comit în Parlament.

“Fracţiunea va fi acel clopot care va trage alarma şi va sesiza cetăţenii Republicii Moldova privind necesitatea transformării Parlamentului într-un organ legislativ şi nu într-o corporaţie care decide peste noapte ceea ce îşi doreşte. Deputaţii trebuie să-şi amintească articolul doi din Constituţie care stipulează că nimeni nu are dreptul să exercite puterea de stat în nume propriu. Suveranitatea naţională aparţine poporului Republicii Moldova şi vom insista ca această normă din Constituţie să fie respectată”, a precizat Tudor Deliu.

Sursa: www.pldm.md

La mulţi ani, Moldova! PLDM solicită introducerea în Constituţie a sintagmei “limba română”