Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Curtea Constituţională a dat aviz pozitiv proiectului de lege, iniţiat de fracţiunea parlamentară a PLDM privind modificarea articolului 13 din Legea Supremă, prin înlocuirea sintagmei “limba moldovenească, funcţionând pe baza grafiei latine” cu “limba română”.
Liderul fracţiunii PLDM, Tudor Deliu, a subliniat că, în timpul apropiat, proiectul de lege va fi înregistrat în Parlament, pentru a fi supus tuturor procedurilor.
“Din expunerea Curţii, ne-am convins că proiectul de modificare a art. 13 din Constituţie poate deja fi înaintat în Parlament şi, respectiv, supus procedurilor parlamentare, fără a mai aştepta cele şase luni prevăzute de regulament cu referire la modificarea Constituţiei. Noi, autorii proiectului, de la început eram de părerea că ar putea exista asemenea variantă, însă, pentru evitarea oricăror suspiciuni, am considerat necesar să ne adresăm la CC, ceea ce a confirmat că hotărârea din decembrie 2013 trebuie să fie executată. Sper că în timpul apropiat noi vom înregistra proiectul în Parlament şi va fi inclus în procedură legislativă”, a menţionat Tudor Deliu.
Proiectul de lege a fost semnat de către 34 de deputaţi din toate fracţiunile, cu excepţia PCRM şi PSRM, dar pentru a deveni lege este nevoie de voturile a 67 de legislatori. În acest context, Tudor Deliu a opinat că “şi în PD există persoane care spun că limba vorbită este română, inclusiv şi preşedintele Parlamentului. O să vedem care este consecvenţa acţiunilor lor, dacă există o corelare dintre vorbe şi fapte”.
Tudor Deliu a mai menţionat că “din 1994, de la adoptarea Constituţiei, problema limbii vorbite pe teritoriul Republicii Moldova a stârnit controverse”.
“Astăzi a fost făcut un prim pas pentru stabilirea unui adevăr istoric — cetăţenii din Republica Moldova vorbesc limba română”, a declarat Tudor Deliu.
În 2013, Curtea Constituţională a decis că denumirea corectă a limbii de stat în Republica Moldova este limba română şi că textul Declaraţiei de Independenţă, în care se spune că limba oficială este româna, prevalează în raport cu textul Legii Supreme.
Sursa: www.pldm.md