Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLR

Discursul deputatului Ion Hadârcă în cadrul audierilor parlamentare cu privire la situaţia BEM şi AIC

|versiune pentru tipar||
PLR / 4 octombrie 2013
Partidul Liberal Reformator

Domnule Preşedinte, Onorat Parlament,

Fireşte că noi, deputaţii liberal-reformatori, suntem adepţii principiilor economiei liberale şi susţinem deetatizarea proprietăţii publice, atât timp cât aceasta se face transparent, conform legii şi în interesul cetăţeanului. Suntem de acord că management-ul privat este mai eficient şi că ar putea îmbunătăţi performanţa economică şi calitatea serviciilor oferite în cazul nostru atât de către Banca de Economii, cât şi de către Aeroportul Internaţional Chişinău.

Precizăm însă că privatizarea sau darea în concesiune către o companie privată sunt justificate doar atunci, când se fac anume spre beneficiul cetăţenilor, şi al Bugetului de Stat, nu doar al unei companii favorizate, precum se vede în cazul nostru. Ceea ce am contestat, inclusiv la Curtea Constituţională, este tocmai modul şi condiţiile în care au fost realizate aceste tranzacţii.

Noi, deputaţii liberal-reformatori suntem decişi să facem claritate în cazurile controversate privind Aeroportul Internaţional Chişinău şi Banca de Economii şi în acest scop am depus o sesizare la Curtea Constituţională prin care solicităm Înaltei Curţi exercitarea controlului constituţionalităţii şi declararea ca fiind neconstituţională a Hotărârii Guvernului nr. 321 din 29 mai 2013, cu privire la aprobarea concesionării activelor Î.S. “Aeroportul Internaţional Chişinău” şi a condiţiilor concesionării acestora.

În data de 8 octombrie va avea loc şedinţa Curţii Constituţionale de examinare a sesizării depuse la 9 septembrie de către deputaţii liberal-reformatori pe marginea concesionării Aeroportului. Hotărârea Înaltei curţi ar putea pune punct acesteui litigiu. Între altele, acum două zile am aflat că demersul nostru către Înalta Curte se încearcă a fi zădărnicit, minimalizat sau deturnat de către opoziţia comunistă, care a depus o sesizare paralelă pentru a duce în derută societatea şi a transforma examinarea într-un show politic, necesar, probabil, pentru combustia locomotivei lîncezite a revoluţiei “de cafenea”.

Apropo, de lirică şi de show-urile cu poloboace comuniste. Ele îmi amintesc de fabula lui Donici “2 poloboace”:

Unul plin, care mergea foarte lin pe drumul ales şi polobocul cel deşert (vopsit în roşu) care “las’că venea mai tare, dar şi hodorogea, făcând un vuiet mare, încât cei trecători în lături toţi fugea, Atunci când el (polobocul roşu) nimic folos nu aducea”!

Aşadar, am expediat înaltei curţi o altă solicitare prin care ne declarăm dezacordul total cu iniţiativa de a comasa cele două sesizări în cadrul unei singure şedinţe. Nu putem şi nu vrem să avem nimic în comun cu cei care au privatizat fraudulos averi de miliarde, iar acum se prefac cu tot dinadinsul că i-ar durea sufletul pentru interesul cetăţeanului.

În afară de abaterile contestate la Curtea Constituţională, procedura concesionării Aeroportului s-a făcut cu multimple încălcări. În cadrul desfăşurării concursului de concesionare a ÎS “Aeroportul Internaţional Chişinău” a fost încălcat principiul transparenţei. Comunicatul informativ despre concesionarea ÎS “Aeroportul Internaţional Chişinău” nu a fost publicat nici în Monitorul Oficial, nici pe pagina web a Agenţiei Proprietăţii Publice.

Noi am venit cu o serie de demersuri către Ministerul Economiei şi Agenţia Proprietăţii Publice, cerând să ne fie puse la dispoziţie studiul de fezabilitate, procesele verbale ale şedinţelor comisiei de concurs şi proiectul contractului de concesionare.

În ceea ce priveşte Banca de Economii, tot noi am solicitat conducerii Ministerului Finanţelor şi Comisiei Pieţei Financiare să prezinte întregul pachet de acte regulatorii interne ale Băncii de Economii. La părerea noastră, aceste acte sunt de interes public. Mai mult, noi am cerut şi explicaţii pe marginea deciziei Statului de a nu participa la achiziţionarea acţiunilor nou emise, decizie în urma căreia Guvernul a pierdut pachetul majoritar de acţiuni. Până la urmă, pe lângă acţiunile care constituie proprietate publică, este supusă pericolului siguranţa depozitelor a mii şi mii de persoane.

Decizia aprobată de către Parlament în urma raportului Comisiei Speciale pentru investigarea situaţiei de la BEM (condusă apropo de comunistul Reidman) a identificat trei opţiuni de redresare a acesteea. Pe lângă acestea, comisia a trasat o serie de acţiuni urgente şi obligatorii, pe care urma să le întreprindă Guvernul. Ţinea de responsabilitatea Guvernului să vină cu o argumentare a variantei alese de redresare a situaţiei la BEM în plenul Parlamentului sau cel puţin în cadrul comisiei de specialitate. În schimb a avut loc emisia suplimentară de acţiuni în urma căreia s-a schimbat structura acţionariatului.

Toate acţiunile liberal-reformatorilor au fost bineintenţionate şi ghidate de ideea că interesul cetăţeanului este şi interesul Coaliţiei de guvernare, aşa cum considerăm că este cazul. Sub nicio formă nu intenţionăm să subminăm Coaliţia. Anume datorită deciziei majorităţii reformatoare a fracţiunii liberale a fost posibilă formarea acestei Coaliţii şi salvarea cursului pro-european.

Suntem categoric împotriva politizării excesive a subiectelor date. Sunt două probleme reale cu efecte majore asupra securităţii economice, şi nu numai, a statului. Netransparenţa, graba şi deciziile hazardate pot lovi direct în Bugetul Public. Însă noi nu ne dorim transformarea subiectului respectiv într-o bălăceală cu iz electoral care nu are nimic comun cu interesul cetăţeanului şi nu are o finalitate. De asemenea, nu dorim să votăm decizii care se aprobă de dragul deciziilor. Este necesar să se expună Curtea Constituţională pe marginea dreptului Guvernului interimar de a concesiona un activ strategic cum este Aeroportul. În aceeaşi ordine de idei, solicităm organele de drept şi cele de control să se expună asupra legalităţii tranzacţiilor de la Banca de Economii.

Prin urmare, insistăm în continuare asupra clarificării situaţiei create la Banca de Economii şi anulării concursului de concesionare a Aeroportului Internaţional Chişinău. Sunt două decizii de ordin economic şi politic vitale pentru sănătatea climatului investiţional şi a economiei în general. Implicit, atât problema BEM-ului cât şi cea a Aeroportului considerăm că nu pot fi transformate şi nu trebuie să ajungă a deveni subiecte de speculaţii electorale!

În concluzie anunţăm că, în funcţie de măsura, în care se va ţine cont de poziţia expusă mai sus, deputaţii din fracţiunea nostră vor susţine sau nu un eventual proiect de decizie a Parlamentului.

Mulţumesc pentru atenţie!

Sursa: reformapl.md

Discursul doamnei Ana Guţu pe marginea raportului “Funcţionarea instituţiilor democratice în Republica Moldova” Poziţia oficială a PLR faţă de problema concesionării Aeroportului Internaţional Chişinău şi situaţia la Banca de Economii