Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLR

Liderii PLR s-au întîlnit cu profesorii de la UTM

|versiune pentru tipar||
PLR / 8 noiembrie 2013
Partidul Liberal Reformator

Ieri, 7 noiebrie, deputaţii PLR,dl. Ion Hadârcă şi dna. Ana Guţu, viceministrul Transporturilor şi Infrastructurii Drumurilor, dl. Boris Gherasim şi consilierul municipal, dl. Vasile Grama au avut o întîlnire cu profesorii Universităţii Tehnice a Moldovei.

În cadrul discuţiei au fost abordate atît teme de interes general cît şi aspecte specifice vieţii universitare. Deputaţii PLR au vorbit despre situaţia politică şi economică din ţară şi au expus viziunile lor despre evoluţia ulterioară a proceselor politice.

“Noi suntem parte a guvernării care şi-a asumat să apropie Moldova cît mai mult de Uniunea Europeană. Dar pentru asta avem nevoie de o susţinere puternică şi din partea mediului academic, a profesorilor, a studenţilor. Numai prin efort comun vom putea ridica Republica Moldova la standardele europene şi vom putea duce la bun sfîrşit procesul de integrare demarat.” a afirmat dl. Ion Hadârcă, preşedintele fracţiunii liberal reformatoare din Parlament.

Toţi cei prezenţi la şedinţă au confirmat susţinerea parcursului european al Republicii Moldova şi au apreciat rolul liberal reformatorilor în menţinerea guvernării pro-europene şi evitarea alegerilor anticipate.

Dar, totodată, decanii, prodecanii şi profesorii facultăţilor UTM prezenţi la şedinţă au solicitat o atenţie sporită din partea guvernării asupra mediului profesoral şi universitar, menţionând că universităţile Moldovei sunt principalii piloni ai edificării unei societăţi democratice şi eficiente.

Liderii PLR au mulţumit participanţilor la întrunire pentru optimism şi susţinere şi au convenit să organizeze întâlniri în cadrul UTM, în cercuri mai largi, inclusiv cu participarea studenţilor şi masteranzilor universităţii.

Sursa: reformapl.md

PLR a spus DA pentru Moldova, DA pentru Europa! Viceministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Sergiu Gheţiu s-a întîlnit cu studenţii liberali reformatori