Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Pe data de 10 ianuarie 2014, dl Dorin Duşciac, Vicepreşedintele Partidului Liberal Reformator, a avut o întrevedere cu ES, dl Oleg Serebrian, Ambasador al Republicii Moldova în Republică Franceză.
În cadrul întrevederii care a avut loc la Paris, au fost discutate mai multe subiecte ce ţin de situaţia comunităţii basarabenilor din Franţa, problemele cu care se confruntă conaţionalii noştri din Hexagon şi eventuale soluţii.
În primul rînd, a fost abordat subiectul recentei majorări a tarifelor la apelurile telefonice către Republica Moldova, care a fost introdusă de către compania franceză SFR. Aceste majorări se datorează unei modificări a grilei tarifare practicate de către operatorul naţional de telecomunicaţii din Republica Moldova, Moldtelecom S.A. În pofida unui Demers înaintat de către reprezentanţii a 14 asociaţii ale moldovenilor din Franţa la adresa Moldtelecom S.A. şi a unei interpelări depuse în acelaşi sens în Parlamentul Republicii Moldova de către deputatul PLR dna Ana Guţu, situaţia a rămas neschimbată. Dl Dorin Duşciac şi-a exprimat speranţa, că misiunea diplomatică de la Paris va rămîne şi în continuare la fel de receptivă la solicitările parvenite din partea comunităţii, şi va contribui la revenirea operatorului SFR la situaţia anterioară de gratuitate a apelurilor telefonice către Republica Moldova.
În altă ordine de idei, dl Dorin Duşciac a menţionat în cadrul întrevederii necesitatea de a se evita cu orice preţ situaţia de la alegerile parlamentare anticipate din 28 noiembrie 2010, atunci cînd numărul de buletine de vot disponibile la Biroul Electoral din Paris au fost insuficiente, iar sute de persoane au votat pe “foi albe A4”, şi în final aceste voturi au fost considerate nevalabile. În această privinţă, la solicitarea expresă a Partidului Liberal Reformator, Ambasada Republicii Moldova în Republică Franceză va întreprinde o serie de măsuri pentru ca la viitoarele alegeri parlamentare la Paris şi în regiunea pariziană să fie deschise cel puţin trei secţii de vot.
În cea de-a treia parte a reuniunii, discuţiile s-au axat pe situaţia celor cîteva mii de cetăţeni moldoveni care locuiesc în condiţii deosebit de precare în localitatea Villeneuve-Saint-Georges, în apropiere de Paris. De cîteva luni de zile, în această localitate funcţionează o permanenţă juridică gratuită, de care au beneficiat deja mai multe sute de persoane (mecanismul este susţinut financiar de proiectul Uniunii Europene “Consolidarea capacităţilor de gestionare a migraţiei în Republica Moldova”).
În viitorul apropiat, este preconizată deschiderea unor cursuri gratuite de limbă franceză pentru moldovenii care îşi au reşedinţa în această localitate. Aceste acţiuni au scopul de a contribui la reducerea precarităţii în care se află concetăţenii noştri din Villeneuve-Saint-Georges, prin facilitarea integrării acestor persoane în societatea franceză.
La finele întrevederii, părţile şi-au exprimat speranţa în continuarea şi aprofundarea unei relaţii de colaborare fructuoasă a Ambasadei Republicii Moldova de la Paris cu diaspora din Hexagon.
Serviciul de Presă al Partidului Liberal Reformator
Sursa: www.plr.md