Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Partidul Liberal Reformator salută decizia Comisiei pentru Libertăţi Civile, Justiţie şi Afaceri Interne (LIBE) din cadrul Parlamentului European de a vota Raportul cu privire la abolirea regimului de vize pentru cetăţenii Republicii Moldova.
Această decizie, vine să confirme susţinerea acordată de statele UE Republicii Moldova în calea sa spre eurointegrare. Considerăm că acest vot reprezintă un pas care face ireversibilă întoarcerea statului nostru din drumul european.
De asemenea, PLR felicită cetăţenii moldoveni care acum sunt mai aproape de posibilitatea de a călători liber în ţările Uniunii Europene. Astfel, se conturează rezultatul eforturilor PLR de a menţine cursul european al Republicii Moldova prin susţinerea şi realizarea unei guvernări pro-europene.
Partidul Liberal Reformator va continua să participe activ, în cadrul coaliţiei de guvernare, la promovarea valorilor şi reformelor europene astfel încât cetăţenii să poată beneficia cât mai mult de oportunităţile pe care le oferă integrarea europeană.
Departamentul Comunicare PLR
Sursa: www.plr.md