Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Ieri, 28 aprilie, o delegaţie din Republica Moldova, alcătuită din demnitari, jurnalişti şi tineri au mers în Atena, Grecia — leagănul civilizaţiei europene, unde au sărbătorit obţinerea liberalizării vizelor cu Uniunea Europeană. Din delegaţie au făcut parte şi preşedintele Partidului Liberal Reformator, Ion Hadârcă şi co-preşedintele PLR Oleg Bodrug.
La întoarcere, liderii Coaliţiei Pro-Europene au oferit declaraţii de presă la Aeroportul Internaţional Chişinău.
În discursul său, preşedintele Partidului Liberal Reformator, Ion Hadârcă, a menţionat că 28 aprilie este o altă zi fericită, după Marea Adunare Naţională, proclamarea independenţei Republicii Moldova şi parafarea Acordului de Asociere şi Liber Schimb cu UE la Vilnius.
“Această zi îmi aminteşte de parabola biblică despre Toma Necredinciosul care a trebuit să-i palpeze rănile lui Isus pentru a se convinge. Noi cei care am mers astăzi la Atena ne-am convins de facilităţile oferite de regimul Liberalizat de vize, dar miile de cetăţeni urmează să se convingă de acest avantaj. Lacrimile bunicii din Cimişlia care şi-a văzut cei doi nepoţi gemeni, hora pe care am dansat-o lângă mănăstirea din Atena trebuie să ne umple sufletele de bucurie. Aceasta este ziua căderii prejudecăţii şi a construirii punţilor libertăţii. Haideţi să ne bucurăm de această zi!”, a menţionat preşedintele PLR.
La final, Ion Hadârcă a ţinut să le mulţumească europarlamenarului Monica Macovei şi ambasadorului Uniunii Europene în Republica Moldova, Pirkka Tapiola pentru suportul pe care îl oferă Republicii Moldova în parcursul european.
Departamentul de Comunicare al PLR
Sursa: www.plr.md