Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLR

Instanţele judecătoreşti sabotează examinarea legalităţii concesionării Aeroportului Chişinău

|versiune pentru tipar||
PLR / 18 iunie 2014 | 
Partidul Liberal Reformator

Partidul Liberal Reformator s-a declarat împotriva concesionării Aeroportului Internaţional Chişinău,încă de la început. În acest sens, PLR este prima şi unica forţă politică parlamentară, membră a coaliţiei de guvernare, care a întreprins măsuri active pentru a anula actul ilegal de concesionare a Aeroportului.

La 16 ianuarie 2014, deputaţii PLR Ion Hadârcă, Valeriu Saharneanu, Anatol Arhire, Oleg Bodrug, Vadim Cojocaru, Ana Guţu, Vadim Vacarciuc s-au adresat cu o cerere de chemare în judecată către Guvernul Republicii Moldova, Agenţia Proprietăţii Publice şi SC “AVIA INVEST” SRL, prin care au solicitat anularea proiectului de parteneriat public-privat pentru concesionarea Aeroportului Internaţional Chişinău.

Cererea de chemare în judecată s-a adresat iniţial Judecătoriei sect. Buiucani, mun. Chişinău, deoarece sediul celor trei pârâţi menţionaţi mai sus, se află în raza sect. Buiucani. Judecătoria sect. Buiucani, mun. Chişinău a adoptat o încheiere prin care a restituit cererea de chemare în judecată şi a explicat Reclamanţilor “dreptul de a se adresa după competenţă — Judecătoria sect. Botanica, mun. Chişinău”.

Ulteriror, Curtea de Apel Chişinău a adoptat o decizie prin care menţinut în vigoare încheierea Judecătoriei sect. Buiucani, mun. Chişinău din 20 ianuarie 2014.

În urma acestei decizii, deputaţii PLR au depus cererea de chemare în judecată, la Judecătoria sect. Botanica, mun. Chişinău, iar aceasta din urmă a adoptat o Încheiere prin care a restituit cererea şi a explicat Reclamanţilor “că sunt în drept să intenteze acţiunea în cauză la Judecătoria sect. Centru, mun. Chişinău”.

Prin acest ping-pong efectuat de către instanţele judecătoreşti, credem că se poate ajunge până la competenţa Judecătoriei raionului Căuşeni.

P.S: Partidul Liberal Reformator manifestă o atitudine respectuoasă faţă de judecătorii responsabili, iar prezentul comunicat nu are menirea de a denigra imaginea justiţiei.

Departamentul de Comunicare al PLR
Sursa: www.plr.md

Ana Guţu solicită tragerea la răspundere a persoanelor care sfidează regimul constituţional din Republica Moldova Astăzi a fost constituită Organizaţia Tineretului Liberal Reformator Cahul