Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
La data de 25 iunie, la iniţiativa Vicepreşedintelui Parlamentului şi Copreşedintelui Partidului Liberal Reformator, dl Oleg Bodrug, s-a desfăşurat şedinţa publică a grupului de lucru creată cu privire la modificarea cadrului legal ce ţine de activitatea întovărăşirilor pomicole.
Vicepreşedintele Parlamentului a primit un şir de cereri şi petiţii prin care, atât membrii întovărăşirilor pomicole cât şi reprezentanţii autorităţilor locale au solicitat soluţionarea problemelor acestora, menţionând despre gravitatea situaţiei în care se află cele peste 100 mii persoane, locuitori ai peste 600 de întovărăşiri pomicole.
La şedinţa publică au fost prezente aproximativ 90 persoane, reprezentanţi ai Parlamentului, deputaţi, reprezentanţi ai Guvernului: ministere; inspectorate de stat, autorităţi locale, întovărăşiri pomicole, societatea civilă şi experţi.
În cadrul şedinţei a fost discutată situaţia actuală a întovărăşirilor pomicole, cadrul legal şi problemele de ordin legislativ, social şi administrativ şi alte probleme frecvente ale întovărăşirilor cum ar fi: imposibilitatea legalizării construcţiilor cu destinaţie de locuinţe, deoarece se află în extravilanul localităţilor, imposibilitatea participării în cadrul scrutinelor electorale în lipsă de viză de reşedinţă, lipsa accesului la servicii publice şi de infrastructură (drumuri, apă, canalizare, evacuarea deşeurilor, energie electrică, iluminarea stradală, lipsa accesului la servicii medicale şi sociale, imposibilitatea instituţionalizării copiilor la grădiniţe şi şcoli; lipsa accesului la organele de forţă, poliţie) ş.a.
Reprezentanţii celor peste 50 întovărăşiri pomicole care au participat la şedinţa publică, au salutat iniţiativa vicepreşedintelui Parlamentului, dl Oleg Bodrug, menţionând că şedinţa publică de astăzi reprezintă un eveniment istoric, deoarece este pentru prima dată când un demnitar de stat ia în calcul necesităţile oamenilor din cadrul acestor întovărăşiri pomicole care locuiesc în afara legalităţii dar şi a localităţilor din R. Moldova de mai mult de 20 ani.
La finalul discuţiilor, moderatorul şedinţei, dl Oleg Bodrug a dispus crearea unui grup de lucru coordonat de dumnealui. Din cadrul grupului de lucru vor face parte reprezentanţi a celor trei fracţiuni parlamentare a Coaliţiei de guvernare, reprezentanţi ai Guvernului, Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Mediului, Ministerul Finanţelor, reprezentanţi ai Secretariatului General a Parlamentului şi a Guvernului, Î.S. “Cadastru”, primari, reprezentanţi ai întovărăşirilor pomicole, reprezentanţi CALM şi experţi din partea societăţii civile.
Grupul de lucru constituit urmează să se întrunească în prima şedinţă de lucru săptămâna viitoare, iar scopul acestuia este de a pregăti conceptul proiectului de lege privind modificarea cadrului legislativ actual ce ţine de activitatea întovărăşirilor pomicole.
Totodată, se doreşte lichidarea acestor forme de tip sovietic de gestionarea a bunurilor cetăţenilor şi autorităţilor publice locale — întovărăşiri pomicole.
Departamentul de Comunicare al PLR
Sursa: www.plr.md