Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLR

Conferinţa Naţională a Tineretului Liberal Reformator

|versiune pentru tipar||
PLR / 24 septembrie 2014
Partidul Liberal Reformator

Duminică, 21 septembrie, Partidul Liberal Reformator a organizat Conferinţa naţională a Tineretului Liberal Reformator.

La eveniment au participat tineri din toate raioanele Republicii Moldova. În cadrul evenimentului au fost alese organele de conducere ale Tineretului Liberal Reformator.

Preşedinte al Tineretului Liberal Reformator a fost ales Maxim Guţu, care a prezentat, de asemenea, şi un raport de activitate al TLR. Secretar general a fost aleasă Doina Balcănuţă, iar secretar general adjunct Mariana Calugari. Cei cinci vicepreşedinţi aleşi sunt Andrei Guţu, Sergiu Cernăuţan, Eugen Rauta, Prisacaru Andrei şi Arhiri Vasile. În Biroul Permanent al TRL au fost alese 15 persoane.

Invitaţi la această Conferinţă au fost copreşedinţii PLR Ana Guţu şi Oleg Bodrug, deputatul Valeriu Saharneanu, viceministrul Tineretului şi Sportului Sergiu Stanciu, viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene Tudor Ulianovschi, viceministrul Mediului Dorin Duşciac, secretarul general al PLR, Roman Clima şi ex-ministrul Cristian David, reprezentantul PLR România, care în cuvântul de salut a urat succes în alegerile din 30 noiembrie Partidului Liberal Reformator.

Conducerea PLR i-a felicitat pe tinerii investiţi în funcţii şi au menţionat că Partidul Liberal Reformator va susţine întotdeauna tinerii şi va promova meritocraţia. De asemenea, reprezentanţii PLR au menţionat importanţa tinerilor în campania electorală şi alegeri nemijlocit, dar şi în promovarea mesajului european.

De asemenea, în cadrul Conferinţei a fost organizată o şcoală de vară cu genericul “Viitorul European”. Evenimentul a fost moderat de coordonatorul ISL Moldova, Vitalie Catană. În cadrul atelierelor de lucru participanţii şi-au expus părerea referitor la ceea ce înseamnă pentru ei Uniunea Europeană şi referitor la temerile şi aspiraţiile lor în relaţiile Republica Moldova — Uniunea Europeană.

Ideile europene ale tinerilor liberal reformatori au fost ascultate, apreciate şi analizate şi de către coordonatorul de proiecte al Fundaţiei Friedrich Naumann, Raimar Wagner şi cunoscutul jurnalist şi regizor Val Butnaru, care i-a îndemnat pe tineri să promoveze aspiraţiile europene în societate pentru a contribui la realizarea proiectului de ţară — integrarea europeană.

Departamentul de Comunicare al PLR
Sursa: www.plr.md

PLR a desfăşurat Conferinţe Teritoriale la Rezina şi Teleneşti Întâlnirea PLR cu reprezenţanţii Băncii Mondiale: Guvernul R. Moldova ar trebui să recapete controlul asupra Băncii de Economii