Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPLR

“Soluţia” lui Dodon încalcă principiile legale şi de etica ale suveranităţii statului

|versiune pentru tipar||
PLR / 6 ianuarie 2018
Partidul Liberal Reformator

Partidul Liberal Reformator îşi exprimă nedumerirea şi legitima indignare în legătură cu planurile puse la cale de Dodon, preşedintele, în privinţa lucrărilor de reparaţie şi restabilire a clădirii Preşedinţiei Republicii Moldova.

Ideea de a admite în calitate de sursă de finanţare Guvernul Turciei este în esenţă neavenită şi de principiu nepotrivită normelor scrise şi nescrise ale unui stat suveran şi independent.

Finanţarea lucrărilor şi angajarea firmelor executante de reparaţie a edificiilor din categoria celor de prim rang din care face parte şi Preşedinţia sunt de competenţa exclusivă a statului Republica Moldova. Este o axiomă general recunoscută şi strict onorată de statele care se respectă, pentru că asemenea acţiuni ţin în primul rând de simbolistica înaltei demnităţi suverane pe care o însumează aceste instituţii, indiferent cine le ocupă vremelnic, dar şi de aspectele de securitate şi siguranţă ale statului, lucruri deloc de neglijat.

Partidul Liberal Reformator consideră că negocierile separate şi netransparente purtate de Dodon cu Preşedintele Turciei şi reprezentanţii Guvernului turc pe acest subiect, înţelegerile la care s-a ajuns sunt un atentat grav la siguranţa şi la imaginea statului Republica Moldova.

Oricare finanţare străină este o investiţie a ţării respective. Investiţia este bazată pe un interes pe care urmăreşte să-l obţină finanţatorul în ţara în care face investiţia. Prin urmare, reieşind din caracterul netransparent al negocierilor, instituţiile şi organismele care veghează la suveranitatea şi independenţa statului trebuie în mod obligatoriu să-şi pună următoarele întrebări: Ce a negociat Dodon cu Preşedintele şi Guvernul Turciei? Ce a promis el contra banilor oferiţi la reparaţia Preşedinţiei Republicii Moldova: teritorii concesionate, sfere ale economiei naţionale, părţi ale sistemului financiar-bancar, influenţă geopolitică, afiliere la blocuri şi alianţe militare? Întrebările sunt pe deplin legitime dacă le raportăm la felul în care Dodon a înţeles în primul său an de mandat să facă politică internaţională în beneficiul său, al familiei şi al partidului său şi în totală contrapunere cu interesele statului şi ale poporului.

Partidul Liberal Reformator cere Parlamentului şi Guvernului Republicii Moldova să revină cât mai grabnic la acest subiect, să anuleze angajamentele financiare la care s-a ajuns cu Guvernul Turciei, să prevadă surse proprii de finanţare a proiectului de restabilire a clădirii Preşedinţiei.

Partidul Liberal Reformator consideră că Preşedintele Dodon a încălcat cu rea-credinţă o serie întreagă de principii legale şi de etică ale suveranităţii statului şi cere Parlamentului să pună problema iniţierii procedurii de suspendare a lui din funcţie, ca preşedinte incompetent şi demnitar de rea-credinţă.

Sursa: www.plr.md

Crăciun Fericit şi La Mulţi Ani!