Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Vitalia Pavlicenco: Partidul Naţional Liberal a luptat mereu pentru respectarea legii şi pedepsirea oricăror abuzuri. Am sensibilizat opinia publică în regimul comunist asupra fărădelegilor comise de acesta, dar am sensibilizat şi sensibilizăm asupra cazurilor după producerea alternanţei la Putere, cînd fărădelegile nu mai contenesc, ci, din păcate, sporesc.
Oamenii nu îşi găsesc nicăieri dreptatea. Unii se adreseaza PNL ca ultimei forţe care să intervină şi să îi apere. Ne-am obişnuit cu lupta contra comuniştilor antireformatori şi antieuropeni. Însă şi democraţii, din păcate, s-au molipsit de beţia puterii şi se lansează în ceea ce, mai nou, premierul Filat a numit “atacuri raider”, încercind să profite, în scopuri de înavuţire, de umbrelele din Guvern şi Parlament.
PNL a arătat, în alegerile locale, ce persoane, care umblă din partid în partid, reprezintă faţa PL, care încearcă să îşi obţină imaginea de formaţiune cu lideri cinstiţi. “Cinstiţi” pînă vine momentul achitării poliţelor celor ce au trecut din interes meschin la PL de la comunişti, de la PPCD sau din alte partide, poposind pe lista candidaţilor pentru Consiliul Municipal Chişinău. Căpătuiţi cu noi umbrele, aseştia îşi protejeaza abuzurile şi infracţiunile prin presiuni asupra instituţiilor statului, unde umbrelele şi-au pus conducători loiali, sau prin justiţia căreia îi dictează ce decizii să emită. Astăzi prezentăm o situaţie concretă ce cade sub incidenţa a ceea ce s-ar numi “acaparare forţată a bunurilor altuia”.
Adresăm premierului Vlad Filat solicitarea să aibă o atitudine neselectivă faţă de cazurile “raider”, pentru a ne convinge — daca vom avea ocazia — că lupta contra acaparării forţate a bunurilor şi a proprietăţii private a altora, care nu au umbrele în Arcul Puterii, este una spre binele societăţii şi pentru dreptate, nu pentru modificarea ierarhiei oligarhice din Republica Moldova.
Vitalia Pavlicenco: Pătimiţii din acest caz vor să reţina atenţia opiniei publice, a instituţiilor statului, a guvernanţilor asupra tentativei de acaparare “raider” a proprietăţii ce aparţine SRL “Avinion Com”, printr-o presupusă implicare a politicienilor, a instituţiilor de stat şi a justiţiei. În schema frauduloasă, pe care o vom arăta, fiecare îşi are rolul.
Cet. Petrea Vasile, consilier din partea PL în Consiliul Municipal Chişinău, fost Director al Pieţei din str. Ginta Latină nr.18, Sector Ciocana (suspendat de către asociaţi din funcţie în legătură cu pornirea urmăririi penale pentru delapidare de avere străina), a făcut încercarea de sfidare a dreptului de proprietate, în scop de acaparare.
Astfel, Petrea Vasile, asociat unic în societatea SRL “Mavel Mond”, care, la rîndu-i, este cofondator cu SRL “Avinion Com” la SRL “Alepa-Bas”, a încercat, contrar prevederilor legii şi prin intermediul Camerei Înregistrării de Stat, să separe, fără acordul proprietarului, în mod ilegal, SRL “Avinion Com” din SRL “Alepa-Bas”, pentru a-i acapara cota-parte.
Schema de acaparare “raider” a fost minuţios gîndită şi pusă în aplicare. Camera Înregistrării de Stat, pentru a nu încălca vădit legea, a refuzat, pe 10 mai 2011, printr-o Decizie, înregistrarea aşa-zisei reorganizări, prin separarea SRL “Avinion Com” din SRL “Alepa-Bas”. Intervin, insa, instanţele judecătoreşti (Curtea de Apel Chişinău — Grigore Zubati). Printr-o Hotărîre, judecătorul de la Curtea de apel Chişinău anulează Decizia Camerei Înregistrării de Stat cu privire la refuzul de a separa SRL “Avinion Com” din SRL “Alepa-Bas” şi legiferează acapararea averii, prin obligarea Camerei Înregistrării de Stat de a înregistra separarea SRL “Avinion Com” din SRL “Alepa-Bas”.
Există o presupusă complicitate a Camerei Înregistrării de Stat — ultima nu a atacat la Curtea Supremă de Justiţie Hotărîrea Curţii de Apel Chişinău, fapt ce ar denota implicarea instituţiilor de stat în schema de acaparare “raider”.
Pătimiţii bănuiesc influenţa directă a unor persoane din conducerea Partidului Liberal în schemă — că o fac fără cunoştinţă de cauză sau cu reaintenţie — Bunul Dumnezeu ştie şi îi va judeca.
Proprietarul SRL “Avinion Com”, pentru a-şi apăra averea, a atacat Hotărîrea Curţii de Apel Chişinău în Curtea Supremă de Justiţie. Din informaţiile obţinute de la cancelaria Curţii Supreme de Justiţie, Recursul este numit spre examinare pentru ziua de 28 septembrie 2011, însă la sfîrşitul săptămînii trecute Proprietarul nu era citat, fapt ce sugerează încercarea cuiva de a încheia, prin interrmediul CSJ, acapararea fără mari afişări publice.
Prin prezenta, pătimiţii doresc să atenţioneze opinia publică şi factorii decidenţi asupra sfidării totale a legislaţiei în vigoare, dar şi a bunului-simţ. In opinia lor, magistratii (corpul judecătoresc) reprezinta o elită a categoriei profesionale respective şi ar trebui să fie un exemplu în activitate şi imaginee de onestitate profesională, însă acţiunile unora aruncă o puternică umbră de imoralitate asupra judecătorilor cinstiţi. În cazul vizat — fiind vorba de un judecător de la Curtea de Apel Chişinău, care sfidează intenţionat legislaţia materială şi procesuală.
In continuare, Petru Carastan reproduce succint schema tentativei de delapidare a averii străine, în cazul dat — a averii SRL “Avinion Com”.
Petru Carastan: “Eu, Petru Carastan, sunt asociat majoritar al SRL «Avinion Com», iar Petrea Vasile este asociat unic la SRL «Mavel-Mond». Aceste două societăţi au fondat împreună SRL «Alepa-Bas», cu cote-părţi de participare în capitalul social al acesteia, după cum urmează: SRL «Avinion Com» cu 36%, iar SRL «Mavel-Mond» — cu 64%.
Administratorul S.R.L. «Alepa-Bas» Petrea Vasile a încercat să folosească procedura de reorganizare prin separare, implicînd Camera Înregistrării de Stat în scopul acaparării bunurilor ce aparţin altei persoane. În aceste acţiuni există semnele constitutive ale continutului infracţiunii, pe marginea cărora urmează să se expună organele de urmărire penală (art.191 din Cod Penal al R.Moldova, «Delapidarea averii străine», art.335 CP (abuz in serviciu).”
“Pe data de 13.05.2011, Petrea Vasile, abuzînd de funcţia de administrator al SRL «Alepa-Bas», fără a avea acordul adunării generale a asociaţilor şi fiind limitat în drepturi — deoarece la SRL «Alepa-Bas» este instituită administrarea fiduciară — a înaintat o cerere în contencios administrativ, cu cererea de a separa SRL «Avinion Com» din SRL «Alepa-Bas» şi a obliga Camera Înregistrării de Stat să înregistreze separarea, contrar voinţei mele. Aceasta metoda încalca vădit un şir de norme:
Petrea Vasile doreşte acapararea averii ce îmi aparţine mie.”
Vitalia Pavlicenco: Patimitii considera că organele de drept trebuie să se autosesizeze sau să acţioneze în baza sesizărilor depuse, urmînd să verifice semnele de infracţiune prevăzute de art.326 din CP al RM (trafic de influenţă), art.328 CP al RM (exces de putere), precum şi alte conţinuturi de infracţiune din acţiunile persoanelor implicate.
Neluarea măsurilor, ce se impun, va însemna încălcarea flagrantă a legislaţiei şi acapararea, pe cale ilegală, a averii străine, fapt ce încalcă dreptul de proprietate, apărat prin Convenţia Europeana a Drepturilor Omului.
Implicarea umbrelelor politice în justitie este negată de răufăcător, însă realitatea este următoarea: la Curtea de Apel Chişinău (Judecător Gheorghe Creţu) mai sunt cîteva cauze pe rol cu implicarea lui Petrea Vasile, repartizate cu încălcarea procedurii de repartizare aleatorie a cauzelor, fără atragerea, ca participanţi, a persoanelor interesate în examinarea cauzelor, încălcîndu-se, astfel, drepturile acestora la apărare.
Cauzele date şi informaţia despre ele sunt plasate pe site-ul instanţei cu întîrziere, bănuim că în mod special — pentru a nu se putea reacţiona întru apărarea drepturilor pătimiţilor.
Este inadmisibil ca un exponenţ al puterii legislative sa sfideze o alta putere — judecătoreasca, caci nu pentru aceasta i-au votat alegatorii pe deputatii PL si pe consilierii municipali ai Partidului Liberal.
Petru Carastan, SRL “Avinion Com”
Sursa: www.pnl.md