Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Comentind reactia lui Mihail Formuzal, prietenul lui Vladimir Filat (cind spunem “filati”, avem in vedere persoanele politice aflate la putere, care sint santajabile din partea Rusiei si pledeaza direct sau indirect contra reintregirii neamului romanesc), la decizia Partidului National Liberal de a introduce in Statut si Program Politic prevederile privind Unirea Republicii Moldova cu Romania, remarcam urmatoarele:
Avem senzatia ca nu e vorba de Mihail Formuzal. Dar de cine o fi vorba? De cei ce stau in spatele membrilor Comisiei Electorale Centrale care, in august 2010, in campania legata de referendumul din 5 septembrie, au votat si au interzis spotul unionist al PNL. Printre cei care au votat au fost reprezentanti ai tuturor celor patru partide parlamentare — PCRM, PLDM, PD si PL. Sa nu-mi spuneti, dupa aceasta, ca partidele din Parlamentul de astazi nu sint prorusesti.
Reproducem aici, pentru cei ce stau in spatele lui Formuzal, pentru care trebuie sa facem likbez european, in vederea constientizarii drepturilor si libertatilor fundamentale intr-un stat de drept si intr-o societate democratica, urmatoarele materiale:
In Republica Moldova “statalistii” sint “moldovenistii romanofobi”. Ei se declara pe alocuri ca se vor in Europa, care inseamna si Romania, dar, pe de alta parte, nu accepta Conventia Europeana a Drepturilor Omului, care apara pluralismul politic si libertatea de exprimare, care sint libertati, valori si drepturi fundamentale pentru o societate pretins democratica. Sigur, comunistii au facut legi si acte subsecvente menite sa “consolideze statalitatea”, vazuta de ei drept stavila ca nu cumva sa vrea partea de popor roman si alogenii de aici sa se uneasca frumusel cu Romania si sa fie scapata de pe orbita Kremlinului. INTREBAREA CARE SE PUNE ESTE DE CE ACTUALA OPOZITIE PRETINS LIBERAL-DEMOCRATA NU MODIFICA ACESTE PREVEDERI “PROSTATALISTE”, pentru a le formula in spiritul Conventiei Europene a Drepturilor Omului. Este bine macar ca instanta de judecata in Republica Moldova, in cazul spotului unionist al PNL, a luat niste decizii in spiritul Conventiei Europene. Ne vom judeca in continuare daca va fi cazul.
Ar fi de remarcat ca Partidul National Roman are in Statut prevazut in mod expres, dupa ce a obtinut si el o decizie de judecata, obiectivul reintregirii neamului romanesc, prin lichidarea consecintelor Pactului Molotov-Ribbentrop.
*Articolul 3.* Restricţii vizînd activitatea partidelor politice
(1) Sînt interzise partidele politice care, prin statutul, programul şi/sau activitatea lor, militează împotriva suveranităţii, integrităţii teritoriale a ţării, valorilor democratice şi ordinii de drept a Republicii Moldova,utilizează, pentru realizarea scopurilor lor, mijloace ilegale sau violente, incompatibile cu principiile fundamentale ale democraţiei.
“Partidul promovează imperativul reîntregirii neamului românesc, prin lichidarea consecinţelor juridice ale Pactului criminal Molotov-Ribbentrop, ca să se restabilească adevărul istoric pentru partea poporului român ce locuieşte în frontierele legale ale Republicii Moldova, recunoscute de ONU, după proclamarea Independenţei faţă de URSS. PNL pledează pentru unificarea — pe cale paşnică, democratică — a celor două state româneşti, adică pentru Unirea Republicii Moldova cu România, drept cea mai scurtă cale de desprindere de sfera de influenţă rusească şi de accedere rapidă în NATO şi UE.
Partidul militează pentru acest obiectiv prin mijloace legale, nonviolente, conforme cu principiile fundamentale ale democraţiei.”
Partidul Regiunilor va iniţia acţiuni de anulare a înregistrării Partidului Naţional Liberal. Potrivit formaţiunii coduse de Mihail Formuzal, PNL încalcă legea R. Moldova.
“Potrivit legii cu privire la activitatea partidelor politice, în ţară este interzisă activitatea formaţiunilor, care prin acţiunile lor şi prin tezele stipulate în statut, se pronunţă împotriva suveranităţii şi integrităţii teritoriale a ţării”, spune PRM.
“Congresul III al PNL din decembrie a confirmat statutul său ilegal, partidul şi-a reitareat dorinţa de a lichida suveranitatea R. Moldova prin unirea cu un alt stat”, completează partidul condus de Formuzal.
Sursa menţionează că pregăteşte o solicitare oficială adresată ministerului Justiţiei, unde va prezenta dovezi suficiente pentru a lichida “această organizaţie extremistă”.
UNIMEDIA aminteşte că Partidul Naţional Liber a desfăşurat la 3 decembrie 2011 al III-lea Congres. Potrivit liderului formaţiunii, Vitalia Pavlicenco, în cadrul evenimentului a fost introdus în statutul partidului obiectivul principal: unirea R. Moldova cu România. “Grupul de pregătire a Congresului PNL spera că modificările la Statut şi la Program, în scopul introducerii obiectivului de reîntregire a neamului, vor fi sprijinite de forul suprem al partidului, după care PNL va pregati Proiectul unui Plan desfăşurat privind apropierea reunificării celor doua state româneşti, la care vor contribui toţi cei pregătiţi, iniţiaţi, având idei şi dorinţă de a pune umărul la realizarea unei aspiraţii aboslut realizabile prin voinţa românilor”, a scris Pavlicenco pe blogul ei personal.
Sursa: UNIMEDIA
Pavlicenco îi răspunde lui Formuzal: Au încercat şi alţii, totul e legal!
Vitalia Pavlicenco îi răspunde lui Mihail Formuzal. Aceasta spune că intenţia de a promova lichidarea Partidului Naţional Liberal nu va avea succes. Asta pentru că au încercat şi alţii.
“Tovarăşul Formuzal, care în opinia noastră a înregistrat un partid diversionist, ar trebui să se liniştească şi să-şi caute de treabă, să muncească pentru electoratul pe care spune că-l reprezintă. PNL a obţinut în instanţă de judecată din RM 2 decizii istorice, atât la Curtea de Apel, cât şi la Curtea Supremă de Justiţie. Acestea se referă la libertatea de a vorbi şi a de a promova orice idei, incusiv de unire cu România. Aşa e prevăzut, pentru că este vorba de pluralism politic, de libertatea de exprimare, aflată sub protecţia art. 10 din Convenţia Europeană. Deciziile instanţelor de judecată au fost emise în baza precedentelor cazurilor examinate la CEDO”, a declarat Pavlicenco pentru UNIMEDIA.
Potrivit ei, PNL promovează mesajul unirii cu România pe căi democratice, paşnice, non-violente, conforme, principiilor fundamentale ale democraţiei. “Anterior, în campania din 28 noiembrie şi ex-comunistul Victor Stepaniuc a încercat să obţintă la CC examinarea neconstituţionalităţii PNL, fapt care nu s-a produs. PNL consideră că nu statalitatea, nu integritatea teritorială, nu independenţa, nu suveranitatea, nici faimoasa neutralitate sunt prioritare, ci libertatea individului, libertatea de exprimare prin care se poate ajunge la calea optimă de asigurare a unei vieţi libere şi prospere pentru fiecare cetăţean”, a conchis aceasta, spunând că “unirea cu România a RM este cea mai scurtă cale de integrare în NATO şi UE”.
UNIMEDIA aminteşte că Partidul Regiunilor condus de başkanul Găgăuziei, Mihail Formuzal, a difuzat un comunicat în care spune că va cere Ministerului Justiţiei să lichideze PNL. Asta deoarece promovează prin statutul său principii contrare integrităţii teritoriale ale R. Moldova, unirea cu un alt stat.
Sursa: UNIMEDIA
“PNL s-a judecat cu CEC şi comuniştii la Curtea de Apel Chişinău şi la Curtea Supremă de Justiţie şi a rămas plăcut surprinşi că, în Republica Moldova, poţi să şi cîştigi un proces politic, atît de fundamental pentru orientarea strategică a celui de-al doilea stat românesc. Decizia de judecată privind restabilirea dreptului PNL la un spot unionist, a fost emisă în baza unor precedente create prin examinarea unor cazuri la CEDO, judecătoarea punînd legislaţia europeană mai presus decît viziunile unui obraznic tînăr comunist Serghei Sîrbu sau ale celor din spatele lui, ca şi ale reprezentanţilor PL, PLDM şi PD.
Astfel, de azi înainte, în baza acestor decizii, cea a CSJ fiind irevocabilă, nimeni nu ne va mai putea închide gura cînd vom spune de necesitatea Unirii cu România. Iată unele fragmente din acea decizie istorică pentru românii din Basarabia, cu semnificaţie de simbol şi destin, care statuează nişte principii definitorii pentru libertatea de a vorbi despre Unirea cu România în spaţiul public din Republica Moldova, după o perioadă sovietică dură, sub regimul de ocupaţie care continuă. Este vorba de Hotărîrea, în numele legii, din 24 August 2010, a Curţii de Apel, lăsată în vigoare de Curtea Supremă de Justiţie: “Instanţa de judecată reţine că, potrivit jurisprudenţei CEDO, faptul ca un grup de persoane cere autonomie sau chiar revendică secesiunea unei părţi a teritoriului ţării, astfel, cerând modificări constituţionale şi teritoriale semnificative, nu poate justifica în mod automat interzicerea manifestărilor organizate de către acest grup. A cere modificarea teritoriului în luări de cuvânt şi manifestaţii nu înseamnă în mod automat un pericol pentru integritatea teritorială a ţării şi securitatea naţională. Libertatea de exprimare şi dreptul de a exprima păreri constituie una dintre valorile fundamentale ale unei societăţi democratice — precedent — un dosar macedonian (Stankov and United Macedonian Organisation Ilinden v. Bulgaria, nr.29221/95 şi 29225/95 din 02.10.2001, §97) …
Un precedent turc — …Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în cauza United Comunist Party of Turkey v. Turciei nr.l33/1996/752/951 din 30.01.1998 § 43 a statuat că nu poate exista democraţie fără pluralism. Din acest motiv dreptul la libertatea de exprimare prevăzut de articolul 10 al Convenţiei este aplicabil nu doar informaţiilor şi ideilor recepţionate favorabil sau privite drept inofensive, dar şi celor care ofensează, şochează şi deranjează. Astfel, pluralismul politic, toleranţă şi libertatea gândirii sunt acele condiţii fără de care nu poate exista o societate democratică — precedent britanic (Handyside v. the U. K., Series Anr.24 din 07.12.1976, § 49)…
…Reţinând jurisprudenţa citată a CEDO, instanţa de judecată ajunge la concluzia că, în termenii Convenţiei, a pleda pentru limitarea sau chiar pierderea suveranităţii statului prin astfel de măsuri precum ar fi aderarea ţării la o uniune de state ca EU, CSI sau prin incorporarea teritoriului Republicii Moldova într-un alt stat cum ar fi România sau refacerea URSS, constituie o manifestare a libertăţii de exprimare aflată sub protecţia art.10 al Convenţiei, atât timp cât autorii unor astfel de idei şi opinii îşi propun să le realizeze prin mijloace paşnice şi constituţionale. In momentul în care autorii unor astfel de opţiuni politice îşi propun să le realizeze prin metode violente, anticonstituţionale şi/sau antidemocratice, ei pierd protecţia oferită de art. 10 al Convenţiei…” Iată cît de greu se obţine în Republica Moldova dreptul de a vorbi în spaţiul public despre Unirea cu România.
În regim comunist, cînd nu a fost înregistrată nici Mişcarea Unionistă, precum se ştie, PNL nu putea avea în Program prevăzut, în mod expres, mesajul şi obiectivul Unirii cu România. Noi am avut şi menţinem în Programul politic al PNL, intitulat, acum, în Noua Redacţie, “Prin libertatea neamului românesc întregit — spre bunăstare”, obiectivul Uniunii Interstatale România-Republica Moldova, ca aliere a doua state româneşti, văzută ca o etapă în mersul accelerat spre un stat unic, românesc, rezultat din cele două.”
PNL pledează pentru reîntregirea cît mai rapidă a spaţiului românesc de pe ambele maluri ale Prutului, însă consideră că statul actual Republica Moldova trebuie să avanseze spre procesul de reîntregire în paralel cu modernizarea şi europenizarea sa, conform standardelor euratlantice şi angajamentelor asumate prin Pactele semnate cu NATO şi UE.
Partidul pledează pentru Unirea cu România, prin lichidarea imperativă şi imediată a consecinţelor Pactului criminal Molotov-Ribbentrop şi repararea prejudiciului teritorial, pricinuit poporului roman, prin restabilirea adevărului istoric privind unitatea poporului roman.
PNL va continua demersurile de solicitare a unui sprijin susţinut, în demersul de unificare a celor două state româneşti, din partea UE şi, în special, a Germaniei, care şi-a asumat, în cadrul Comitetului UE-Rusia, rolul de avocat al Republicii Moldova în rezolvarea problemei transnistrene şi retragerea trupelor ruseşti, staţionate ilegal peste Nistru, — impedimente create special de Rusia pentru a împiedica viitorul românesc şi euratlantic al acestui teritoriu istoric al României.
Partidul pledează pentru înaintarea rapidă şi eficientă pe calea aderării la NATO şi UE prin Unirea cu România, chiar şi în condiţiile nereglementării definitive a conflictului transnistrean, folosit de forţele separatiste şi neocolonialiste pentru a menţine Republica Moldova în zona rusească.
Apropo de gagauzii, pe care nu credem foarte bine reprezentati de Mihail Formuzal, care le mentine mai curind starea de izolare, decit sa ii incurajeze sa se integreze prin limba in societatea moldoveneasca.
In linii mari, gagauzii au o singura problema, care ii preocupa la modul serios: DAINUIREA LOR IN ISTORIE.
Ei stiu ca sunt o etnie nenumeroasa, de aceea, dainuirea lor in istorie este legata de alegerea corecta a aliatilor. De aici ei se imparrt in doua categorii.
Prima categorie (inclusiv Formuzal) considera ca aliatul lor trebuie sa fie Rusia, acceptind aici in zona rolul de lance a intereselor Rusiei, sperind, in schimb, la sustinere si aparare din partea ei. Mecanismul aplicat de prima categorie este IZOLAREA gagauzilor.
A doua categorie (reprezentata, in speta, de democratii gagauzi de prin anii ’90) considera ca aliatul lor trebuie sa fie populatia autohtona basarabeana (moldoveneasca, romana). Acestea si-ar dori un PROGRAM DE INTEGRARE a gagauzilor in societatea moldoveneasca, in primul rind prin introducerea in scoli a unui curs de studiere a limbii lor materne (gagauze) si sporirea considerabila a orelor de studiere a limbei de stat (romana), inclusiv trecerea treptata la studierea tuturor obiectelor in romana.
Pozitia PNL: Vom sprijini aspiratiile majore ale gaguzilor de a-si pastra cultura, limba, traditiile prin aplicarea unui PROGRAM DE INTEGRARE realist si eficient.
Nota: Totul ce au facut guvernantii nostri in 20 de ani coincide cu tactica primei categorii.
Vitalia PAVLICENCO
Sursa: www.pnl.md
Partidul Regiunilor din Moldova solicită dizolvarea Partidului Naţional-Liberal
PRM, 5 decembrie 2011