Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Membrii Partidului Naţional Liberal anunţă opinia publică despre faptul că pe data de 24 ianuarie va organiza un marş al unei coloane auto, formate din autoturisme şi autovehicule uşoare, care vor avea arborate Tricolorul şi Steagul PNL, urmând să parcurgă un itinerar prin Municipiul Chişinău, cuprinzînd toate cele cinci sectoare ale capitalei.
Acest marş auto al peneliştilor este o acţiune festivă dedicată Unirii Principatelor Române din 24 ianuarie 1859, evocînd unificarea vechilor state Moldova şi Ţara Românească. Unirea este strâns legată de personalitatea lui Alexandru Ioan Cuza şi de alegerea sa ca domnitor al ambelor principate la 5 ianuarie 1859, în Moldova, şi, la 24 ianuarie 1859, în Ţara Românească.
La începutul anului 1860 unionistul moldovean Alexandru Ioan Cuza a fost ales domnitor al Moldovei şi Ţării Româneşti. În 1861, cu ajutorul unioniştilor, Cuza a unificat Parlamentul şi Guvernul, realizând Unirea politică. După înlăturarea sa de la putere în1866, Unirea a fost consolidată prin aducerea pe tron a principelui Carol de Hohenzollern-Sigmaringen, iar Constituţia adoptată în acel an a denumit noul stat “România”.
Fidel convingerilor unioniste ale membrilor săi, Partidul Naţional Liberal a evocat, în toţi aceşti ani, datele cu importanţă de destin pentru poporul român.
La acţiunea din 24 ianuarie, care va fi într-o zi de lucru, vor participa reprezentanţi ai organizaţiilor PNL din Chişinău, precum şi din raioanele apropiate, dar şi din unele mai îndepărtate, care au decis să se alăture colegilor din capitală.
Acţiunea are menirea să ţină vie memoria românilor, pe care PNL îi îndeamnă să urmeze exemplul înaintaşilor.
Acţiunea se va încheia în Piaţa Marii Adunări Naţionale, unde — dacă o vor permite condiţiile meteorologice şi social-politice — automobilele participante la Marş ar putea “incinge”, simbolic, o Horă auto a Unirii.
Sperăm ca autorităţile să îşi onoreze obligaţiile prevăzute de lege în asemenea cazuri.
Serviciul de presă al PNL