Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPNL

Declaraţia Partidului Naţional Liberal

|versiune pentru tipar||
PNL / 20 iunie 2013
Partidul Naţional Liberal

Partidul Naţional Liberal urmăreşte cu atenţie şi cu îngrijorare evoluţiile legate de problema transnistreană şi condamnă vehement declaraţiile şi acţiunile făcute şi acţiunile întreprinse de regimul separatist sprijinit de Moscova. PNL regretă şedinţa cu uşile închise a Legislativului în această privinţă şi speră că presa şi întreaga societate vor da o apreciere cuvenită partidelor ce au promis un act de guvernare transparent, dar nu îşi respectă angajamentul.

PNL aminteşte că preşedintele formaţiunii, în calitate de deputat în legislatura 2001–2005 a depus iniţiative legislative, ce se prăfuiesc şi azi în sertarele Parlamentului incendiat, privind rezilierea unilaterală a Acordului de pace semnat la 21 iunie 1992 şi rezilierea Memorandumului de reglementare din 1997, documente în baza cărora regimul separatist de la Tiraspol, fiind egalat în negocieri cu autorităţile constituţionale de la Chişinău, rămâne protejat de Comisia unificată de control, cu o activitate dominată de Rusia, şi de pretinsele forte de pace ruseşti, ce trebuie înlocuite cu forte internaţionale,

PNL este conştient că provocările mediatizate de Tiraspol sunt o comandă şi un scenariu ale Moscovei, care nu se poate împăca nicidecum cu obiectivul proeuropean strategic al Republicii Moldova, obiectiv ce se poate realiza, cel mai rapid, prin unificarea celor două state româneşti. De aceea, dacă nu s-a reuşit împiedicarea unui Guvern proeuropean, cercurile imperiale de la Kremlin pun de acum la cale acţiuni pentru deturnarea semnării oricăror acte la summit-ul european de la Vilnius, ce ar pune începutul ireversibilităţii traseului spre UE al celui de-al doilea stat românesc.

Este absolut evident că de actualii guvernanţi depind evoluţiile politice, geopolitice şi evitarea unei confruntări armate cu armata a 14-a, staţionată ilegal pe teritoriul statului — nedevenit independent — Republica Moldova.

Astfel, se poate apropia momentul când cei de la conducere vor fi nevoiţi să opteze pentru una din cele două căi posibile: ori cedează continuu în faţa Rusiei, ştiindu-se că Republica Moldova nu poate rezista într-o asemenea confruntare, ori îşi identifică — în mod curajos şi de urgenţă — aliaţi în Vest, din partea ţărilor NATO şi UE, inclusiv şi prioritar din partea României, pentru a-şi salva populaţia de la un război din partea Rusiei, stat-agresor şi conform instanţelor de judecată internationale. Din această perspectivă tragică, Rusia nu poate fi statul care să contribuie la reglementarea transnisteană, deoarece nu are nici dreptul, nici interesul şi ar trebui revizuit statutul său în formatul de negocieri.

PNL cere Preşedintelui Nicolae Timofti, speakerului Igor Corman şi premierului Igor Leancă să determine toate grupurile politice democratice să se decidă asupra orientării definitive a celui de-al doilea stat românesc şi să dea dovadă de verticalitate, demnitate naţională şi principialtate în a-şi apăra interesul ca stat, care doreşte să fie în rând cu lumea europeană civilizată. Numai umbrela NATO poate fi scutul Republicii Moldova în faţa oricăror agresori, de aceea, Parlamentul, în baza acordurilor cu această structură de securitate, trebuie să îi ceară protecţia. Care este rostul neutralităţii Republicii Moldova, dacă suntem un stat mereu ameninţat?

National-liberalii sunt convinşi că Vestul, structurile internationale care se opun manifestărilor teroriste, separatiste şi revanşiste, aşteaptă un semnal şi o poziţie fermă din partea R.Moldova, a factorilor politici, care rămân deocamdată indecişi, laşi, oscilanţi, din cauza că sunt şantajabili prin trecutul şi prin afacerile lor murdare. S-ar putea ca o situaţie extremă să le smulgă masca şi să li se deconspire întreg fariseimul.

Şi România, în cazul unor atacuri armate contra statului R.Moldova, unde locuiesc români — cu paşaport sau fără al Statului Român — este obligată să întreprindă toate măsurile necesare, legale şi acceptate în plan comunitar, pentru a-şi apăra cetăţenii.

PNL consideră, totodată, că şi cetăţenii Republicii Moldova trebuie să fie activi, neindiferenţi, să fie gata să ceară — uniţi, în întruniri publice de masă — protecţia statelor NATO şi UE, să fie solidari ca locuitorii satelor noastre de la frontiera cu regimul separatist, supuse unor riscuri majore, dar care se opun cu demnitate presiunilor criminale din partea Tiraspolului.

Sursa: www.pnl.md

Comunicat de presă al Partidului Naţional Liberal Comunicat de presă al PNL în legatură cu starea de lucruri privind manifestările unioniste de la 28 iunie 2013