Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPNL

Comunicat de presă al PNL în contextul vizitelor lui Rogozin şi Kirill

|versiune pentru tipar||
PNL / 29 august 2013
Partidul Naţional Liberal

Partidul Naţional Liberal şi-a ţinut miercuri, 28 august, şedinţa Biroului Permanent Central, în cadrul căreia a discutat poziţia formaţiunii faţă de vizitele, în Republica Moldova, ale emisarilor cercurilor imperiale ruseşti Rogozin şi Kirill.

Membrii BPC au decis ca PNL să propună Platformei unioniste “Consiliul Unirii” şi Platformei civice “Acţiunea-2012” organizarea unor manifestări comune în contextul acestor vizite, cerând Guvernului, autodeclarat proeuropean, să manifeste demnitate în circumstanţele nefaste, create de Moscova pentru a zădărnici demersul proeuropean al celui de-al doilea stat românesc. Recent, după ruşinea naţională de la 9 Mai, când, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, au manifestat nestingherit Rogozin şi supuşii Moscovei, PNL a organizat, pe 28 iunie, sfinţirea PMAN şi un Marş, care a cerut ca acest politician, trimis de Putin să ne umilească în inima capitalei, să fie declarat persona non-grata, fapt pe care membrii BPC l-au reiterat în numele PNL.

În legătură cu vizita Patriarhului Kirill, la fel ca şi acum doi ani, PNL consideră că populaţia creştină din R.Moldova continua să fie manipulată, deoarece guvernanţii de la Chişinău nu încurajează desprinderea Bisericii din R.Moldova de Biserica rusă (fapt consemnat şi în Programul politic al PNL), cel puţin după exemplul unei părţi din populaţia ucraineană, urmând ca naţiunea română de pe ambele maluri de Prut să se regăsească împreună sub oblăduirea Bisericii române.

BPC va propune Consiliului Unirii, ai cărui membri activi se întrunesc pe 29 august, organizarea unor acţiuni de demnitate, în care să fie exprimate dezacordul şi indignarea pentru aceste vizite şi lipsa de declaraţii dezaprobatoare tranşante din partea guvernanţilor şi a grupărilor politice, aflate la Putere, ceea ce ofensează trecutul şi prezentul, traite dureros de cetăţenii statului, pe al cărui teritoriu staţionează o armată rusă de ocupaţie.

În cadrul unei conferinţe de presă a Consiliului Unirii, ce va avea loc vineri, 30 august, partidele şi grupările politice şi obşteşti, care se revendică naţionale, româneşti, unioniste, vor fi îndemnate să coopereze în manifestări menite să transmită guvernanţilor şi patronilor lor ruşi de la Moscova că asemenea vizite sfidătoare, cu un caracter vădit antiromânesc şi antieuropean, nu îşi au locul într-un stat ce se doreşte în Europa, unde independenţa entităţii statale este o noţiune ce nu poate fi călcată în picioare, mai ales, de “partenerii strategici”.

PNL îi va îndemna atât pe români, cât şi pe alogenii cu demnitate naţională, să se alăture acţiunilor de a sensibilizare a cetăţenilor asupra lipsei de verticalitate a Puterii în faţa Rusiei şi a pericolului de compromitere a intereselor naţionale şi a obiectivului european al populaţiei din R.Moldova.

Serviciul de presă al PNL
Sursa: www.pnl.md

Poziţia PNL faţa de declaraţiile unioniste ale lui Traian Băsescu Consiliul Unirii cheamă să se manifeste demnitate în faţa vizitelor emisarilor ruşi