Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPNL

Consiliul Unirii cheamă să se manifeste demnitate în faţa vizitelor emisarilor ruşi

|versiune pentru tipar||
PNL / 29 septembrie 2013
Partidul Naţional Liberal

Consiliul Unirii — Platformă unionistă, menită să îi consolideze pe românii de pe cele două maluri ale Prutului şi din comunităţile de peste hotare pentru reunificarea naţiunii române — a avut, de la crearea sa, poziţii tranşante faţă de evenimentele majore, inclusiv triste şi nefaste, — din istoria noastră, inclusiv din cea recentă.

Membrii CU s-au mobilizat pentru a sensibiliza clasa politică de la Bucureşti şi clasa politică de la Chişinău asupra reprioritizării pe agendă a obiectivului refacerii unităţii naţionale româneşti. Recentele declaraţii prounificare, făcute de la tribuna Legislativului Român de către reprezentanţi a trei dintre cele patru partide parlamentare româneşti, deschiderea pentru o perspectivă proUnire din partea Preşedintelui Statului Român, precum şi materializarea unor programe guvernamentale concrete între cele două state — ce vor duce, cu sprijinul UE, la omogenizarea economică şi politică a spaţiului românesc -, ne demonstrează că peste Prut există voinţa regăsirii românilor într-o singură Ţară.

Acum rămâne ca cetăţenii Republicii Moldova să dorească realizarea unităţii naţionale, prin voinţa de a lupta pentru această aspiraţie şi prin a a se opune piedicilor pe care le pun continuu cercurile imperiale ruse obiectivului european al populaţiei de dincoace de Prut, cea care merită să resimtă puterea unei naţiuni demne, aliniate democraţiilor consacrate.

Din acest punct de vedere, Consiliul Unirii consideră inoportune vizitele la Chişinău ale unor emisari ai Moscovei, gen Dmitri Rogozin şi Patriarhul Kirill, care vin în al doilea stat românesc nu pentru a încuraja sau binecuvânta aspiraţia noastră europeană, de a recunoaşte caracterul autonom al românilor şi al alogenilor, integraţi în societate, de a-şi decide soarta şi viitorul, ci pentru a ne presa şi intimida să rămânem pe orbita rusească.

Din acest motiv, membrii Consiliului Unirii consideră necesare manifestări comune, prin care să i se ceară Guvernului de la Chişinău, autodeclarat proeuropean, să manifeste demnitate în faţa intimidărilor — deschise sau camuflate — ale Moscovei, ce urmăresc zădărnicirea viitorului euroatlantic al tuturor românilor.

Consiliul Unirii a spălat ruşinea naţională de la 9 Mai, când, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, au manifestat nestingherit Rogozin şi supuşii Moscovei. Pe 28 iunie un sobor de preoţi de la Mitropolia Basarabiei a sfinţit, în cadrul Marşului Unirii, Piaţa Marii Adunări Naţionale. De asemenea, pe 28 iunie, participanţii la acţiunea unionistă au cerut — după exemplul de demnitate manifestat de politicienii letoni în anul 2004 — să fie declarat — măcar în ultimul ceas, — Dmitri Rogozin drept persona non-grata. Aceasta deoarece acest personaj, care ne-a ucis fiii neamului la Nistru şi care se dedă continuu unui comportament provocator şi expansionist, este trimis de Putin să ne umilească în inima capitalei. A venit momentul să urmăm, totuşi, exemplul balticilor şi al ucrainenilor.

În legătură cu vizita Patriarhului Kirill, populaţia creştină din R.Moldova continua să fie manipulată, deoarece guvernanţii de la Chişinău nu încurajează desprinderea Bisericii noastre de Biserica rusă nici după exemplul unei părţi din populaţia ucraineană, urmând ca naţiunea română de pe ambele maluri ale Prutului să se regăsească împreună sub oblăduirea Bisericii române.

În legătură cu această situaţie, Consiliul Unirii propune Platformei civice “Acţiunea-2012”, altor ONG-uri, conducerii partidelor şi grupărilor politice care se revendică drept naţionale, democratice, româneşti şi unioniste să participe la acţiuni comune de demnitate, în care să fie exprimate dezacordul şi indignarea împotriva acestor vizite şi împotriva lipsei de declaraţii dezaprobatoare tranşante din partea guvernanţilor, ceea ce ofensează trecutul dureros şi prezentul cetăţenilor statului, pe al cărui teritoriu staţionează o armată rusă de ocupaţie.

Forţele naţionale — dacă sunt naţionale — au obligaţia morală şi politică să transmită guvernanţilor şi patronilor lor ruşi de la Moscova mesajul că asemenea vizite sfidătoare, cu un caracter vădit antiromânesc şi antieuropean, nu îşi au locul într-un stat ce se doreşte în Europa, unde independenţa entităţii statale este o noţiune ce nu poate fi călcată în picioare, mai ales de “partenerii strategici”.

Consiliul Unirii îi îndeamnă atât pe români, cât şi pe alogenii cu demnitate naţională, să se alăture acţiunilor de sensibilizare asupra lipsei de verticalitate a Puterii în faţa Rusiei şi a pericolului de compromitere a interesului naţional şi a obiectivului european al populaţiei din R.Moldova.

Consiliul Unirii anunţă un flash-mob pe data de 2 octombrie, ora 12.00, în faţa clădirii Guvernului, aproape de Catedrală, unde vom protesta împotriva musafirilor antiromâni.

Comunicat de presă al PNL după intrunirea membrilor DPN a PNL PL-R şi PLDM — pe urmele PL, cu falsificări în Registrul Primăriei Chişinău