Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
PNL este un partid naţional, românesc, unionist, proeuroatlantic, pledând pentru unificarea celor două state româneşti — Republica Moldova şi România — în numele viitorului prosper al întregii naţiuni române, în cadrul comunităţii euroatlantice. Refacerea unităţii naţionale româneşti ar însemna, pentru basarabeni, cea mai scurtă cale de integrare europeană, de intrare a populaţiei celui de-al doilea stat românesc în familia occidentală. Pentru această cale pledează cei mai raţionali şi obiectivi analişti politici naţionali şi din alte state, atenţi la problema românească. Conform unor date statistice, peste 500 de mii de basarabeni şi-au redobândit cetăţenia română şi sunt deja cetăţeni europeni.
PNL este convins că asemenea manifestări naţionale ca cea anunţată ca proEuropa pentru 3 noiembrie în PMAN, pot avea loc, dar fără monopolizare, fără efecte electorale şi PR, care să repropulseze la Putere grupuri criminale, mafiote, ce au însărăcit şi dezamăgit continuu societatea până la 2009 şi după. În cel de-al doilea stat românesc ar fi extrem de oportună repetarea evenimentului care, în România, a însemnat consolidarea societăţii româneşti, materializată în celebra Declaraţie de la Snagov, semnată de toate entităţile politice ce pledau pentru integrarea României în NATO şi UE.
PNL a organizat, pe 9 Mai 2008, în plin regim comunist, pentru prima oară la Chişinău, o manifestare amplă de Ziua Europei, la care a invitat să participe partidele democratice, considerate proeuropene, — fiecare cu însemnele şi drapelele de partid, precum şi societatea civilă.
Au participat PLDM, AMN, MAE, reprezentanţi ai Uniunii Scriitorilor, Uniunii Jurnaliştilor, Forului Democrat al Românilor ş.a., care au luat cuvântul în faţa mulţimii proeuropene, în timp ce, vizavi, în faţa cinematografului “Patria”, nostalgicii sovietici consumau votcă şi terci rusesc. La acţiunile organizate de PNL au fost invitaţi întotdeauna toţi cu însemnele lor identitare, pentru a aduna, sub stindardul Tricolorului şi al Europei, diversitatea de opţiuni politice şi ale societăţii civile.
În iulie 2009, PNL s-a retras cu demnitate din cursa electorală pentru Parlament, ca să favorizeze actualele partide să îi învingă pe comunişti. După care, în loc să consolideze energiile tuturor forţelor politice pe reformele care să ne conducă spre UE, prin respectarea standardelor europene, noua majoritate parlamentară şi Guvernul, emanat de aceasta, au acaparat sistemul mafiot şi antidemocratic, format de comunişti, au supus persecuţiilor partidele extraparlamentare româneşti şi au împiedicat mereu acţiunile şi opţiunile acestora.
Liderii politici din Parlament şi-au permis ingerinţa în treburile şi drepturile Platformei unioniste “Consiliul Unirii” şi ale componentelor acesteia, cerând, ilegal, oamenilor să nu vină la Marşul Unirii de la 16 septembrie 2012, în timp ce unioniştii sunt adevăraţii eurointegrişti, fapt pe care Europa îl cunoaşte. Probabil că forţele politice din arcul guvernamental nu sunt sigure că Europa este convinsă de sinceritatea şi fermitatea demersului lor proeuropean, de aceea şi aduc forţat lume în centrul Chişinăului.
Când PNL a iniţiat, cu numeroase asociaţii obşteşti, în cadrul Platformei unioniste “Consiliul Unirii”, împreună şi cu Platforma civică “Acţiunea-2012”, acţiuni de masă pentru comemorarea celor 200 de ani de ocupaţie ruso-sovietică, Puterea s-a deconspirat drept prorusă şi vădit antiromânească, manifestând o atitudine ostilă faţă de forţele proUnire cu România. În timp ce Platforma unionistă “Consiliul Unirii” ar fi salutat prezenţa eurointegriştilor la Marşurile de Demnitate Naţională şi pentru Unirea cu România — singura cale de realizare şi a aspiraţiei proeuropene.
Orbiţi de frica de orice alternativă politică, unii premieri au ajuns să declare partidele extraparlamentare drept “cea mai mare piedică” în activitatea lor. Urmare a acestei atitudini şi a fărădelegilor la care s-au dedat guvernanţii, veniţi la putere cu slogane anticomuniste, PNL a trecut în opoziţie, expunându-şi, totuşi, poziţia, inclusiv în cadrul unor consultări, dar fără finalitate, cu reprezentanţi ai Puterii.
Ştiind, cu certitudine, că la Summit-ul Parteneriatului estic de la Vilnius lucrurile sunt decise pozitiv pentru Chişinău, mai curând datorită conjuncturii favorabile — prin interesul UE faţă de Ucraina — Puterea încearcă să stoarcă profit maxim din aceasta, mimând chemarea forţelor politice la o manifestare în sprijinul integrării europene, în timp ce scopul adevărat este acumularea de material electoral pentru PR-ul său. În timp ce coaliţia de la Putere trebuia, cel puţin, să organizeze un grup coordonator din partea tuturor forţelor proeuropene, care să însemne deschiderea pentru reconsolidarea naţională pe obiectivul european, prin încercarea de recuperare a încrederii societăţii în sinceritatea mesajului proeuropean al guvernanţilor, după ce au vândut obiective strategice Rusiei.
În caz contrar, PNL interpretează apelul sec şi abstract al Puterii drept un gest formal, de faţadă şi de ochii lumii, adresat tuturor, dar, de fapt, nevizând forţele proeuropene din afara arcului guvernamental, fapt ce a condus la ratarea unei şanse unice de solidarizare a tuturor entităţilor politice proeuropene, anticomuniste. Adevăratul scop al adunării electorale este ca, prin frazeologia integrării europene — să fie repropulsate în prim-plan politic persoane ce şi-au pierdut credibilitatea, ca, ajunse din nou în vârful Puterii, să perpetueze corupţia, contrabanda şi injustiţia — taxate de societate şi de partenerii europeni, mai activi în atragerea R.Moldova în UE, decât înşişi protagoniştii ce au făcut cârdăşii cu guvernanţii din fostul regim comunist şi pe care, la fel, pare să îi aranjeze starea de imponderabilitate a Republicii Moldova între Est şi Vest. Asta în loc să fie sincer mobilizat segmentul de societate proeuropeană, care prin diferite partide şi asociaţii, putea veni fiecare, cu însemnele sale, la o acţiune comună şi solidară ProEuropa.
PNL rămâne deschis, aşa cum a fost mereu, oricărui dialog proeuropean şi proromânesc, aşteptând dovezi clare privind ataşamentul Puterii faţă de idealurile, valorile şi standardele europene în politică, economie, în plan social şi în planul unităţii naţionale, pentru a reuni societatea pe valori democratice precum pluralismul politic, pluralismul de opinii, libertatea de exprimare şi justiţia independentă, pentru a nu readuce comuniştii la Putere, ce ne vor cantonaţi în zona ruso-asiatică.
Sursa: www.pnl.md