Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Astăzi, când politicienii fac paradă de patriotism, merită să ne amintim de I.C.Brătianu, pentru a înţelege ce înseamnă cu adevărat a fi în slujba interesului naţional.
I.C.Brătianu a avut idealul unei Românii reîntregite şi a împlinit acest obiectiv. A crezut în şansa României unite chiar şi în cele mai grele momente, fiind dispus la orice sacrificiu politic personal pentru a realiza acest ideal. Viziunea, consecvenţa şi abilitatea omului politic I.C.Brătianu au dat sens jertfei sutelor de mii de eroi români din primul război mondial, iar România Mare a devenit realitate.
I.C Brătianu a vrut o Românie puternică. În perioada conducerii sale, PNL şi-a continuat vocaţia de principala forţă politică modernizatoare din societatea românească. Marele lider politic liberal a avut puterea de a promova în PNL şi în societate necesitatea reformei agrare şi electorale. Constituţia din 1923, adoptată în timpul guvernării liberale conduse de I.C.Brătianu, era una dintre cele mai democratice din Europa.
Naşterea lui I.C.Brătianu reprezintă un moment important, nu numai în viaţa Partidului Naţional Liberal, ci şi în istoria României. Exemplul său de slujire a interesului naţional este mai actual ca oricând. Astăzi avem nevoie de patriotismul faptelor, nu al vorbelor goale de conţinut iar I.C.Brătianu ne-a arătat ca putem avea România pe care ne-o dorim “Prin noi înainte!”.
Sursa: www.pnl.md