Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPNL

Răspunsul partidelor de dreapta, taxate drept “fără şansă” de către partidele parlamentare, ar trebui să fie o formulă comună în alegeri

|versiune pentru tipar||
PNL / 14 septembrie 2014
Partidul Naţional Liberal

Declaraţia Delegaţiei politice Naţionale a PNL

PNL a formulat o serie de propuneri concrete privind p articiparea, în aceste alegeri, într-un Bloc European sau într-un Bloc Liberal, pentru a se continua, cu fermitate, pregătirea în vederea aderării la UE şi petrru contracararea presiunilor ruseşti contra viitorului nostru românesc, european.

Nu au urmat reacţii de acceptare din partea partidelor parlamentare, percepute ca partide ce au cufundat statul într-o corupţie generalizată, cu guvernanţi interesaţi să se menţină cu orice preţ la putere, pentru a nu ajunge pe mâna justiţiei, drept partide care se tem de transparenţa actului decizional, pe care o cere, de exemplu, PNL.

PNL a încercat un clivaj clar pe orientarea Vest/Est. Respingerea acestei abordări demonstrează justeţea convingerii naţional-liberalilor că partidele de la guvernare nu sunt interesate de Europa şi de integrarea intra-românească, drept motor al avansării pe traseul european, ci de fentarea, în continuare, a factorilor europeni că ar fi proUE, dar rămânând, de fapt, cu lideri şantajabili antieuropeni şi antiromâni. Aceşti lideri urăsc — la comanda Moscovei — partidele româneşti şi PNL-ul unionist, un partid cu adevărat eurointegrist.

În aceste condiţii, membrii Delegaţiei Politice Naţionale a PNL adresează un ultim apel partidelordemocratice, proeuropene, cu şansa de a oferi o alternativă populaţiei cu vederi naţionale. Mesajul vizează entităţile politice mai vizibile şi cu potenţial sprijin electoral — PAD, PLR, PPM, AntiMafie.

În listă nu se regăseşte PL, care a demonstrat rigiditate necivilizată şi incapacitate de dialog şi de compromis rezonabil, care demonstrează suficienţă şi încrederea că va avea, totuşi, câţiva deputaţi în Legislativ, care, însă, nu vor rezolva mari probleme de sistem.

PNL solicită antamarea, de urgenţă, a unui dialog, ca să se propună electoratului o forţă nouă, a treia, cu adevărat proeuropeană, ca să nu se mai voteze partide oligarhice, pentru care cooperarea cu partidele româneşti este mai periculoasă decât coalizarea cu partidele proruseşti.

Situaţia din 2014 este asemănătoare celei din 2001 şi numai liderii politici antiromâni pot avea un comportament menit să prăbuşească avansarea celui de-al doilea stat românesc spre Europa, prin România. Sau cei cu misiunea de a ne opri din acest drum, acoperindu-se cu argumentul “revenirii comuniştilor”, ce s-ar putea produce, mai ales ca rezultat al guvernării postcomuniste corupte şi trădătoare a interesului naţional de refacere a unităţii româneşti.

Marea Unire s-a făcut în 1918. Împreună, facem Unirea în 2018.

Sursa: www.pnl.md

La Conferinţa teritorială Străşeni, Filiala PPR a aderat la PNL PNL şi partenerii unionişti s-au convocat pentru decizii şi pentru Marşul Tricolorului