Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
La vârsta de 61 de ani, după o maladie regretabilă, a plecat la Domnul Tudor Arseni, om de cultură, interpret amator popular, luptător neobosit pentru cauza românismului, un unionist fervent şi activ. Tudor Arseni, născut în Hânceşti şi stabilit ulterior cu traiul în Orhei, a venit la PNL după alegerile parlamentare din 2009, dezamăgit de comportamentul politicienilor din partidele postcomuniste. A reorganizat echipa de la Orhei şi a participat la alegerile parlamentare din 2010, când PNL a lansat — chiar la Orhei — campania electorală, invitându-i pe toţi unioniştii sub drapelul său.
A fost ales preşedinte al OT Orhei a PNL şi a organizat, împreună cu echipa, multe acţiuni unioniste şi de demnitate în oraşul-leagăn al Unirii din 27 martie 1918. Ulterior, a fost ales vicepreşedinte al OT Orhei a PNL, după conferinţa în care un alt coleg a fost promovat ca lider teritorial.
Tudor Arseni cânta la mai multe instrumente, fiind un om cu o pregătire muzicală şi activând în domeniul culturii.
Sub conducerea sa, OT Orhei a PNL a adunat mulţi membri buni, fiind una dintre structurile cu persoane dintre cele mai dedicate cauzei unionismului, care a participat şi la toate acţiunile dedicate Unirii cu România, desfăşurate la Chişinău, Bălţi, Bucureşti, Alba Iulia.
Pleacă unioniştii la Domnul, să facă acolo Unirea, dacă aici încă fariseii sunt la Putere…
PNL exprimă condoleanţe familiei, rudelor, prietenilor.
Dumnezeu să îl odihnească în pace.
Conducerea Partidului Naţional Liberal
Sursa: www.pnl.md