Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPNL

Declaraţii şi comunicate de presă ale PNL la tema “Drepturile şi libertăţile omului”

Declaraţie privind poziţia PNL faţă de referendumul de demitere a Primarului Municipiului Chişinău
21 octombrie 2017
Partidul Naţional Liberal condamnă din start încercările şi eforturile de destabilizare a funcţionării Primăriei, urmare a accesului în funcţia supremă în stat a unui reprezentant al forţelor politice antinaţionale, proeuroasiatice, proruseşti[]
Românismul şi unionismul nu înseamnă “extremism”. PNL a câştigat definitiv procesul vs Klimenco
12 octombrie 2017
Prin decizia irevocabilă a CSJ, iată că PNL a mai câştigat o redută contra antiromânilor şi a antiunioniştilor. Românismul şi unionismul nu mai pot fi considerate “extremism”, adică manifestări sau acţiuni de natură extremistă[]
Igor Dodon încalcă grav Constituţia şi prevederile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului
28 iunie 2017
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, se lansează, în mod anticonstituţional, în declaraţii intimidatoare la adresa cetăţenilor noştri, care împărtăşesc opţiunea politică de Reunire cu România[]
Să transformăm, împreună, anul 2017 în anul ce va pregăti Reunirea cu Ţara noastră, România!
22 decembrie 2016
Pentru Istoria Românilor, fiind privite lucrurile din dreapta Prutului, este o perioadă scurtă, deşi foarte agitată, constatîndu-se evoluţiile zbuciumate şi nedrepte din stînga Prutului — cu un teritoriu şi cu o populaţie încă nerecuperate de Patria-mamă România[]
După alegeri: Soluţia rămîne una — “Împreună, spre Unire”
14 noiembrie 2016
Pe 9 octombrie 2016, Delegaţia Politică Naţională a PNL, după refuzul înregistrării, de către CEC, a candidatului sprijinit de naţional-liberali în alegerile prezidenţiale — dubioase din start -, a sprijinit o Poziţie făcută publică pe 28 octombrie[]
Poziţia Partidului Naţional Liberal privind momentul politic în al doilea stat românesc
28 octombrie 2016
Dacă adepţii PNL se decid să voteze pe 30 octombrie, ei trebuie să ştie că îşi asumă răspunderea pentru votul care — din păcate — dincoace de Prut, aduce la putere — de 25 de ani — numai grupări şi indivizi ce nu optează pentru unitatea naţională românească[]
Declaraţia PNL despre falsa Independenţă, care încă nu a devenit oportunitate pentru Reîntregirea cu România
26 august 2016
Naţional-liberalii, care marchează, în decembrie, zece ani de luptă instituţională pentru unitatea naţională românească, au spus mereu că Independenţa celui de-al doilea stat românesc este una ratată[]
După 7 aprilie 2009, la şapte ani, e din rău în mai rău
4 iulie 2016
Acum şapte ani, la 7 aprilie 2009, mulţi tineri sinceri au fost chemaţi în stradă şi folosiţi, din cauza sentimentului lor puternic de dezamăgire, pentru a protesta şi a devasta instituţii ale statului — dominate, în acel moment, de comunişti[]
Declaraţia Partidului Naţional Liberal cu privire la grupările politice “noi”, cu apucături vechi
7 iunie 2016
Partidul Naţional Liberal, care va împlini, în decembrie 2016, zece ani de la reconstituirea sa, în a treia formulă, rămâne pe aceleaşi poziţii, de nestrămutat, — privind un viitor comun al românilor de pe cele două maluri ale Prutului[]
Partidul Naţional Liberal, alte componente ale Consiliului Unirii au participat la patru manifestări unioniste
27 martie 2016
Membrii, adepţii, simpatizanţii PNL — primul partid unionist din Republica Moldova, care a fost şi iniţiatorul Consiliului Unirii, — au participat la acţiunea din Palatul Naţional, unde s-au consemnat 98 de ani de la Unirea Basarabiei cu România de la 27 martie 1918[]
Pe 16 mai, naţional-liberalii, alţi unionişti sunt în PMAN! Şi sunt mulţi!
15 mai 2015
Consiliul Unirii s-a format în februarie 2012, Consiliul Unirii s-a format în februarie 2012, din iniţiativa unor foşti deputaţi în primul Parlament democratic din al doilea stat românesc şi a unor lideri ai PNL, ca să comemoreze împlinirea a 200 de ani de ocupaţie ruso-sovietică[]
Declaraţia PNL de condamnare a atitudinii statului R.Moldova faţă de opţiunea unionistă ca acţiune “împotriva ordinii constituţionale”
14 mai 2015
La sfârşitul anului 2014, după alegerile parlamentare, regimul reinstalat la Putere la Chişinău a declanşat acţiuni de persecutare a adepţilor opţiunii unioniste, precum sunt tinerii din Partidul Naţional Liberal[]
Pe 27 martie, unioniştii au depus, organizat, flori de Ziua Unirii
27 martie 2015
Astăzi, 27 martie 2015, de Ziua Unirii, reprezentanţi ai componentelor Consiliul Unirii au depus organizat flori la Monumentul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt[]
Conferinţă de presă dedicată Zilei Unirii
24 martie 2015
Noi, componente ale Consiliului Unirii, am decis să oferim această conferinţă de presă în preajma zilei de 27 martie — Ziua Unirii[]
Consiliul Unirii, în preajma Zilei de 27 martie
20 martie 2015
Pe 19 martie, a avut loc şedinţa tradiţională a membrilor activi din Chişinău ai Consiliului Unirii, la care au participat şi persoane ce au onorat invitaţia la Masa Rotundă organizată de Consiliul Unirii pe 12 martie[]
În cadrul Consiliului Unirii — o Masă rotundă despre priorităţile societăţii civile proromâneşti
13 martie 2015
Joi, 12 martie, a avut loc o masa rotunda, sub egida Consiliului Unirii, care a invitat presedinti de entitati politice si civice de orientare nationala, romaneasca, la o discutie despre prioritatile momentului politic si geopolitic[]
PNL cheamă forţele politice la acţiuni pe 27 Martie. Şi se va convoca într-un congres
6 martie 2015
Pe 5 martie, s-a convocat în şedinţă Biroul Permanent Central al PNL, care a analizat momentul politic, imperativele pentru activitatea şi poziţia sa ca partid din afara Legislativului[]
La Chişinău, avem un Sistem antiromânesc şi o conducere fals proeuropeană. PNL protestează contra interdicţiei impuse unionistului George Simion de a trece Prutul
16 decembrie 2014
Partidul Naţional Liberal a luat cunoştinţă cu stupoare de faptul că George Simion, preşedintele Platformei Unioniste “Acţiunea-2012”, are interdicţie pentru a intra pe teritoriul Republicii Moldova[]
Comunicat de presă în legătură cu dosarul “Pavlicenco vs R.Moldova (în cauza VP vs V.Voronin)”, câştigat la CEDO
2 decembrie 2014
Curtea a constatat (cu 4 voturi la 3) că, în circumstanţele acestui caz, un echilibru just nu au fost respectat între interesele concurente implicate[]
Declaraţia PNL: Independenţa a eşuat. Împreună, facem Unirea în 2018
27 august 2014
Anul 2014 este al patrulea an cand sarbatorim Independenta Republicii Moldova nemaifiind sub regim comunist. Am rabdat zece ani de guvernare abuziva sub PCRM, care ne-a deturnat parcursul national european[]
Declaraţie-apel a Consiliului Unirii privind solidarizarea societăţii pentru obţinerea lichidării consecinţelor Pactului criminal Molotov-Ribbentrop
28 iunie 2014
S-au scurs 202 ani din ziua în care Basarabia a fost anexată de Imperiul Ţarist şi 74 de ani de când Basarabia şi nordul Bucovinei au fost invadate şi ocupate — pe 28 iunie 1940 — de trupele militare sovietice[]
Apelul Consiliului Unirii către structurile de ordine în legătură cu Marşul de la 28 iunie | 
24 iunie 2014
Consiliul Unirii a iniţiat sau participat, în aceşti ani, împreună cu alte entităţi unioniste, la desfăşurarea mai multor acţiuni menite să dea Demnitate Naţională românilor de pe ambele maluri ale Prutului[]
Apelul Consiliului Unirii către forţele democratice la solidaritate naţională şi invitaţie la Marşul din 28 iunie
12 iunie 2014
Evoluţiile geopolitice din vecinătatea Republicii Moldova şi a României, cauzate de comportamentul Rusiei, ca stat agresor, cu armată de ocupaţie pe teritoriul nostru naţional[]
Membrii Consiliului Unirii se pregătesc pentru acţiunea de la 28 iunie
6 iunie 2014
Joi, 5 iunie, a avut loc şedinţa Consiliului Unirii, la care s-a discutat despre pregătirile pentru acţiunea publică de la 28 iunie 2014, când va avea loc un marş de doliu şi de comemorare a victimelor ocupaţiei sovietice[]
PNL: decomunizarea întârzie, cazul Sinigur, 9 mai 2014
10 mai 2014
Pe data de 9 mai 2014, Vasile Sinigur, membru al PNL, a făcut inscripţia “Rus Fascist Ocupant” şi a desenat semnul svasticii pe postamentul monumentului sovietic[]
Apel-manifest al Consiliului Unirii pentru asigurarea securităţii şi a vieţii cetăţenilor
1 mai 2014
Pe data de 1 mai a avut loc o şedinţă a Consiliului Unirii cu o participare mai amplă a membrilor, la care s-a discutat situaţia politică şi geopolitică din interiorul statului şi din regiune, modalitatea de comemorare a datei de 28 iunie[]
Unionişti PNL, care au fost la Bălţi la Marş, sunt purtaţi pe drumuri în procesul contra lui Şelin
24 aprilie 2014
Astăzi, doi dintre participanţii la marşul unionist de la Bălţi, organizat de Acţiunea-2012, la care au venit individual şi membrii PNL, am adresat o plângere la Consiliul Superior al Magistraturii[]
La Drochia, unioniştii sunt tot mai hotărîţi
7 aprilie 2014
In acesti ani de rezistenta, de la 2007 incoace, echipa de la Drochia a national-liberalilor a fost mereu la datorie, formata din oameni de mare valoare si devotati cauzei nationale[]
La Cimişlia, unioniştii sunt foarte informaţi, dar şi optimişti în privinţa Unirii
6 aprilie 2014
Pe 4 aprilie, membri ai Consiliului Unirii au avut o intilnire cu mai multi romani unionisti din Cimislia, unde s-a discutat pe parcursul a trei ore despre situatia politica si geopolitica, despre pericolele ce se abat asupra celui de-al doilea stat romanesc[]
“Consiliul Unirii” îi îndeamnă pe tinerii basarabeni să se alăture pe 6 aprilie “Tinerilor Moldovei”
3 aprilie 2014
Membrii Platformei unioniste “Consiliul Unirii” au initiat, sau participat si sprijinit toate actiunile de demnitate nationala desfasurate in ultimii ani in cel de-al doilea stat romanesc[]
Componentele Consiliului Unirii s-au inclus în campania “Vorbesc româneşte, sunt, deci, român!”
17 martie 2014
Duminica, 16 martie, a avut loc o intrunire a reprezentantilor entitatilor politice si civile care si-au exprimat interesul, dorinta si intentia de a participa[]
Declaraţia PNL privind imperativul asigurăriii securităţii cetăţenilor
10 martie 2014
PNL constată precipitarea evenimentelor urmare a ingerinţei Rusiei în treburile interne ale statului suveran şi independent Ucraina, vecin cu Republica Moldova[]
PNL cere o pozitie oficiala privind pericolul rus
2 martie 2014
Partidul Naţional Liberal a promovat mereu poziţia că Republica Moldova se află sub ocupaţie rusească, având o armată pe teritoriul său, care staţionează cu încălcarea actelor şi a deciziilor internaţionale[]
Declaraţia PNL despre sacrificiul luptătorilor pentru integritatea teritoriilor româneşti
25 februarie 2014
Partidul Naţional Liberal a manifestat constant o preocupare majoră pentru promovarea adevărului despre lupta românilor basarabeni pentru independenţa celui de-al doilea stat românesc faţă de Imperiul Rus, pentru integritatea teritoriilor româneşti[]
PNL propune anularea Legii privind autonomia găgăuză şi referendumuri proUnire cu România
3 februarie 2014
Partidul Naţional Liberal urmăreşte cu adâncă uluire evoluţiile de pe scena politucă moldovenească si lipsa de atitudine din partea Puterii[]
Priorităţile pentru începutul anului 2014 ale Consiliului Unirii
13 decembrie 2013
În şedinţa tradiţională a membrilor activi ai Consiliului Unirii din 12 decembrie 2013, s-a făcut bilanţul anului şi s-a discutat despre prioritaţile anului 2014[]
CU salută decizia Curţii Constituţionale şi speră că procesul de statuare a adevărului va continua
5 decembrie 2013
Membrii activi ai Consiliului Unirii din Republica Moldova salută poziţia înalţilor magistraţi ai Curţii Constituţionale, care au pronunţat o decizie privind limba română în al doilea stat românesc în temeiul primatului Declaraţiei de Independenţă faţă de Constituţie[]
Vitalia Pavlicenco: Pe 1 Decembrie, la Chişinău, românii au demonstrat identitate şi demnitate
2 decembrie 2013
Duminică, 1 Decembrie 2013, Ziua Naţională a României a fost marcată la Chişinău, pentru prima oară, amplu, deschis, cu mult entuziasm, cu o participare reprezentativă a românilor şi alogenilor integraţi din toate raioanele republicii[]
Se depun eforturi continue pentru acţiuni comune de 1 Decembrie
22 noiembrie 2013
La şedinţa tradiţională de joi a membrilor activi ai Consiliului Unirii s-a discutat despre pregătirile pentru 1 Decembrie[]
Comunicat de presă al PNL legat de manifestările publice preconizate pentru lunile următoare
15 noiembrie 2013
Pe 13 iunie 2013, PNL a depus la Primărie o Declaraţie prealabilă, prin care a anunţat desfăşurarea unui şir de acţiuni în această toamnă în PMAN[]
Consiliul Unirii a format un Grup de dialog si coordonare pentru 1 Decembrie
14 noiembrie 2013
Joi, 14 noiembrie, a avut loc şedinţa tradiţională a membrilor activi ai Consiliului Unirii, care au examinat mai multe subiecte[]
Atitudinea PNL faţă de acţiunea Puterii de la 3 noiembrie 2013
31 octombrie 2013
PNL este un partid naţional, românesc, unionist, proeuroatlantic, pledând pentru unificarea celor două state româneşti — Republica Moldova şi România — în numele viitorului prosper al întregii naţiuni române[]
PL-R şi PLDM — pe urmele PL, cu falsificări în Registrul Primăriei Chişinău
4 octombrie 2013
Despre nerespectarea legii şi falsificările la care se dedau responsabilii de la Primăria Chişinău s-a discutat, mai ales în contextul depunerii declaraţiilor prealabile de către PNL pentru organizare de acţiuni dedicate datelor importante din Istoria Românilor aici, în stânga Prutului[]
Consiliul Unirii cheamă să se manifeste demnitate în faţa vizitelor emisarilor ruşi
29 septembrie 2013
Consiliul Unirii — Platformă unionistă, menită să îi consolideze pe românii de pe cele două maluri ale Prutului şi din comunităţile de peste hotare pentru reunificarea naţiunii române — a avut, de la crearea sa, poziţii tranşante faţă de evenimentele majore, inclusiv triste şi nefaste, — din istoria noastră, inclusiv din cea recentă[]
Comunicat de presă al PNL după intrunirea membrilor DPN a PNL
28 septembrie 2013
Sîmbătă, 28 septembrie, şi-a ţinut şedinţa Delegaţia Politică Naţională a PNL, care include circa 90 de membri din majoritatea unităţilor teritorial-administrative ale republicii şi din Chişinău[]
CU şi-a precizat agenda pîna la sfîrşitul anului
12 septembrie 2013
În şedinţa din 12 septembrie a membrilor activi ai Consiliului Unirii s-a discutat despre participarea membrilor Platformei la acţiunile de protest contra vizitelor lui Rogozin şi Kirill, despre comportamentul guvernanţilor[]
Comunicat de presă al Consiliului Unirii în ajunul vizitei lui Kirill
6 septembrie 2013
Joi, 5 septembrie, a avut loc şedinta tradiţională a membrilor activi ai Consiliului Unirii. Au fost luate în dezbatere cîteva chestiuni[]
Consiliul Unirii cheamă să se manifeste demnitate în faţa vizitelor emisarilor ruşi
30 august 2013
Consiliul Unirii consideră inoportune vizitele la Chişinău ale unor emisari ai Moscovei, gen Dmitri Rogozin şi Patriarhul Kirill, care vin în al doilea stat românesc nu pentru a încuraja sau binecuvânta aspiraţia noastră europeană[]
Comunicat de presă al PNL în contextul vizitelor lui Rogozin şi Kirill
29 august 2013
Partidul Naţional Liberal şi-a ţinut miercuri, 28 august, şedinţa Biroului Permanent Central, înOmul lor cadrul căreia a discutat poziţia formaţiunii faţă de vizitele, în Republica Moldova, ale emisarilor cercurilor imperiale ruseşti Rogozin şi Kirill[]
Poziţia PNL faţa de declaraţiile unioniste ale lui Traian Băsescu
14 august 2013
Declaraţiile proUnire din ultimul timp ale lui Traian Băsescu, Preşedintele României, denotă că unitatea naţională românească este un obiectiv al politicienilor români[]
CU despre vizita lui Traian Băsescu, crearea unei Fundaţii şi editarea un pliant despre Unire
18 iulie 2013
In sedinta traditionala de joi, 18 iulie, membrii activi ai Consiliului Unirii au discutat despre vizita oficiala la Chisinau a Presedintelui Romaniei, Traian Basescu, au adus un omagiu de pretuire si respect coordonatorului CU, aniversarului Nicolae Dabija[]
PNL este mereu alături de tine
16 iulie 2013
Prin prezenta, Vă solicit să analizaţi o situaţie asupra căreia mi s-au plâns nişte locuitori ai satului Mândra, din comuna Ratuş, raionul Teleneşti[]
Poziţia Consiliul Unirii în contextul vizitei Preşedintelui României Traian Băsescu la Chişinău
16 iulie 2013
Consiliul Unirii urmăreşte cu atenţie evoluţiile de pe arena politică de la Bucureşti, în special de pe palierul socio-economic al României[]
CU va cere Procuraturii să se sesizeze urmare a ameninţărilor “revoluţionare” ale comuniştilor
11 iulie 2013
In sedinta din 11 iulie a membrilor activi ai Consiliului Unirii, tinuta traditional la Chisinau, discutiile au fost axate pe apropiata vizita la Chisinau a Presedintelui Romaniei, Traian Basescu[]
PNL şi-a şinut şi şedinţa DPN
29 iunie 2013
După participarea membrilor Delegaţiei Politice a PNL, împreună cu echipele de bază din teritoriu, la Marşul Demnităţii Naţionale, ei au venit la sediul formaţiunii şi şi-au ţinut şedinţa trimestrială[]
Vasile Sinigur, membru al PNL, persecutat pentru că a scris la Comrat “România Mare”
24 iunie 2013
Ministrului Afacerilor Interne al R.Moldova, dlui Dorin Recean, Mun.Chişinău, Bd.Ştefan cel Mare şi Sfînt nr.75[]
Comunicat de presă al PNL în legatură cu starea de lucruri privind manifestările unioniste de la 28 iunie 2013
21 iunie 2013
“Asociaţia Veteranilor de Război-1992 Tiras-Tighina”, membru al Consiliului Unirii, a depus declaraţia prealabilă nr.49, din 11 mai 2013, înregistrată la Primărie cu nr.05–115/3208 pe 17.05.2013, pentru a deşfăşura o acţiune publică în PMAN pe data de 28 iunie 2013[]
Comunicat de presă al Partidului Naţional Liberal
13 iunie 2013
Partidul Naţional Liberal a semnalat repetat opiniei publice că, din cauza abordării comuniste de către PL — cu un Primar fals european al Municipiului — a exerciţiului funcţiei, PNL este privat constant de dreptul la acţiuni publice[]
Declaraţia PNL cu privire la manifestarea organizată de Ambasada Rusiei la Chişinău
2 mai 2013
PNL cere Primăriei să interzică manifestarea organizată de Ambasada Rusiei sau să o transfere la periferia Chişinăului[]
Comunicat de presă al Consiliului Unirii despre Ziua Unirii | 
27 martie 2013
Cu ocazia aniversării a 95-a de la proclamarea Unirii de către Sfatul Ţării în 1918, Consiliul Unirii a organizat, pe 27 martie 2013, un sir de actiuni[]
Grupul coordonator al Consiliului Unirii şi-a reluat activitatea
16 martie 2013
Joi, 14 martie, si-a reluat activitatea grupul coordonator al Consiliului Unirii, cu sediul la Chisinau. Perioada de intrerupere a fost cauzata de lipsa de mijloace pentru a achita mentinerea unui sediu incalzit in perioada de iarna[]
Declaraţia PNL cu privire la situaţia politică
13 februarie 2013
PNL a avut mereu pozitii clar exprimate fata de guvernarile din Republica Moldova, inclusiv dupa 2009, cind speranta societatii de a scapa de conducerea comunista a fost clar exprimata prin voturile partii avansate a electoratului[]
Filat-ul lui Lucinschi vrea o Moldova cu Voronin, cu satrapi comunişti
13 februarie 2013
Astazi se lauda multi ca au spus si au tot spus. Adevarul este ca sunt aproape unica persoana care, de la bun inceput, a criticat nu atit AIE, despre care am zis ca trebuie sa se formeze, ci pe Filat, pentru ca e produsul lui Lucinschi, acesta fiind doar distrugatorul R.Moldova[]
De ziua Unirii Principatelor Române, PNL a depus flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza
24 ianuarie 2013
Mai mulţi membri ai Partidului Naţional Liberal, fiind însoţiţi şi de membri ai Biroului Permanent Central al PNL, au depus, astăzi, 24 ianuarie 2013, o coroană din flori la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza[]
Declaraţia PNL în legătură cu prestaţia lamentabilă şi periculoasă a guvernanţilor R.Moldova
22 ianuarie 2013
Din 2006 şi până în prezent PNL a luat mereu atitudine faţă de evenimentele din societate, inclusiv faşă de comportamentul noii Puteri, la a cărei instalare, în 2009, au contribuit şi naţional-liberalii[]
Declaraţia PNL cu privire la împlinirea a doi ani de guvernare pretins necomunistă
24 noiembrie 2012
PNL constată, după doi ani de guvernare pretins necomunistă, că societatea este cuprinsă de o dezamăgire generalizată, cauzată de decalajul dintre aşteptările electoratului democrat, înainte de alegeri, şi politicile, comportamentul reprezentanţilor Puterii de la Chişinău[]
Comunicat de presă al PNL despre “conferinţa internatională” de la 20 noiembrie 2012
21 noiembrie 2012
Astazi, conducerea PNL a aflat, intimplator, despre desfasurarea unei conferinte internationale cu sprijinul Ambasadei Suediei, al Fundatiei Est-Europene si cu participarea unor politiciene, despre discriminarea femeilor in societatea din Republica Moldova[]
Poliţia se spală pe mîini. Vitalia Pavlicenco l-a chemat pe Şelin în judecată
8 noiembrie 2012
Pe data de 3 noiembrie 2012 presedintele PNL, Vitalia Pavlicenco, a primit un raspuns total inadecvat cu semnatura dlui comisar colonel de poliţie Ion BILIBOV, de la Comisariatul de poliţie al sectorului Centru al CGP mun. Chişinău[]
Pentru jurişti şi politicienii antiunionişti. Citiţi şi luaţi aminte!
2 noiembrie 2012
Dupa ce s-a incheiat procesul PNL vs Ministerul Justitiei in legatura cu refuzul de inregistrare a Statutului unionist, publicam mai jos, spre a lua aminte juristii, judecatorii, dar, mai ales, politicienii antiromani si antiunionisti[]
MAI îşi cere scuze de la PNL
30 octombrie 2012
Pe adresa presedintelui PNL a sosit un raspuns de la MAI la scrisoarea adresata conducerii ministerului de a se edifica asupra comportamentului comisarului de la Comrat, care a cerut conducerii national-liberalilor sa ofere informatii despre apartenenta la partid a unor cetateni[]
PNL cere demisia miniştrilor PLDM, care nu-şi respectă obligaţiile şi angajamentele publice | 
26 octombrie 2012
Pe 24 octombrie 2012 s-a produs un eveniment istoric — pentru prima dată, urmare a examinării unei cauze, instanţele naţionale au pronunţat o decizie definitivă şi irevocabilă privind dreptul unei formaţiuni politice de a include în documentele de bază obiectivul, formulat concret şi expres, de unificare a Republicii Moldova cu România[]
PNL a cîştigat în CSJ dreptul la obiectivul statutar unionist şi cere demisia ministrului Oleg Efrim | 
24 octombrie 2012
Astăzi, 24 octombrie 2012 — o zi istorică pentru românii unionişti din Republica Moldova —, Curtea Supremă de Justiţie a menţinut hotărîrea Curţii de Apel Chişinău privind obligarea Ministerului Justiţiei de a înregistra Noua Redacţie a Statutului unionist al PNL[]
Puterea hărţuieşte în continuare PNL
9 octombrie 2012
Dupa scrisoarea de trista faima din partea unei colaboratoare a politiei din Chisinau, in care se cerea presedintelui PNL sa “ofere” lista participantilor “in primele rinduri” din partea partidului la Marsul Unirii din 25 martie, pe 8 octombrie conducerea formatiunii a primit o “SOLICITARE-ZAPROS”[]
Preşedintele PNL va avea, la Bruxelles, întrevederi cu factori europeni
23 septembrie 2012
In zilele de 25–26 septembrie, Vitalia Pavlicenco, presedintele Partidului National Liberal, se va afla la Bruxelles, unde va avea intrevederi cu factori europeni ce urmaresc indeaproape procesul politic din Republica Moldova si pe care ii intereseaza opinii din primele surse despre evolutiile de aici[]
Declaraţia Partidului Naţional Liberal în legatură cu manifestările antiunioniste ale Puterii
16 septembrie 2012
Partidul Naţional Liberal, după desfăşurarea Congresului al III-lea pe 3 decembrie, când şi-a fixat obiectivul politic de Unire a Republicii Moldova cu România, a iniţiat discuţii în societate în contextul comemorării, în 2012, a 200 de ani de ocupaţie ruso-sovietică[]
PNL şi-a ţinut şedinţa Delegaţiei Politice Naţionale
16 septembrie 2012
Pe data de 16 septembrie a avut loc sedinta ordinara a Delegatiei Politice Nationale a PNL. In cadrul sedintei a fost audiat Raportul despre activitatea BPC in perioada de dupa ultima sedinta a forului formatiunii[]
Consiliul Unirii cere informaţii oficiale despre presupusele destabilizări pe 16 septembrie
10 septembrie 2012
Consiliul Unirii a solicitat Serviciului de Informaţii şi Securitate, Ministerului Afacerilor Interne şi Procurorului General, informaţii despre eventualele pericole de destabilizare în contextul desfăşurării Marşului Unirii de la 16 septembrie 2012[]
PNL cere instituţiilor statului să respecte legea
7 septembrie 2012
Asa cum s-a anuntat anterior, Partidul National Liberal va participa activ si masiv la Marsul Unirii de la 16 septembrie. In sedinta Biroului Permanent Central de joi, 6 septembrie, au fost examinate citeva chestiuni, inclusiv participarea la manifestatia publica initiata de Platforma civica “Actiunea-2012”[]
Ministerul de Interne le solicită naţional-liberalilor să lucreze în locul poliţiştilor
6 septembrie 2012
Pe adresa PNL a sosit o scrisoare adresata presedintelui formatiunii, in care se spune (reproducem cu toate greselile de exprimare constatate, exceptind semnele diacritice)[]
Pe 16 septembrie, PNL va fi alături de “Acţiunea 2012”!
28 august 2012
Am primit aceste două comunicate de presă de la Platforma civică “Acţiunea 2012”. PNL va fi alături de membrii acestei platforme civice. În curînd se vor întruni şi coordonatorii Consiliului Unirii care vor examina subiectul alăturării acestui Marş unionist[]
Scrisoarea trimisă de PNL dnei Angela Merkel ÎNCĂ pe 28 iunie 2010
20 august 2012
Partidul National Liberal din Republica Moldova a receptat cu mult interes si cu multa speranta stirea conform careia ati convenit, impreuna cu Presedintele Federatiei Rusiei, Dmitri Medvedev, sa creati Comitetul UE — Rusia, care se va ocupa si de problema transnistreana[]
Poziţia PNL faţă de provocatorii extremişti proruşi şi de păpuşarii lor
10 august 2012
Partidul National Liberal se manifesta foarte activ in 2012, cind s-au implinit 200 de ani de ocupatie ruso-sovietica. PNL a considerat ca e si de datoria sa contribuie la comemorarea datelor tragice din viata romanilor[]
PNL cere retractarea declaraţiilor MAI de la Bălţi
24 iulie 2012
Pe 23 iulie a.c. ofiţerul de presă al CP Bălţi a făcut următoarea declaraţie: “La ora 8:50, colaboratorii Serviciului patrulă şi santinelă au comunicat despre faptul că au fost vandalizate două monumente din municipiul Bălţi…”[]
PNL cere MAI o reacţie la actul de ultraj de la Cahul
23 iulie 2012
Rugam sa ne informati ce masuri au fost luate contra infractorilor si ce garantii ofera Ministerul afacerilor interne ca asemenea barbarii si acte de salbaticie, intr-un regim, pretins democratic, nu se pot repeta[]
Curtea de Apel Chişinău a dat cîştig de cauză PNL
2 iulie 2012
Astăzi, 2 iulie, cînd toată românimea este cu gîndul la Ştefan cel Mare — cel mai mare român din toate timpurile — Partidul Naţional Liberal i-a adus omagiul suprem — a cîştigat cauza în contencios administrativ intentată Ministerului Justiţiei, care a refuzat să înregistreze Noua Redacţie a Statutului PNL[]
Comunicat de presă despre dosarul “PNL vs Ministerul Justiţiei”
25 iunie 2012
Marti, 26 iunie 2012, va avea loc, la Curtea de Apel Chisinau, sala 7 (judecator Marina Anton), a treia sedinta in procesul intentat de catre Partidul National Liberal Ministerului Justitiei al Republicii Moldova[]
PNL consideră că absenţa la proces nu face cinste Ministerului Justiţiei
3 mai 2012
Astfel, pentru data de 3 mai a fost fixata prima sedinta de judecata la Curtea de Apel Chisinau in dosarul de contencios administrativ “PNL vs Ministerul Justitiei”, care nu a inregistrat modificarile la Statutul partidului[]
PNL sprijină încercările aleşilor locali de a demola monumentele lui Lenin. Un Paşte Fericit!
13 aprilie 2012
PNL, care a cerut consecvent, in acesti ani, respectarea documentelor adoptate de Adunarea Parlamentara a Consiliului Europei privind decomunizarea societatilor posttotalitare, saluta ferm incercarile alesilor locali de a demola in raioane monumentele ridicate satrapului Lenin[]
CU cere organelor de drept sa tragă la răspundere organizatorii diversiunilor contra Marşului Unirii
2 aprilie 2012
Luni, 2 aprilie, în sala Agentiei Moldpres, Casa Presei, a avut loc o conferinţă de presa cu tema “Diversiunea contra Marşului Unirii şi atacurile contra Simbolurilor Independenţei”, oferită de membrii Consiliului Unirii[]
Consiliul Unirii şi-a ţinut şedinţa săptămînală tradiţională
29 martie 2012
Joi, 29 martie 2012, a avut loc sedinta traditionala de joi a Consiliului Unirii, la care vin mereu oameni noi si la care este invitat oricine doreste sa contribuie la imbunatatirea desfasurarii actiunilor pe care ni le propunem[]
Diversiune concertată împotriva Marşului Unirii
26 martie 2012
PNL, ca parte a Consiliului Unirii a sprijinit decizia acestei structuri unioniste de a sustine Marsul Unirii, organizat de Platforma civica Actiunea-2012. Subliniem — organizatorul oficial, care a obtinut autorizatie pentru Marsul Unirii, — este Actiunea-2012[]
PNL cheamă partidele parlamentare din România să dea exemplu partidelor parlamentare, pretins naţionale, din RM
25 martie 2012
Anul 2012 este un an de o greutate si de o putere simbolica aparte, cind se implinesc 200 sute de ani de la raptul Basarabiei de catre Imperiul Rus. Acest an este marcat de PNL prin actiuni publice dedicate si datei de 27 martie[]
PNL a chemat Ministerul Justiţiei în judecată
21 martie 2012
Astăzi, 21 martie 2012, în numele Partidului Naţional Liberal, a fost depusă o cerere de chemare în judecată a Ministerului Justitiei, în legatură cu refuzul de înregistrare a Statutului formaţiunii, care include obiectivul politic al Unirii Republicii Moldova cu România[]
Consiliul Unirii vă invită la manifestări naţionale
16 martie 2012
Joi, 15 martie, a avut loc sedinta ordinara a Consiuliului Unirii, la care au fost invitati toti smenatarii din R.Moldova. La sedinta unii semnatari au participat pentru prima oara, printre ele fiind si scriitorul Nicolae Dabija[]
Cine îl poate ajuta pe unionistul John Onoje?
14 martie 2012
De mai multa vreme discutam cu John Onoje. El este ajutat de niste oameni de bine, care il insotesc in incercarea de a-si rezolva problemele. Dar si ei au ajuns la capatul fortelor[]
PNL va chema în judecată Ministerul Justiţiei
13 martie 2012
Partidul National Liberal anunta opinia publica asupra faptului ca a primit de la Ministerul Justitiei un raspuns la solicitarea repetata de a inregistra Noua Redactie a Statutului PNL, adoptat la Congresul al III-lea al formatiunii, din 3 decembrie 2011[]
Consiliul Unirii a cerut la Iaşi Unirea celor două state româneşti
3 martie 2012
In temeiul intelegerii convenite in cadrul Consiliului Unirii, simbata, 3 martie 2012, un grup de reprezentanti, toti cu cetatenie romana, s-au deplasat la Iasi, unde a avut loc prima sedinta comuna a Guvernelor de la Chisinau si Bucuresti[]
PNL salută adoptarea, la Bucureşti, a Legii Lustraţiei. Pe când la Chişinău?
29 februarie 2012
Partidul Naţional Liberal salută adoptarea Legii Lustraţiei de către Parlamentul României. O adoptare întârziată, dar e bine mai târziu decât deloc[]
Ministerul Justiţiei a sesizat Curtea Constituţională
29 februarie 2012
Ministerul Justitiei a facut aceasta sesizare in contextul neinregistrarii Noii Redactii a Statutului unionist al PNL, care, prin toate deciziile si actiunile sale, a demonstrat ca pledeaza pentru reintregirea neamului romanesc si pentru Unirea Republicii Moldova cu Romania pe cale pasnica[]
Pe 22 februarie 2012 a fost creat Consiliul Unirii
23 februarie 2012
Miercuri, 22 februarie 2012, mai mulţi reprezentanţi ai sectorului asociativ, societatii civile si ai unor partide politice, semnatari ai Consiliui Naţional al Unirii, fondat în decembrie 1991-ianuarie 1992, de pe ambele maluri ale Prutului[]
Comuniştii promovează rasismul, iar poliţia îl bate pe Onoje
19 februarie 2012
Cetateanul Republicii Moldova de origine africana, John Onoje, membru al Partidului National Liberal, protesteaza frecvent impotriva comunistilor. Aceasta este pozitia sa de cetatean activ, la care are dreptul conform Constitutiei statului[]
Comunicat de presă al grupului de lucru pentru formarea Consiliului Unirii
15 februarie 2012
După prima şedinţă a reprezentanţilor PNL, PNR, ai unor segmente ale sectorului asociativ, ai spaţiului mediatic şi a altor persoane, cunoscute în societatea noastră ca adepţi ai unionismului, marţi a avut loc prima şedinţă a grupului de lucru, format pe data de 8 februarie 2012[]
PNL mai adresează o scrisoare MJ
3 februarie 2012
În scopul redresării situaţiei artificial inventate de Ministerul Justiţiei, al contracarării unor repecusiuni nedorite, este oportun ca Ministerul Justiţiei să manifeste discernămînt, imparţialitate, să onoreze prevederile imperative ale legislaţiei în vigoare, de aceea solicităm[]
MJ hărţuieşte PNL-ul unionist. Apel către deputaţii PL, PD şi Mihai Godea
2 februarie 2012
După ce, cu o întîrziere de trei zile faţă de prevederea legii, Ministerul Justitiei a trimis un răspuns confuz şi batjocoritor preşedintelui PNL în legătură cu Noua Redacţie a Statutului, pe care, practic, nu a înregistrat-o[]
Comunicat de presă al PNL privind “Marşul auto al Unirii” din 24 ianuarie 2012
19 ianuarie 2012
Membrii Partidului Naţional Liberal anunţă opinia publică despre faptul că pe data de 24 ianuarie va organiza un marş al unei coloane auto, formate din autoturisme şi autovehicule uşoare, care vor avea arborate Tricolorul şi Steagul PNL[]
Min.Justiţiei va sesiza CC privind obiectivul Unirii, fixat în noul Statut al PNL | 
17 ianuarie 2012
Astazi am ridicat o Decizie a Ministrului Justitiei si o scrisoare adresata presedintelui PNL, dupa examinarea dosarului cu deciziile Congresului al III-lea, a noii Redactii a Statutului si a Programului formatiunii[]
PNL sprijină constituirea Mişcării Naţionale “Memoria Neamului” şi Declaraţia-Memorandum cu privire la istorie şi valorile naţionale
29 decembrie 2011
PNL a sprijinit constituirea Mişcării sociale “Anul 1812” şi a “Acţiunii 2012”, participînd şi la acţiuni comune, care au evocat evenimentele de importanţă majoră din viaţa şi istoria Naţiunii Române[]
Scrisoare deschisă adresată de PNL conducerii Republicii Moldova în legătură cu declaraţiile recente ale Ambasadorului Rus Valeri Kuzmin şi cu ultimele atitudini ale PCRM
22 decembrie 2011
Cerem ca Ambasadorul Rusiei Valeri Kuzmin sa fie declarat “persona non grata”, iar Partidul Comunistilor — sa fie radiat din Registrul partidelor politice[]
Poziţia Preşedintelui PNL, Vitalia Pavlicenco în legătură cu declaraţiile lui Mihail Formuzal
8 decembrie 2011
Comentind reactia lui Mihail Formuzal, prietenul lui Vladimir Filat, la decizia Partidului National Liberal de a introduce in Statut si Program Politic prevederile privind Unirea Republicii Moldova cu Romania, remarcam urmatoarele[]
Mesaj de 1 Decembrie către toţi românii
30 noiembrie 2011
În numele Partidului Naţional Liberal, adresăm tuturor românilor, de 1 Decembrie — Ziua Naţională a României —, cele mai sincere urări de bine şi de speranţă că ne vom regăsi, împreună, într-un Stat Românesc, membru al familiei euratlantice[]
PNL a iniţiat şi purtat un dialog pentru 1 Decembrie cu forţele unioniste | 
29 noiembrie 2011
Pe 1 Decembrie, de Ziua tuturor romanilor, Partidul National Liberal anunta presa ca va participa la actiunile comune dedicate acestei date. PNL, ca formatiune politica, pledeaza programatic pentru regasirea romanilor si a alogenilor de pe ambele maluri ale Prutului intr-un singur spatiu comun, intr-un stat romanesc[]
Noi metode “raider” la bănci, cu efect asupra bugetului public
19 octombrie 2011
La conferinţa de astăzi din 19 octombrie au participat Iulia Deleu, preşedintele Fundaţiei “Dreptul şi democraţia”, Gaşina Legcova, preşedintele ONG “Femeile Moldovei contra corupţiei”, Andrei Luchian, preşedintele ONG “Adjuta-Cives” şi Vitalia Pavlicenco, preşedintele Partidului Naţional Liberal[]
Declaraţia PNL în legătură cu vizita Patriarhului Rus în Republica Moldova | 
6 octombrie 2011
Partidul National Liberal urmareste cu ingrijorare extinderea nestigherita a influentei ruse, lucru care se intimpla, de obicei, cind la guvernare vin forte neafiliate, la prima vedere, cu cele comuniste proruse[]
Comunicat de presă al PNL şi al pătimiţilor în cazul SRL “Avinion Com” | 
27 septembrie 2011
Partidul Naţional Liberal a luptat mereu pentru respectarea legii şi pedepsirea oricăror abuzuri. Am sensibilizat opinia publică în regimul comunist asupra fărădelegilor comise de acesta, dar am sensibilizat şi sensibilizăm asupra cazurilor după producerea alternanţei la Putere[]
Declaraţia PNL: “Aniversăm Independenţa unui stat care nu-şi respectă propria Declaraţie de Independenţă”
21 august 2011
Partidul National Liberal constata, cu multa tristete ca, la implinirea a 20 de ani de la proclamarea Independentei Republicii Moldova, starea de lucruri din societate reprezinta un regres la toate capitolele in raport su starea de spririt si cu asteptarile nationale din momentul adoptarii Actului fundamental de constituire a statului[]
Declaraţia Partidului Naţional Liberal
12 august 2011
Partidul National Liberal a primit cu stupoare noutatea anuntata de Ministerul Educatiei despre intentia de a schimba conceptul de predare a obiectului “Istoria” in Republica Moldova — scopul fiind, de fapt, inlaturarea condamnabila a cuvintului “Romanilor” din disciplina multchinuita sub regimul comunist “Istoria Romanilor”[]
Partidul Naţional Liberal indeamnă AIE la coeziune şi la dezbateri publice despre viitorul Republicii Moldova
6 iulie 2011
Pozitia PNL fata de Putere a fost mereu critica, inclusiv in ultimii ani. Noua guvernare a fost aleasa pentru a reda oamenilor increderea in stat, dar ne-am ales cu lupte subterane, coruptie generalizata si declaratii ce nu favorizeaza reformele[]
Dosarul PNL pentru alegeri în Tighina va ajunge din nou la CSJ
5 iulie 2011
Luni, 4 iulie 2011, a continuat examinarea, in Curtea de Apel Chişinău, a dosarului 3–3239/11 “Andrei Versilov versus CEC din R.Moldova”, trimis spre rejudecare primei instante de catre Curtea Suprema de Justitie[]
Femeile naţional-liberale au participat la un Program politic al PNL-România şi s-au învrednicit de premii
3 iulie 2011
In zilele de 2–3 iulie, o delegatie a PNL din R.Moldova, formata din Alexandra Can, vicepresedinte, Ludmila Bolboceanu, presedinte OFNL, Lucia Balmos, vicepresedinte al OMC, Vitalia Pavlicenco, presedintele PNL, au participat, la invitatia OFL din Romania, la un Program politic la Iasi “Femeile liberale pot ajuta Romania”[]
OFNL sprijină UNIFERO şi a participat la conferinţa a treia
1 iulie 2011
De trei ani exista Uniunea Femeilor Romane, initiata de dna prof. Smaranda Livescu, din Atlanta, Georgia, care, iata, s-a convocat, la Iasi, in cadrul celei de-a treia conferinta internationala[]
PNL a comemorat în PMAN, alături de preoţii de la Mitropolia Basarabiei, victimele ocupaţiei sovietice
28 iunie 2011
Astazi, 28 iunie 2011, dupa “calvarul” obtinerii unei autorizari — si aceea trunchiata si intirziata — de la Primarie de catre PNL pentru un Mars de la sediul PNL spre PMAN pentru comemorarea victimelor ocupatiei sovietice la Piatra din fata Guvernului[]
Comunicat de presă al Partidului Naţional Liberal
27 iunie 2011
Conducerea Partidului Naţional Liberal a fost solicitată de reprzentanţii unor asociaţii obşteşti, ONG-uri, de reprezentanţi ai Mitropoliei Basarabiei, pentru a discuta organizarea Zilei memoriei, a zilei comemorării victimelor ocupaţiei sovietice în ziua de 28 iunie 2011[]
PNL luptă pentru alegeri moldoveneşti în Municipiul Tighina. Decizia CSJ
23 iunie 2011
Pe 22 iunie 2011, Andrei Versilov a obţinut ca un complet de judecată în Curtea Supremă de Justiţie să îi satisfacă cererea şi să anuleze decizia Curţii de Apel Chişinău, care i-a respins acţiunea, în cauza 3r-1551/11, prin care a cerut să i se respecte dreptul de cetăţean al Republicii Moldova de a alege şi de a fi ales în Municipiul Tighina, conform art.38 din Constituţie[]
Parlamentul tinerilor — copie a celui adevarat, in partea proasta
7 aprilie 2011
A avut loc prima sedinta a Parlamentului tinerilor, de legislatura a treia. PNL are acolo trei tineri national-liberali — Ion Calmac, Denis Toma si Dumitru Nicioara. S-a mai scris despre acest proiect, despre care se vorbeste foarte frumos, in culori roz, dar despre care nu se scrie adevarul[]
PNL — pe 27 martie 2011
28 martie 2011
Pe 27 Martie, de Ziua Unirii Basarabiei cu Romania, PNL a organizat un sir de manifestari in cel de-al doilea stat romanesc[]
Va invităm pe 27 Martie alături de PNL
26 martie 2011
Duminica, 27 Martie, cind se cinsteste Actul Unirii cu Romania de acum 93 de ani, membrii Delegatiei Politice Nationale a PNL vor depune, la ora 12.15, flori la Monumentul Unirii de la Buiucani[]
Tinerii discută cu dr Veaceslav Stavilă despre Unire
15 martie 2011
La sediul PNL luni, 14 martie, a avut loc o intilnire a tinerilor national-liberali cu doctorul in istorie Veaceslav Stavila, invitat pentru a impartasi din rezultatele cercetarilor in istorie, discutia axindu-se, in special, pe Actul Unirii cu Romania, votat pe 27 martie 1918 de catre Sfatul Tarii de la Chisinau[]
Poziţia PNL faţă de momentul politic şi de alegerea şefului statului | 
23 februarie 2011
Imediat dupa alegerile din 28 noiembrie 2010, Partidul National Liberal s-a pronuntat pentru crearea AIE-2 si a sprijinit pozitia societatii civile care a cerut o asemenea decizie din partea fortelor politice parlamentare necomuniste[]
Poziţia PNL: cerem AIE-2 identificarea şi lichidarea cauzelor speculative în explozia preţurilor şi lichidarea clanurilor mafiote
21 ianuarie 2011
Influenta gruparilor de presiune din business in Republica Moldova s-a resimtit in toti anii de dupa proclamarea Independentei si a condus, de fiece data, cind se instaleaza guvernari necomuniste, la cresterea neasteptata a preturilor, menita sa submineze Puterea[]
Încălcarea dreptului de a fi “român” | 
8 decembrie 2010
Astazi, PNL a oferit o conferinta de presa in problema incalcarii, in continuare, in Republica Moldova, a dreptului de a te trece in acte de stare civila drept “roman”[]
PNL ii felicita pe toti cu ocazia sarbatorii de 1 decembrie — Ziua tuturor romanilor
1 decembrie 2010
Partidul National Liberal va ureaza in aceasta zi, de 1 Decembrie, sarbatoarea romanimii, rabdare si speranta. Ceea ce are sa se realizeze — Unirea celor doua state romanesti, Romania si Republica Moldova, — se va infaptui, pentru ca este o vrere de sus[]
Propunerile PNL privind reintregirea Republicii Moldova
31 august 2010
PNL aminteste ca, anterior, Traian Basescu, a declarat ca Romania ar putea oferi cetatenia romana si alogenilor din R.Moldova, adica nu doar romanilor cu parinti/bunici nascuti pe aceasta palma de pamint romanesc[]
PNL crede că Ziua Independenţei va fi, cîndva, urmată de Ziua Mare a Reunirii
27 august 2010
Anul 2010 este primul an cind vom sarbatori Independenta Republicii Moldova nemaifiind sub un regim comunist. Am rabdat zece ani de guvernare abuziva sub PCRM, care ne-a deturnat parcursul national european[]
PNL cere ca si 23 august — a doua ocupare sovietica a Basarabiei — sa fie declarata drept zi de doliu
20 august 2010
PNL pledeaza pentru ridicarea, in Republica Moldova, a valului de pe adevarul istoric, pentru comemorarea acestui act care semnifica a doua ocupare sovietica a Basarabiei si care trebuie sa fie definit in Istoria Romanilor drept zi trista, de doliu, la fel ca si 28 iunie 1940[]
PNL a depus la CEC cerere de participare la referendum
19 iulie 2010
Astazi, 19 iulie, Partidul National Liberal a depus la Comisia Electorala Centrala o cerere prin care solicita inregistrarea formatiunii ca participanta la referendumul constitutional din 5 septembrie 2010 privind modalitatea de alegere a Presedintelui Republicii Moldova[]
Decizia Curţii Constituţionale este o ruşine naţională!
13 iulie 2010
Partidul National Liberal considera Decizia Curtii Constitutionale despre anularea Decretului prezidential privind declararea zilei de 28 iunie 1940 drept data a ocupatiei sovietice drept o rusine nationala, drept o injerinta a justitiei in sfera politica, ceea ce ii anuleaza caracterul intangibil in fata societatii[]
PNL sprijina Decretul prezidential privind 28 iunie — Zi a comemorarii victimelor ocupatiei sovietice
26 iunie 2010
Partidul National Liberal a salutat deciziile exponentilor Puterii, indreptate spre restabilirea adevarului istoric, spre afirmarea demnitatii nationale a romanilor, care constituie majoritatea populatiei din al doilea stat romanesc[]
TNL demarează, în Scuarul Europei, o acţiune de comemorare a zilei de 28 iunie
25 iunie 2010
Partidul National Liberal a depus pe 22 iunie 2010, la Primaria Chisinau, o declaratie prealabila, in care a adus la cunostinta ca, in perioada 25 iunie 2010 — 03 iulie 2010 inclusiv, intre orele 10:00 şi 20:00, Tinerii National-Liberali (TNL) — aripa tinara a Partidului National Liberal — va desfasura, cu ocazia implinirii a 70 de ani de la ocuparea Basarabiei de catre Armata URSS[]
Declaraţia Partidului Naţional Liberal privind momentul politic din Republica Moldova
21 iunie 2010
Partidul National Liberal a avut constant o pozitie activa fata de evolutiile si deciziile politice din Republica Moldova[]
Propunerile legislative ale PNL privind dreptul la autoidentificare (de a te numi român)
3 iunie 2010
In mandatul Parlamentului 2005–2009 deputatii national-liberali au facut mai multe interpelari si propuneri privind respectarea dreptului cetateanului Republicii Moldova la autoidentificare. In special, a fost vorba de dreptul de a fi, a te numi si de a-ti fi trecuta in actele de identitate nationalitatea de “roman”[]
Dar din dar se face Raiul
25 mai 2010
Azi, 25 mai 2010, Tinerii Naţional-Liberali (TNL) au ţinut o conferintă de presă pentru a anunţa startul campaniei “Dar din dar se face Rai”, care constă în colectarea donaţiilor (îmbracaminte, încalţăminte pentru copii, jucării etc) pentru copiii orfani şi familiile defavorizate cu mulţi copii, în ajunul Zilei de 1 iunie — Ziua Internaţională a Copilului[]
Juriştii PNL fac propuneri pentru reformarea justiţiei
18 mai 2010
PNL a optat mereu ferm pentru crearea condiţiilor menite să asigure independenţa justiţiei, invocînd starea proastă a acesteia încă sub regimul comunist, a cărui victimă a devenit şi justiţia[]
Comunicat de presă al Partidului Naţional Liberal
7 mai 2010
Organizatia Tinerilor National-Liberali (OTNL) ii anunta pe reprezentantii mass media ca va organiza pe 9 mai, in fata Guvernului, un flash-mob cu steagurile PNL in berna, in semn de protest impotriva participarii grupului de militari din Republica Moldova la Parada Rosie de la Moscova[]
PNL discută şi propune
4 februarie 2010
Joi, Partidul National Liberal a oferit o conferinta de presa cu tema “Faradelegi si abuzuri postcomuniste in raioane”[]
Partidul Naţional Liberal solicită guvernanţilor voinţa politică pentru adoptarea Legii lustraţiei
19 ianuarie 2010
Republica Moldova este, de 18 ani, intr-o perioada de adinca tranzitie, care face tot mai complicata avansarea noastra ferma spre un spatiu civilizat. Timp de 14 ani de dupa proclamarea Independentei, Republica Moldova a fost condusa de forte retrograde, antidemocratice, antieuropene, care au insaracit, cu buna stiinta, populatia, pentru a o manipula si a ramine la putere, in scopul acapararii bunului public si mentinerii statului in zona de influenta rusa[]
PNL doreşte asigurarea ireversibilităţii orientării proeuropene a Republicii Moldova
19 decembrie 2009
Partidul National Liberal, prin pozitia sa publica, program si actiuni, a contribuit, in diferite formate, in R.Moldova dupa proclamarea Independentei, la transformarea mentalitatii populatiei, deznationalizate in regimul totalitar de factura sovietica[]
Partidul Naţional Liberal cere eliminarea simbolurilor regimurilor totalitare şi condamnarea crimelor comunismului
19 decembrie 2009
Partidul National Liberal, de la infiintare, s-a manifestat ca o formatiune orientata spre spatiul euratlantic, in care nu-si au locul practicile regimurilor totalitare naziste si comuniste. Desi e membra a Consiliului Europei, a OSCE si aspira la integrarea europeana, Republica Moldova se desprinde greu de trecutul comunist sovietic, impus prin ocuparea Basarabiei in 1940 de catre Armata Rosie a URSS[]
Declaraţia PNL privind fraudarea alegerilor de către PCRM şi situaţia postelectorală din Moldova
10 mai 2009
Partidul National Liberal a implinit doi ani de activitate in conditiile nedemocratice din Republica Moldova, care impiedica pluralismul politic si de opinii[]
De Ziua drepturilor omului, PNL a protestat in Scuarul Operei Nationale
10 decembrie 2008
Miercuri, pe data de 10 decembrie, ora 12:00, in scuarul Operei Nationale, a avut loc un protest dedicate adoptarii, acum 60 de ani, a Conventiei Drepturilor Omului, organizat de Uniunea Jurnalistilor[]
PNL impartaseste ingrijorarea reprezentantilor UE
26 noiembrie 2008
Partidul National Liberal a facut repetate declaratii adresate opiniei publice din interior si de peste hotare in legatura cu situatia grava din R.Moldova privind nerespectarea drepturilor si a libertatilor fundamentale ale omului, precum si privind compromiterea totala, de catre partidul de guvernamint si aliatii sai, a climatului politic si electoral[]
Interpelare adresata de Vitalia Pavlicenco pe 28 martie in Parlamentul RM
28 martie 2008
Prin prezenta, stimati demnitari, Va solicit sa examinati legalitatea actiunilor angajatilor politiei in cazul retinerii sau incercarilor de retinere a unor participanti la actiunea desfasurata in centrul Chisinaului, in ziua de 27 martie 2008, de Grupul de initiativa SFATUL TARII, sprijinita de Partidul National Liberal[]
Interpelare a Partidului Naţional Liberal
14 februarie 2008
Zilele acestea publicistul si redactorul-sef al ziarului “Timpul” a fost citat la Procuratura Generala — citez — “pe faptul actiunilor intentionate indreptate spre atitarea vrajbei sau dezbinarii nationale, rasiale si religioase” (art. 346 CP)[]
Declaratia PNL in legatura cu actele de persecutare a presei libere
13 februarie 2008
Partidul National Liberal a sesizat in repetate rinduri societatea asupra pericolului ce planeaza asupra Republicii Moldova prin aflarea, in continuare, la guvernare a unui partid antidemocratic, antipopular, antinational, antiromanesc si antieuropean[]
Interpelare a Partidului Naţional Liberal
13 februarie 2008
In legatura cu dosarul pierdut de Guvern in litigiul cu SRL “Oferta Plus”, prin care CEDO a obligat statul sa-i plateasca reclamatului peste 2 milioane si jumatate de euro, ii solicit Procurului General sa explice in plenul Parlamentului[]
Declaraţia deputatului PNL din Parlamentul de la Chişinău Vitalia Pavlicenco despre comportamentul inadmisibil al comunistului Voronin
6 decembrie 2007
După alegerile locale din acest an vedem că zişii comunişti din Republica Moldova au intrat în panică. Se tem că, pierzînd resursa administrativă în două treimi din raioane, pierzînd Chişinăul şi zona găgăuză, nu vor mai folosi cu succes metodele de influenţă de pînă acum, ca să mai cîştige, o dată, prin falsificări şi presiuni, alegerile parlamentare[]

Arhiva

2017 [16]
2016 [10]
2015 [15]
2014 [55]
2013 [45]
2012 [56]
2011 [47]
2010 [43]
2009 [30]
2008 [43]
2007 [7]
Alegeri [65]
Drepturile şi libertăţile omului