Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPNL

Declaraţii şi comunicate de presă ale PNL la tema “Relaţii interpartinice”

Apelul PNL privind coordonarea politică şi electorală a forţelor eurounioniste în ajunul Centenarului Marii Uniri
21 octombrie 2017
În contextul posibilei implementări a sistemului electoral mixt, dar şi al pericolului revenirii majoritare în Parlament a forţelor revanşarde, devine tot mai evident imperativul creării unei Platforme a forţelor ce împărtăşesc obiectivul integrării româneşti şi europene[]
Apel-manifest pentru societate: PNL propune partidelor Pactul “Pentru România, pentru Europa”
14 septembrie 2017
Naţional-liberalii salută fenomenul firesc şi legitim al îmbrăţişării, de către reprezentanţi ai unor entităţi politice, a poziţiilor şi a mesajelor publice, lansate de penelişti în anii anteriori reconstituirii formaţiunii în anul 2006[]
PNL cheamă la formarea unei singure Opoziţii pe dreapta, pentru stoparea ofensivei ruse
15 iulie 2017
Partidul Naţional Liberal, primul partid unionist din al doilea stat românesc, constată o atmosferă politică zbuciumată pe ambele maluri ale Prutului[]
PNL cere Ministerului Justiţiei scoaterea Partidului Socialiştilor în afara legii
10 decembrie 2015
Partidul Naţional Liberal, împreună cu toate componentele Consiliului Unirii, condamnă gestul criminal al Partidului Socialiştilor şi cere Ministerului Justiţiei, un demers în justiţie pentru interzicerea acestuia în Republica Moldova[]
PNL condamnă alierea unor forţe democratice cu PCRM şi cheamă partidele româneşti la un dialog pentru o Platformă politică unionistă
24 ianuarie 2015
PNL este unicul partid din R.Moldova, care a propus clasei politice tot felul de blocuri politice, electorale, semnarea unei Declaraţii Snagov comune pentru Europa, ce ar fi însemnat şi nealierea cu cei ce se numesc azi comunişti[]
Mesaj de felicitare adresat de Partidul Naţional Liberal din Republica Moldova cu ocazia alegerii Alinei GORGHIU în funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal din România
18 decembrie 2014
Partidul Naţional Liberal din al doilea stat românesc, Republica Moldova, a luat cunoştinţă cu multă satisfacţie de opţiunea naţional-liberalilor din România de a alege lider politic o femeie[]
Hotărârea Delegaţiei Politice Naţionale cu privire la imuabilitatea valorilor naţional-liberale în stânga Prutului
13 decembrie 2014
Partidul Naţional Liberal din Republica Moldova se revendică, istoric, de la Partidul Naţional Liberal fondat în România pe 24 mai 1875, care a activat şi între Prut şi Nistru, în perioada interbelică[]
PNL adresează APELUL-ÎNDEMN “Investeşte în partidul tău şi pentru UNIRE”
4 octombrie 2014
O existenţă de aproape şapte ani în Opoziţie extraparlamentară a reuşit datorită identităţii româneşti şi opţiunii unioniste, fermităţii şi consecvenţei membrilor PNL[]
Şi la Glodeni, echipa popular-republicană a trecut, în cadrul conferinţei raionale, la PNL
17 septembrie 2014
Sâmbătă a avut loc, la Glodeni, conferinţa teritorială a PNL, în cadrul căreia, ca şi la Străşeni, foşti membri, inclusiv un vicepreşedinte populari-republicani, precum e cazul preşedintelui Filialei Vladimir Eşanu, consilier raional, au luat decizia să adere la PNL[]
Răspunsul partidelor de dreapta, taxate drept “fără şansă” de către partidele parlamentare, ar trebui să fie o formulă comună în alegeri
14 septembrie 2014
PNL a formulat o serie de propuneri concrete privind p articiparea, în aceste alegeri, într-un Bloc European sau într-un Bloc Liberal, pentru a se continua, cu fermitate, pregătirea în vederea aderării la UE şi petrru contracararea presiunilor ruseşti contra viitorului nostru românesc, european[]
La Conferinţa teritorială Străşeni, Filiala PPR a aderat la PNL
7 septembrie 2014
La conferinţa teritorială Străşeni a PNL, care a avut loc pe 7 septembrie, Filiala Străşeni a Partidului Popular Republican, condusă de consilierul raional Valentin Ganea, a aderat la PNL[]
BPC a decis participarea PNL la alegeri şi propune partidelor proUE formarea unui Bloc
22 iulie 2014
Luni, 21 iulie, Biroul Permanent Central (BPC) al PNL s-a convocat în şedinţă pe subiectul pregătirilor pentru alegerile din noiembrie 2014[]
Mesajul Consiliului Unirii cu ocazia Congresului Extraordinar de la 28 iunie 2014 al PNL din România | 
24 iunie 2014
Membrii Platformei unioniste “Consiliul Unirii”, din care face parte şi Partidul Naţional Liberal din Republica Moldova, urmăresc în permanenţă şi cu un interes deosebit evoluţiile politice din România[]
Unionişti PNL, care au fost la Bălţi la Marş, sunt purtaţi pe drumuri în procesul contra lui Şelin
24 aprilie 2014
Astăzi, doi dintre participanţii la marşul unionist de la Bălţi, organizat de Acţiunea-2012, la care au venit individual şi membrii PNL, am adresat o plângere la Consiliul Superior al Magistraturii[]
Se depun eforturi continue pentru acţiuni comune de 1 Decembrie
22 noiembrie 2013
La şedinţa tradiţională de joi a membrilor activi ai Consiliului Unirii s-a discutat despre pregătirile pentru 1 Decembrie[]
Comunicat de presă al PNL legat de manifestările publice preconizate pentru lunile următoare
15 noiembrie 2013
Pe 13 iunie 2013, PNL a depus la Primărie o Declaraţie prealabilă, prin care a anunţat desfăşurarea unui şir de acţiuni în această toamnă în PMAN[]
Atitudinea PNL faţă de acţiunea Puterii de la 3 noiembrie 2013
31 octombrie 2013
PNL este un partid naţional, românesc, unionist, proeuroatlantic, pledând pentru unificarea celor două state româneşti — Republica Moldova şi România — în numele viitorului prosper al întregii naţiuni române[]
CU va cere Procuraturii să se sesizeze urmare a ameninţărilor “revoluţionare” ale comuniştilor
11 iulie 2013
In sedinta din 11 iulie a membrilor activi ai Consiliului Unirii, tinuta traditional la Chisinau, discutiile au fost axate pe apropiata vizita la Chisinau a Presedintelui Romaniei, Traian Basescu[]
PNL şi-a ţinut şedinta BPC şi a respins invitaţia la o masă rotundă organizată de PSD
18 aprilie 2013
Pe data de 17 aprilie a avut loc sedinta ordinara a Biroului Permanent Central al Partidului National Liberal, la care s-au discutat, pe linga probleme organizatorice[]
PNL cheamă PL şi alte partide naţionale pe o platformă comună românească
12 aprilie 2013
Recent, in sedinta din 30 martie, Delegatia Politica Nationala a PNL a adoptat o Declaratie privind necesitatea coagularii fortelor nationale proeuropene[]
Declaraţia PNL în legătură cu prestaţia lamentabilă şi periculoasă a guvernanţilor R.Moldova
22 ianuarie 2013
Din 2006 şi până în prezent PNL a luat mereu atitudine faţă de evenimentele din societate, inclusiv faşă de comportamentul noii Puteri, la a cărei instalare, în 2009, au contribuit şi naţional-liberalii[]
PNL din RM salută victoria PNL din România şi sugerează prevederi constituţionale pentru reintregire
10 decembrie 2012
PNL din Republica Moldova felicita PNL din Romania, care — in cadrul Uniunii Social-Liberale — a cistigat, detasat, alegerile parlamentare din Romania[]
La ultima şedinta din acest an, DPN a PNL a decis pe cine sprijină în alegerile din România | 
24 noiembrie 2012
PNL si-a tinut, pe 24 noiembrie, sedinta Delegatiei Politice Nationale, in cadrul careia s-au discutat urmatoarele chestiuni: 1. Raportul BPC privind activitatea dupa sedinta DPN din 16 septembrie. 2. Cu privire la pozitia PNL fata de alegerile parlamentare din Romania. 3. Adoptarea declaratiilor despre implinirea unui an de la Congresul al III-lea, unionist, al PNL[]
Poziţia PNL faţă de provocatorii extremişti proruşi şi de păpuşarii lor
10 august 2012
Partidul National Liberal se manifesta foarte activ in 2012, cind s-au implinit 200 de ani de ocupatie ruso-sovietica. PNL a considerat ca e si de datoria sa contribuie la comemorarea datelor tragice din viata romanilor[]
MJ hărţuieşte PNL-ul unionist. Apel către deputaţii PL, PD şi Mihai Godea
2 februarie 2012
După ce, cu o întîrziere de trei zile faţă de prevederea legii, Ministerul Justitiei a trimis un răspuns confuz şi batjocoritor preşedintelui PNL în legătură cu Noua Redacţie a Statutului, pe care, practic, nu a înregistrat-o[]
Mesaj de salut prezentat la Congresul Partidului Poporului din România
21 ianuarie 2012
Astazi, simbata, isi desfasoara lucrarile in sala Alexandru Ioan Cuza din Casa Poporului, Congresul Partidului Poporului — unicul partid din Romania care are fixat ca obiectiv politic si Unirea Basarabiei cu Romania[]
Scrisoare deschisă adresată de PNL conducerii Republicii Moldova în legătură cu declaraţiile recente ale Ambasadorului Rus Valeri Kuzmin şi cu ultimele atitudini ale PCRM
22 decembrie 2011
Cerem ca Ambasadorul Rusiei Valeri Kuzmin sa fie declarat “persona non grata”, iar Partidul Comunistilor — sa fie radiat din Registrul partidelor politice[]
Poziţia Preşedintelui PNL, Vitalia Pavlicenco în legătură cu declaraţiile lui Mihail Formuzal
8 decembrie 2011
Comentind reactia lui Mihail Formuzal, prietenul lui Vladimir Filat, la decizia Partidului National Liberal de a introduce in Statut si Program Politic prevederile privind Unirea Republicii Moldova cu Romania, remarcam urmatoarele[]
Declaraţia PNL în legătură cu pericolul readucerii comuniştilor la putere de către PLDM
13 octombrie 2011
Partidul National Liberal a declarat anterior ca este contra alegerilor parlamentare anticipate. PNL a insistat asupra unui dialog intre AIE-2, pe de o parte, si Opozitia comunista, pe de alta parte, — dialog necesar in alegerea sefului statului si evitarea unui nou scrutin[]
Partidul Naţional Liberal indeamnă AIE la coeziune şi la dezbateri publice despre viitorul Republicii Moldova
6 iulie 2011
Pozitia PNL fata de Putere a fost mereu critica, inclusiv in ultimii ani. Noua guvernare a fost aleasa pentru a reda oamenilor increderea in stat, dar ne-am ales cu lupte subterane, coruptie generalizata si declaratii ce nu favorizeaza reformele[]
Femeile naţional-liberale au participat la un Program politic al PNL-România şi s-au învrednicit de premii
3 iulie 2011
In zilele de 2–3 iulie, o delegatie a PNL din R.Moldova, formata din Alexandra Can, vicepresedinte, Ludmila Bolboceanu, presedinte OFNL, Lucia Balmos, vicepresedinte al OMC, Vitalia Pavlicenco, presedintele PNL, au participat, la invitatia OFL din Romania, la un Program politic la Iasi “Femeile liberale pot ajuta Romania”[]
PNL a comemorat în PMAN, alături de preoţii de la Mitropolia Basarabiei, victimele ocupaţiei sovietice
28 iunie 2011
Astazi, 28 iunie 2011, dupa “calvarul” obtinerii unei autorizari — si aceea trunchiata si intirziata — de la Primarie de catre PNL pentru un Mars de la sediul PNL spre PMAN pentru comemorarea victimelor ocupatiei sovietice la Piatra din fata Guvernului[]
PNL din Drochia înţelege jocurile partidelor parlamentare
3 aprilie 2011
Delegatii la conferinta Filialei teritoriale Drochia a PNL au dat dovada ca se edifica perfect asupra comportamentului fariseic al componentelor AIE-2, care au generat pina acum doar dezamagiri si incertitudini[]
DPN a PNL: “AIE-2 dezamăgeşte zilnic populaţia şi compromite, din start, alegerile locale”
6 martie 2011
Simbata, 5 martie, la sediul PNL, si-a tinut lucrarile Delegatia Politica Nationala. A fost examinata ordinea de zi incluzind Raportul BPC pentru activitatea desfasurata in perioada decembrie-2010/februarie-2011 si sarcinile PNL pentru perioada imediat urmatoare[]
Tinerii naţional-liberali — nr.3 în top
3 martie 2011
Reprezentanta din Republica Moldova a NDI a propus partidelor sa participle, pe 3 martie 2011, in incinta Universitatii de stat “Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, la o noua editie a Tirgului Organizatiilor de Tineret ale formatiunilor politice[]
TNL-istii au organizat un flash-mob contra PLDM=“Harbuz” (nu Stejar)
24 februarie 2011
Astazi, joi, 24 februarie, la ora 11.00, un grup de tineri national-liberali au organizat un flash-mob in fata sediului PLDM, in semn de protest impotriva dialogului separat PLDM-PCRM, cu incalcarea Acordului AIE-2[]
Partidul Naţional Liberal sprijină reconstituirea AIE
31 decembrie 2010
PNL a sprijinit prima formula a Aliantei pentru Integrarea Europeana, care a condus peste un an Republica Moldova. PNL a avut o pozitie transanta fata de guvernarea democrata, pornind de la principiul ca nimeni de la Putere nu poate fi mai presus de lege, ca Puterea nu trebuie uzurpata si nu trebuie admise abuzuri, asa cum s-a intimplat sub regim comunist[]
Mesaj al Partidului Naţional Liberal către membrii Partidului Liberal
22 septembrie 2010
Stimati membri ai Partidului Liberal, Marti, la o televiziune, tinarul deputat PL, Valeriu Munteanu, fiind intrebat de moderatoare ce crede el despre disponibilitatea/dorinta PNL de a face Bloc electoral cu PL, a incercat sa iasa cu stingacie din situatie[]
PNL a depus la CEC cerere de participare la referendum
19 iulie 2010
Astazi, 19 iulie, Partidul National Liberal a depus la Comisia Electorala Centrala o cerere prin care solicita inregistrarea formatiunii ca participanta la referendumul constitutional din 5 septembrie 2010 privind modalitatea de alegere a Presedintelui Republicii Moldova[]
Decizia Curţii Constituţionale este o ruşine naţională!
13 iulie 2010
Partidul National Liberal considera Decizia Curtii Constitutionale despre anularea Decretului prezidential privind declararea zilei de 28 iunie 1940 drept data a ocupatiei sovietice drept o rusine nationala, drept o injerinta a justitiei in sfera politica, ceea ce ii anuleaza caracterul intangibil in fata societatii[]
TNL din România şi TNL din Republica Moldova şi-au dat mîna la Chişinău
20 iunie 2010
Astazi, 20 iunie, un grup numeros de tineri national-liberali, reprezentind mai multe zone ale Romaniei in componenta Biroului Permanent Central al aripii tinere a PNL — Tineretul National Liberal — au tinut o sedinta comuna cu echipa de conducere nationala a tinerilor national-liberali din R.Moldova[]
Tinerii Naţionali Liberali au participat în România la Congresul Lymec
4 mai 2010
In perioada 30 aprilie — 02 mai 2010, la invitatia Tinerilor Nationali Liberali din Romania, un grup de reprezentanti ai Organizatiei Tinerilor National-Liberali (OTNL) din R.Moldova au participat la Congresul Lymec (European Liberal Youth), care a avut loc la Sinaia[]
Declaraţia OTNL cu privire la dezinformarea şi manipularea practicate de Vasile Costiuc
21 aprilie 2010
OTNL aduce la cunoştinţa opiniei publice, în legătură cu titlul conferinţei de presă anunţat de MSP “Democraţia acasă” Pavlicenco Vitalia ameninta tinerii din grupul de initiativa a Miscarii “Democratia Acasa”, definiţia cuvîntului “ameninţare”, conform dex.ro: “a arăta intenţia de a face rău cuiva, pentru a-i intimida sau pentru a obţine ceva de la el”[]
Declaraţia PNL cu privire la situaţia politică şi la necesitatea unirii forţelor naţionale
17 aprilie 2010
In Republica Moldova, prin efortul luptatorilor pentru libertate, democratie si integrare europeana, pe 29 iulie 2009 au invins fortele ce au militat pentru inlocuirea regimului comunist cu statul de drept[]
100 zile de guvernare liberal-democrată, sugestii, riscuri
19 ianuarie 2010
In ziua de 19 ianuarie 2010, PNL a tinut o conferinta de presa in care Vitalia Pavlicenco, presedintele PNL, Anatol Revenco, vicepresedinte, George Avornic, Secretarul General al PNL, si Mihai Creanga, membru al BPC, presedintele Filialei Cantermir a PNL, au expus pozitia PNL fata de cele 100 de zile de guvernare AIE si unele prioritati legislative[]
Partidul Naţional Liberal solicită guvernanţilor voinţa politică pentru adoptarea Legii lustraţiei
19 ianuarie 2010
Republica Moldova este, de 18 ani, intr-o perioada de adinca tranzitie, care face tot mai complicata avansarea noastra ferma spre un spatiu civilizat. Timp de 14 ani de dupa proclamarea Independentei, Republica Moldova a fost condusa de forte retrograde, antidemocratice, antieuropene, care au insaracit, cu buna stiinta, populatia, pentru a o manipula si a ramine la putere, in scopul acapararii bunului public si mentinerii statului in zona de influenta rusa[]
Partidul Naţional Liberal cere eliminarea simbolurilor regimurilor totalitare şi condamnarea crimelor comunismului
19 decembrie 2009
Partidul National Liberal, de la infiintare, s-a manifestat ca o formatiune orientata spre spatiul euratlantic, in care nu-si au locul practicile regimurilor totalitare naziste si comuniste. Desi e membra a Consiliului Europei, a OSCE si aspira la integrarea europeana, Republica Moldova se desprinde greu de trecutul comunist sovietic, impus prin ocuparea Basarabiei in 1940 de catre Armata Rosie a URSS[]
PNL optează pentru consolidarea partidei democratice
29 octombrie 2009
Pe data de 28 octombrie, a avut loc sedinta largita a Biroului Permanent Central al PNL. Ordinea de zi a inclus doua chestiuni — situatia politica in contextul eforturilor AIE de alegere a Presedintelui R.Moldova si pozitia PNL fata de alegerile prezidentiale din Romania[]
Declaraţia PNL cu privire la rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din 29 iulie 2009
1 august 2009
Conducerea PNL aduce multumiri tuturor membrilor, adeptilor, simpatizantilor PNL si ai celorlalte trei partide liberale — PL, PLDM si AMN — pentru efortul depus in campania alegerilor parlamentare anticipate de la 29 iulie 2009, care au apropiat Libertatea in Republica Moldova[]
Declaraţia PNL în legătură cu alegerile anticipate din Republica Moldova
15 iunie 2009
Partidul National Liberal apreciaza nevotarea unui Presedinte al Republicii Moldova, propus de PCRM, drept o noua situatie politica si o oportunitate pentru darimarea regimului comunist, care a atins, in anii 2008–2009, apogeul manifestarii esentei sale antidemocratice si antipopulare[]
PNL şi MAE sînt sprijinite de Partidul Naţional Român
19 ianuarie 2009
Partidul Naţional Român din R.Moldova (PNR) şi-a declarat luni, 19 ianuarie, într-o conferinţă de presă la Info-Prim Neo, sprijinul pentru Partidul Naţional Liberal (PNL) şi Mişcarea Acţiunea Europeană (MAE)[]
Declaraţia Partidului Naţional Liberal cu privire la acţiunile imorale ale unor elemente distructive pe segmentul politic de dreapta
18 octombrie 2007
Partidul Naţional Liberal informează opinia publică din Republica Moldova că — imediat după alegerile locale, din iunie curent, — a demarat un proces de negocieri pentru atingerea obiectivului programatic — crearea unui pol liberal puternic[]

Arhiva

2017 [16]
2016 [10]
2015 [15]
2014 [55]
2013 [45]
2012 [56]
2011 [47]
2010 [43]
2009 [30]
2008 [43]
2007 [7]
Alegeri [65]
Relaţii interpartinice