Prezidenţiale 2020 | ADEPT | Chişinău 2018 | Găgăuzia 2016 | Prezidenţiale 2016 | Locale 2015 | alegeri.md | avere.md
Culorile naţionale ale moldovenilor au fost, până la 1940, albastrul, galbenul, roşul, cu excepţia perioadelor când o parte sau alta a teritoriului ţării îşi pierdea independenţa şi intra în componenţa altor state. Aceste culori erau exprimate prin variate atribute ale simbolicii, îndeosebi pe steag şi pe stemă. Amplasarea şi succesiunea culorilor erau, în dependenţă de epocă şi regiune, diferite. În ultimul timp corelaţia lor s-a stabilizat în sensul succesiunii — paralel cu hampa (braţul) şi cu începere de la ea: albastru, galben, roşu. Amplasarea culorilor pe stemă în formă de scut a fost în majoritatea cazurilor analogă. Atributul principal al stemei era capul de bour, iar cele secundare — steaua (de regulă cu cinci colţuri), cuprinsă între coarne, soarele (sau roza) de partea dreaptă a capului şi luna (crai-nou) — la stânga.
Astăzi e necesar ca steagul naţional al statului suveran moldovenesc să fie tricolor, având stema pe fundalul galben. Lungimea şi înălţimea steagului trebuie să corespundă raportului 1x1,66. Stema actuală a RSSM trebuie să fie stema istorică stilizată a Moldovei.
Congresul I de constituire al FPM