Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPCD

Rezoluţia Congresului al II-lea al FPM cu privire la repunerea în drepturi a etnonimului “popor român” şi a glotonimului “limba română”

|versiune pentru tipar||
FPM (astăzi PPCD) / 1 iulie 1990
Partidul Popular Creştin Democrat

Frontul Popular din Moldova consideră că vehicularea etnonimului “popor moldovenesc” şi a glotonimului “limba moldovenească” atât în perioada dominaţiei ţariste, cât şi în anii de teroare sovietică, a fost operată în scopul deznaţionalizării românilor basarabeni şi creării unei pseudoştiinţe, pentru a justifica anexarea pământurilor româneşti la Rusia şi, respectiv, la URSS. Astăzi politica românofobă este continuată prin lansarea de zvonuri şi organizarea unor provocări. Ţinând cont de această realitate, Frontul Popular din Moldova cheamă populaţia băştinaşă a republicii să se conştientizeze de faptul apartenenţei sale la poporul român, de unitatea de limbă, istorie şi cultură a acestuia şi se adresează în mod special intelectualităţii să desfăşoare în permanenţă o activitate de culturalizare istorică şi filologică.

Totodată, Frontul Popular din Moldova cere Parlamentului Moldovei să facă amendamentele de rigoare la Legea cu privire la funcţionarea limbilor pe teritoriul republicii pentru a fi adusă în concordanţă cu adevătul istoric şi ştiinţific şi să dea indicaţii instanţelor respective ca la schimbarea actelor de identitate ale cetăţenilor Republicii Moldova etnonimul “ROMÂN” să fie repus în drepturile sale.

Congresul al II-lea al PPCD

Rezoluţia Congresului al II-lea al FPM cu privire la denumirea republicii Rezoluţia Congresului al II-lea al FPM cu privire la Biserica naţională