Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPCD

Marea Adunare Naţională din 27 august 1991

|versiune pentru tipar||
FPM (astăzi PPCD) / 27 august 1991
Partidul Popular Creştin Democrat

După ce la Chişinău, ca şi la Moscova, au eşuat tentativele forţelor comuniste revanşarde, din 19–22 august 1991, de a reconstitui imperiul sovietic în formula veche şi a stăvili procesul de dezagregare a Uniunii Sovietice, în fostele republici naţionale din cadrul URRS mişcarea centrifugă a luat o deosebită amploare. La 24 august 1991 Ucraina îşi declară independenţa faţă de URSS.

Mişcarea de eliberare naţională în persoana Frontului Popular din Moldova, în spiritul Proclamaţiei celei de-a doua Mari Adunări Naţionale din 16 decembrie 1990, convoace la 27 august cea de-a treia Mare Adunare Naţională, exact în ziua când se împlineau doi ani de la prima Mare Adunare Naţională.

Problema fundamentală pusă în dezbatere era proclamarea independenţei Republicii Moldova. Delegaţii la For au votat Propunerile Alianţei Naţionale pentru Independenţă “16 Decembrie”, constituită după cea de-a doua Mare Adunare Naţională care proclamase un an în urmă independenţa naţională, adresate Parlamentului.

Apoi a fost votată Moţiunea Marii Adunări Naţionale adresată Parlamentului şi Apelul către popoarele şi statele lumii.

Ultimul document citit şi aprobat de Marea Adunare Naţională a fost Declaraţia de Independenţă a Republicii Moldova, care imediat după aceasta a fost votată, nominal şi unanim, de către Parlamentul Republicii Moldova.

Cea de-a treia Mare Adunare Naţională a dat naştere statului independent şi suveran, unitar şi indivizibil Republica Moldova.

Proclamaţia celei de-a doua Mari Adunări Naţionale Propunerile Alianţei Naţionale pentru Independenţă “16 Decembrie” adresate Parlamentului Republicii Moldova şi votate de Marea Adunare Naţională