În aceste momente, când ne aflăm în încrâncenarea vremii şi când istoria ni se adresează tranşant în legătură cu prezentul şi, mai ales, cu viitorul neamului nostru, noi, cetăţenii Republicii Moldova, participanţi la Marea Adunare Naţională de la Chişinău din 27 august 1991, declarăm în numele întregii populaţii a Ţării:

Pentru afirmarea dreptului istoric şi de neam al poporului nostru, îndreptăţit prin fiinţarea şi jertfa sa milenară la o existenţă demnă în concertul naţiunilor libere şi independente ale lumii, reaşezăm la temeliile marilor noştri voievozi, Ştefan şi Mihai, dorinţa noastră fierbinte de libertate şi hotărârea nestrămutată de a împlini visul atâtor martiri ai neamului, pe câmpul de onoare al neatârnării.

Există momente în viaţa fiecărei naţiuni ale căror semnificaţii depăşesc graniţele gândului şi ale faptei şi se aşează ca o ctitorie sfântă a năzuinţelor de libertate şi independenţă ale tuturor cetăţenilor pe pământul frământat cu sângele şi sudoarea strămoşilor noştri “ca pe umerii unui uriaş”, după cum minunat spunea Delavrancea, autor al unei adevărate epopei naţionale. Acest uriaş, care a fost şi este Moldova, a devenit conştient de drepturile sale, limpezindu-se cu lacrimile copiilor orfani ai căror parinţi au albit cu oasele lor pustiul Siberiei, s-a călit sub cizma crâncenă a invadatorului nemilos, ce a călcat în picioare simbolurile dragi ale devenirii noastre, şi-a sfinţit tricolorul în purpura sângelui vărsat din belşug de toţi cei care au avut curajul să înfrunte teroarea comunistă, să gândească, să simtă şi să vorbească în limba strămoşilor.

Mereu hărţuiţi de poftele meschine ale unor vecini puternici, gata de a sfâşia fruntariile atât de încercatei noastre patrii, precum au şi facut-o în 1775 şi 1812 semănând moarte şi durere în mijlocul unui popor paşnic, noi am ridicat făclia luptei pentru libertate, făclia demnitaţii neamului nostru, scuturând în anul de graţie 1918 stăpânirile vremelnice care au indepărtat pe fiii aceleiaşi mame de la sânul ei iubitor, despărţind frate de frate şi copii de părinţi.

Vicisitudinile vremii ne-au lovit, însă, din nou. Întunecatul an 1940 ne-a adus robia comunistă, ocuparea prin forţă brutală şi dezmembrarea teritoriului naţional, începutul unui ev de suferinţe de neînchipuit, de deportări şi crime, de cruntă deznaţionalizare, de aprigă prigoană, dar care ne-au întărit sufletele în strădania de a nu ne uita graiul şi chipul străbunilor ce au vegheat asupra noastră întru păstrare, mereu vie, a simţirii şi gândirii româneşti.

Alături de fraţii noştri de alt neam am suferit, îndurând nemiloase împilări şi nedreptăţi; împreună acum trebuie să găsim tăria ca, în acest ceas crucial, să îndreptăm roata istoriei pe cursul ei firesc, trasat de braţul şi mintea iluştrilor noştri înaintaşi.

Noi nu dorim nimic din ceea ce nu ni se cuvine. Hotărâţi însă de a încheia, odată şi pentru totdeauna, o epocă marcată de convulsiile unui regim despotic, în agonie, reamintind fiilor acestor pământuri mesajul înălţător al tribunilor noştri lansat la Marile Adunări Naţionale din 27 august 1989 şi 16 decembrie 1990, paşi necesari spre momentul istoric pe care-l trăim cu atâta intensitate astăzi, care au sfinţit simbolurile devenirii noastre în timp.

Ce ar însemna poporul nostru, dacă nu şi-ar plămădi în faldurile drapelului naţional culorile inimii, ale cerului sub care trăieşti, ale pământului acoperit cu rodul holdelor crescute din vremi imemoriale în patria belşugului care este Moldova, ce ar însemna poporul nostru dacă nu şi-ar cânta amarul şi bucuria în graiul şi în slova vechilor cazanii românesti şi dacă, în fine, nu ar avea dreptul, aşa cum are orice bun gospodar, să hotărască singur pe moşia sa?

Acum, când forţele întunericului se destramă şi mijesc zorile unei ere noi, istoria nu ne-ar ierta să stăm cu braţele încrucişate şi să nu clădim pentru fiii şi nepoţii noştri, pentru generaţiile prezente şi cele de mâine, viitorul pentru care a luptat şi sau jertfit înaintaşii.

Compatrioţi, să cerem, aşadar, reprezentanţilor noştri în Parlament, acest Sfat al Ţării, să asculte glasul şi inima poporului, să răspundă încrederii cu care i-am investit şi să purceadă neîntârziat la afirmarea deplină a neatârnării noastre, declarând răspicat că Republica Moldova este şi rămâne un stat liber şi independent.

Prin ochii marelui voievod, ce străjuieşte această Mare Adunare Naţională, istoria priveşte împlinirea în veac a unui destin frământat, dar acoperit de gloria şi strălucirea trecutului.

Priviţi, compatrioţi!

De pe soclul său, Ştefan cel Sfânt, eternul nostru Domn şi Părinte, ne dă binecuvântarea sa.

Aşa şă ne ajute Dumnezeu!

Chişinău, Piaţa Marii Adunări Naţionale

 

© 2001–2018 Asociaţia pentru Democraţie Participativă “ADEPT”
Tel./Fax: (373 22) 21-29-92, e-mail:
Reproducerea materialelor se permite doar cu menţionarea sursei

Facebook | Twitter | RSS

Creat de NeoNet