Alegerile parlamentare din 2021 în Republica Moldova - alegeri.md
 PartideDeclaraţiiPPCD

Rezoluţie cu privire la gradul de îndeplinire a Rezoluţiilor Adunării Parlamentare a Consiliului Europei privind funcţionarea instituţiilor democratice în Republica Moldova

|versiune pentru tipar||
PPCD / 1 decembrie 2002
Partidul Popular Creştin DemocratNoi, cetăţenii cu drept de vot din toate judeţele Republicii Moldova şi din municipiul Chişinău, convocaţi astăzi, 1 Decembrie 2002, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, de Grupul parlamentar al Partidului Popular Creştin Democrat,

Reactualizînd revendicările mişcării protestatare din perioada 9 ianuarie-29 aprilie 2002, revendicări cuprinse şi în documentele Marii Adunări Naţionale din 31 martie 2002, precum şi în cele ale Adunării Naţionale a Alegătorilor din 1 septembrie 2002,

Apreciind înalt faptul că aceste revendicări legitime ale noastre au fost sprijinite de Parlamentul European, găsindu-şi totodată o reflectare deplină în Rezoluţiile Adunării Parlamentare a Consiliului Europei din 24 aprilie şi 26 septembrie 2002,

Analizînd gradul de îndeplinire de către regimul Voronin a celor două Rezoluţii APCE privind funcţionarea instituţiilor democratice în Republica Moldova, constatăm:

  1. Cu numai cîteva luni înainte de preconizata preluare de către Republica Moldova a preşedinţiei Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei, Partidul Comuniştilor de guvernămînt nu dă nici un semn că ar fi dispus să se conformeze normelor şi principiilor democratice şi să-şi onoreze angajamentele asumate în faţa forului continental de la Strasbourg. Dimpotrivă, este recroită întreaga legislaţie, urmărindu-se distrugerea statului de drept şi a instituţiilor democratice, suprimarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, au loc epurări masive ale persoanelor indezirabile, se instaurează o atmosferă de teroare psihologică şi control total al societăţii prin intermediul organelor de represiune. Astfel, în Republica Moldova se consolidează metodic un regim dictatorial de factură bolşevică. În scopul anihilării libertăţilor democratice regimul comunist a revizuit legislaţia privind libertatea întrunirilor, libertatea de expresie, libertatea religioasă, statutul deputaţilor, sistemul de învătămînt ş.a.
  2. Statutul Companiei “TeleRadio Moldova” nu a fost modificat pînă la data limită de astăzi în sensul cerut de APCE pentru a fi transformată într-o instituţie publică, liberă de orice dictat politic şi de cenzură. Această unică instituţie naţională a audiovizialului, întreţinută pe banii contribuabililor, rămîne în continuare sub controlul total al statului ca un instrument ideologic de manipulare a opiniei publice şi de denigrare a Opoziţiei politice. Modificările formale ale unor articole au menirea doar să mimeze o reformă a instituţiei respective şi să inducă în eroare opinia publică şi Consiliul Europei.
  3. Independenţa Justiţiei este redusă la zero prin acţiuni abuzive de ordin legislativ şi prin epurări de cadre. Recentele modificări la Constituţie, contrare recomandărilor Comisiei de la Veneţia şi avizului Curţii Constituţionale, suprimă principiul separaţiei puterilor în stat şi cel al independenţei puterii judecătoreşti. Procedura de numire a judecătorilor şi modul de formare a Consiliului Suprem al Magistraturii transformă justiţia într-un instrument docil al puterii.
  4. Autonomia locală este distrusă metodic. Prin intenţia de a reveni la divizarea teritorial-administrativă de tip sovietic, prin reducerea substanţială a competenţelor administraţiei publice locale şi prin încercarea de a modifica statutul capitalei, prin lichidarea autonomiei financiare a colectivităţilor locale, comuniştii urmăresc restabilirea sistemului hipercentralizat de guvernare, încălcînd astfel principiul autonomiei puterii locale şi, implicit, Carta Europeană a Autonomiei Locale.
  5. Moratoriul asupra reformelor referitoare la studierea limbii ruse şi la statutul său, precum şi asupra modificărilor programelor de studiu la istorie nu este respectat de guvernarea comunistă. Preşedintele Voronin, alături de unii demnitari de rang înalt din Federaţia Rusă, declară că vor acorda limbii ruse statut de limbă de stat în Republica Moldova. Prin aceasta se urmăreşte marginalizarea limbii române, vorbită de peste 70 la suta din populaţie, şi instituirea monolingvismului rus, caracteristic perioadei totalitarismului sovietic. Minorităţile naţionale neruse sînt supuse unui proces de rusificare forţată prin învăţămînt. Majoritatea elevilor de origine ucraineană, găgăuză, bulgară sînt lipsiţi de posibilitatea de a studia în limbile lor materne, fiind siliţi să înveţe toate materiile şcolare în limba rusă. Contrar recomandărilor APCE, regimul comunist urmăreşte în continuare eliminarea cursului de Istorie a Românilor şi înlocuirea lui cu un curs ideologizat de sorginte sovietică.
  6. Nu există un dialog real între Putere şi Opoziţie, iar lipsa acestui dialog este cauza principală a degradării progresive a climatului politic. Comuniştii resping orice iniţiativă a Opoziţiei de a discuta public problemele de interes naţional. Prin acest tratament discriminatoriu, ei împing Opoziţia în stradă, îngrădindu-i şi aici drepturile constituţionale prin restricţii de circulaţie, prin sancţiuni administrative şi penale.
  7. Discriminările şi persecuţiile împotriva clericilor şi enoriaşilor Mitropoliei Basarabiei continuă cu aceeaşi înverşunare ca şi pînă la punerea în legalitate a acestei Mitropolii.

Avînd în vedere cele expuse mai sus, Adunarea Alegătorilor cere actualului regim să aplice neîntîrziat şi în totalitate Rezoluţiile APCE din 24 aprilie şi 26 septembrie 2002, şi anume:

Numai respectul necondiţionat faţă de valorile democratice şi principiile statului de drept, faţă de opinia fiecărei persoane poate restabili echilibrul social în Republica Moldova şi prestigiul ei internaţional.

Republica Moldova ar urma să preia, în primăvara anului 2003, preşedinţia Comitetului de Miniştri al Consiliului Europei. Dar este de neconceput ca în fruntea acestui important organism internaţional să se afle o ţară cu un regim dictatorial care exercită actul guvernării în total dezacord cu normele democratice şi tradiţiile europene.

Grupul parlamentar al PPCD a suspendat acţiunile de protest la 29 aprilie 2002 numai datorită compromisului obţinut la Strasbourg, unde comuniştii au dat asigurări Consiliului Europei că vor realiza integral şi în termen toate recomandările APCE.

În situaţia în care regimul Voronin va continua să sfideze principiile democratice şi să ignoreze angajamentele internaţionale, sîntem hotărîţi să reluam acţiunile de protest non-stop pentru a stăvili distrugerea statului de drept şi pentru a impune respectarea drepturilor şi libertăţilor omului în Republica Moldova.

Demisia în bloc a puterii comuniste va deveni singura soluţie pentru depăşirea actualei crize politice.

www.inima.dnt.md
Declaraţia Adunării Naţionale a Alegătorilor din 1 septembrie 2002 Rezoluţie cu privire la degradarea climatului investiţional din Republica Moldova